1. Obiectul şi metoda oligopedagogiei

1. Obiectul şi metoda oligopedagogiei

Dacă ţi s-a urât cu binele şi de la Musée de l’Homme porneşti în căutarea oligopedagogiei dincolo de geometria sticloasă şi grea, vag kaliningrădeană, a clădirii, atunci trecând Sena prin vad şi cârmind cu mâhnire spre Soare-Răsare, poposeşti după cum ţi-e norocul la Linz, la Viena sau la Bratislava. Apoi, ţii neabătut cursul Dunării, treci în goana calului de Budapesta, laşi de-a dreapta ta Belgradul şi, cu Dumnezeu nainte, penetrând două lanţuri montane, cobori la nişte dealuri alunecătoare de teren, după colţul cretos al cărora dai într-o stepuliţă nelimitată parcă, din care decupezi în interes didactic doar o zonă stricată de şenile, când pârlită de secetă, când spălată de inundaţii, parcelată-n terenuri agricole fertile, mai mult sau mai puţin sau mai deloc lucrate, blagoslovite de Marele Agricultor c-un pitoresc preindustrial de un farmec aparte, pe care nu te poţi abţine a nu-l integra în bagajul achiziţiilor tale estetice de vârf.

Brăcinarul acesta heterogen, de paragină poliflorală şi de ogoare monocolore, zumzăitor ca un stupuleţ de-atât gâzet, se află strâns unit în jurul intravilanului urzit de un destin sistematizant cu gospodăriile particulare convergente stradal mai degrabă către – la intersecţia şoselei de rate-căruţe Cuţarida-Căgiurzia cu magistrala Nord-Sud a TIR-urilor şi prostituatelor supergrele – Şcoala nr. 1 cu clasele I-VIII, decât gravitând spre biserica recent renovată sau către primăria fostă comandament de tanchişti, ale comunei Drujba, potenţial orăşel agroindustrial precum El Calafato în Patagonia, îngheţat însă din dezvoltarea lui ştiinţific planificată, exact la jumătatea demolării vetrei satului străvechiu, vestit până la Balta, Cameniţa, Cluj-Napoca, Ragusa, Veliko Tîrnovo, Balcic, Fanar şi Salonic prin iarmarocul ce se ţine la noi pe imaş, spre pădure şi spre Popas, în toiul verii, de Pobreajen.

Şef al executivului la Drujba este, din mila Celui Preaînalt, din vina, nu puţină, a alegătorilor şi prin voinţa naţională de democraţie, domnul Mitrofan Buţai – nea Fane, cum ii zic slugile, colaboratorii şi superiorii ierarhici, bărbat de casă, vioi, cu fizionomie hruşcioviană de shogun, care este şi redactor-şef proprietar al foii trase la imprimantă Autonomia locală, precum şi director al radioului ce emite din curţile domniei sale, pe 89, 12 Mhz FM, Statornicia, muzică de-a noastră şi universală, prezentată dedicativ la părinţii muribunzi, de tineret cum ar fi Brenda şi Astolfo, propriii lui moştenitori legali, pe care ar aspira cu muierea să-i aşeze pe la casele lor noi, cu câte-un fir de busuioc pe gaura cheii, înainte de expirarea actualului mandat, când i-ar veni rândul după algoritm să fie ales şi instalat primar directorul şcolii, adică patronul discotecii Raketta, Teofan Davidovici Filatov, deoarece nea Fane Ciuvîrin de la benzinărie de la Popas i-a zis-o generalului Vasea, că nu mai vrea să se complice, că-şi bagă extinderea-n ea de primărie, din moment ce ce era de dat dat e deja.

La sfânta biserică, recent reabilitată şi cu cimitirul extins, slujeşte părintele Ankifie, un creştin şi jumătate, bun manager local, pe deasupra şi bun profesionist, pricopsit însă c-o fată Haritina, motivat isterică şi cam atee, nemăritată datorită darwinismului, în timp ce ca un fel de locţiitor de şef de post la Drujba, a fost adus, întru o mai extinsă şi aprofundată cunoaştere-respectare a legii, domnul general de brigadă plutonier maior Alexandru Agheev, a cărui implicare-n treburile locale recoltează, după numai nouă luni de coabitare cu nea Fane, o curbă a reuşitelor care sare de una din două, deşi e-ndrăgostit lulea, remorcat fără voia lui, ca un lupuleţ pe urmele infractoarei, de aria curriculară joasă, de obiectivele de referinţă purtate îndeobşte fără sutien şi de obiectivele cadru albastre cu gene lungi şi-ntoarse, din dotarea domnişoarei învăţătoare Corela Drob, care e talentată-n pavoazări, adoră vinul şi săpunul de palmier şi predă cu ora educaţie plastică pe la clasele mari, fiind o fană a pictorilor Rufino Tamayo, Jorge Camacho şi Armando Morales, precum şi a Tarsilei do Amaral, îndeosebi pentru ciclul ei antropofag.

Iar antiprimar la Drujba, se autopropune mintal, dar nu vrea încă să se demaşte că vrea puterea, alde… hm ! domnul (domnul ?) Dudiţă Străchinaru, care nici nu e de la noi din comună, e provenit, ba chiar se aude că e transferat disciplinar dintr-o gubernie-ndepărtată, de unde poate şituiala-i bănăţeană de grâul mă-sii interlocutorului, ceea ce n-ar conta prea mult, om de ispravă să fie şi bun manager, cum zicea şi Fukuyama că numai managementul local sfinţeşte locul, implementând lo real maravilloso, dar…

Dar ce?

Dudu Străchinaru este… cadru didactic !

Iar nevastă-sa, Inocencia, fata Puşii Romero de la metalo-chimice şi a lui nea Mielu de la textile-încălţăminte, ambii decedaţi, o învăţătoare albă ca bibeloul, grăsuţă şi calculată, care te surprinde plăcut privindu-te stăruitor cu nişte obiective cadru verzi şi confidenţiale, e la cuţite de tranşat tapirul şi la machete de tăiat la trestia-de-zahăr, tocmai cu simpatia cea cu arie curriculară joasă a căpitanului, de când s-au maculat reciproc şi aproape că s-au păruit, pizduindu-se incalificabil de mamele lor biologice, arbitrate-n cămăruţa femeilor de serviciu, nu de dumnealui cu fluierul de la circulaţie, ci de Praskovia Bukamaşkina cu propria-i coadă de mătură, ţigănindu-se ele două din lipsă de algoritm la care clasă paralelă de-a-ntâia să fie înscrişi, pentru ciclul de… achiziţii fundamentale, mai mulţi copii de privatizaţi de la noi din mezelclas, că upercutclas, să te uiţi la ei de jos în sus şi să nu le vezi decât bărbia, cum ar sta pe Doma Norodului Nikolai Andreevici Gutalinşcik, ca cel mai iubit eşec al şcolii româneşti, n-avem deocamdată-n Drujba, dar se ridică impetuos generalul Vasili Lukici Hlopov şi alţi câţiva intuşabili la Căgiurzia.

Desigur, domnul Dudu Străchinaru a criticat-o sever pe Inocencia pentru calicia dumneaei, dar ea s-a apărat că e vorba doar de a-şi armoniza calitatea de fată de burghezi seculari cu parcursul şcolar meritat de aceşti megasponsori generoşi ai noştri, formându-le copii cu mentalitate de stăpâni, capabili a ne chiureta cu clinerul de vase kakiul tanchist din suflet şi, ascultând ei lambade in Blue de la bufetul roşu-galben pe pneuri americane, fixat la benzinărie la Popas de hamburghervorul Feodor Federico Frecardo al lui nea Fane Ciuvîrin, să impună hărţilor uie, peste DRUJBA noastră înfloritoare, un nume nou pentru un veac nou : MCDONDO !

„Ce ? Cuuum, fă ? Teleportat disciplinar din viitor, ai ?… Din Mcdondo-n Drujba ! Împotriva legilor naturii ! care nu se pot viola precum cele economice, la statele pe cale de dispariţie, sau ca legile culturii, la neamurile propuse pentru casare !… Care unde scrie pe decizie la mine că în interesul învăţământului am ajuns la iepurii directorului Filatov şi ai Vizdelei sale ! – încă se mai şi disculpă acest Străchinaru, deşi e cadru… didactic, cu mustăţi, în dimineaţa de sfârşit de aprilie 1998, lăsându-şi să-i atârne lejer, sub corcoduşii înfloriţi sub pâlcul de cocotieri, picioarele subţiri şi ciocate, cocoţat ca la catedră pe stănoaga Malaşei Korneevna Bibikova, de la care ia cu abonament lapte muls de la cele două vaci zebu bivoliţe, Zorika şi Docika, uneori apos, cu detergent presărat isteţ în el ca să nu se strice, şi, gratuit, notă despre ce mai toacă gura cea slobodă a lumii, pe care doar lopata groparului Toska Bukamaşkin o astupă. Eu, bre Malaşă, de când m-a slobozit Alma Mater prin output în inputul SISTEMULUI – se bate el cu pumnişorii gălbejiţi în pieptul inconsistent, dar păros, şi-n stomacul gol şi manierat – nu m-am abătut de la linie nici cât o potaie deviantă de la sârma ei din curte, ci mi-am îndeplinit întotdeauna, întocmai şi la timp, cvasitotalitatea obligaţiilor din fişa postului, rezistând prin cultură şi întocmind toate hârtiile-situaţiile şi dosarele-mapele cerute de stăpânii mei ca să le fie lor mai lesne, când ies ca lotrii la-ndrumare, controlul dacă-mi justific eu lefşoara, dacă am rezultate, dacă muncesc, au ba ! Eu, Malanie, să moară copiii mei, Genaro şi Maricusa, dacă-ţi minţ, n-am ieşit nici c-o carboavă din porunca arendaşilor SISTEMULUI sau a vechililor noştri din mica noastră gubernie, sau a altor superiori din administraţia locală, nesuferind ob-ser-vaţii c-aş epitomiza-întrupa rezistenţa la schimbare, darămite sancţiuni să fi-ncasat, cum s-a zvonit, în peste două’ j’ cinci de ani grei vechime, apucând mai multe regimuri şi încă şi mai multe revoluţii educaţionale ale mentalităţilor ! Ba din contra, Malaşa mea, EU pot să mă laud ţie, Drujbei şi duhurilor tanchiştilor stepei, lui Stalin însuşi, că pot concura pe orice post din SISTEM, că doară m-am preocupat şi am în curriculeţ încopciate pe viaţă cele mai nobile calificative imaginabile holist, cele mai elogioase aprecieri posibile-n limba comună practicată raţional-funcţional ca ustensilă a comunicării, inspectat fiind sistematic şi intenţionat, conform regulamentelor şi metodologiilor în vigoare, atât în cadrul şcolii noastre, unde am amenajat un laborator funcţional şi o crescătorie de iepuri pentru elevi şi pentru Vizdy, cât şi-n profil teritorial extins, având iniţiativa de-a se-nfiinţa la noi la forturi, în contextul încălzirii globale, un incubator de struţi de pampas, unic în felul său în Estul Europei, cu aviz sanitar, seismologic, pompieristic şi de mediu, afirmându-mă până şi gubernial prin anumite activităţi mai speciale, cum ar fi lecţie deşchisă la nivel de cerc metodic – care acţiune ţine loc de CĂRŢI pentru formarea resurselor umane – apreciată cu calificativul muy bien, înscrieri cu referat la simpozioane, dezbateri, seminare şi colocvii, apoi strâns de la cimpanzei fonciirea ca perceptor pentru fondurile şcolii, dar şi pentru abonamentele şi achiziţiile la publicaţii interesând pe generalul Vasea şi pe alţi vechili, ca fosta mea colegă Saltîciha, care e cea mai a dracu inspectoare din lume, coautoare cu Skaraoţki şi Dracula a unsprezece manuale alternative, precum şi prin mersul la olimpiade, atât cu elevul nostru supradotat cât şi cu supersupradotatul, sponsorizaţi de nea Fane Ciuvîrin de la benzinărie, preocupându-mă, de asemenea, şi de alte sarcini compatibile cu diferite acte normative, omenuri (ordonate de ministerul educaţiei noastre), comunicate şi notificări, indicaţii şi orientări sau instrucţiuni de aplicare a lor, remarcându-mă personalizat îndeosebi prin studiu individual inclusiv la Biblioteca Academiei, năzuind la însuşirea aprofundată a neojargonului de ACUM, ca să-l practic corect, centrat creativ-inovativ pe cinocefal şi pe-nvăţarea desăvârşită-n clasă ce să facă, nu acasă ce să memoreze, promovând aci-n muie un învăţământ modern şi eficient, descongestionat activ ca-n uie, iară nu unul reproductiv, în contextul expresiv al manifestărilor de tip oral !”

„De tip oral !” – reproduce Malania Bibikova, întredeschizându-şi puţin, pentru a le umecta cu vârful limbii, senzualele, zmeuriile şi proeminentele ei buze de foc, vizibile de la o verstă şi care par a nu necesita atingerea rujului european niciodată.

„Iacă dar – o priveşte canibalic clientul direct în această lacomă gură cărnoasă de ceapistă, urmărindu-i prin cadrul roşu al sfincterului nerujat mişcarea vârfului roz al limbii – de ce concluzionez EU, împotriva zvonurilor, că nu numai că curriculeţul mi-e imaculat pe viaţă, Maşa, ci că el poate birui la orişice concurs de acte, ca să mă transfer din Drujba asta căcăcioasă oriunde-n stepă, pe orice nivel spaţio-temporal la intrarea-n SISTEM pe uşă, fie şi la şcoala de piloţi din Mcdondo, de pe plantaţia de Hevea şi Castilloa a lui Feodor Federico Frecardo Ciuvîrin, dacă de ex-academia de tanchişti de la Drujba am ajuns să nu ne mai fudulim cu ea !”

„Te pomeneşti că şi la Căgiurzia, la o unitate de referinţă ca Liceul Ivan Vladimirovici Miciurin !” – se cruceşte-n linii mari Bibikova, părându-i rău că ea a frecventat vremelnic, arătându-şi zmeuriile ei buze de reactor încins, doar pe la Liceul Trofim Denisovici Lîsenko din… Cuţarida, pân-a agăţat cam repejor, corolă carnivoră, cu ele, pe Harneală, liderul de necontestat al tinerilor peoni angajaţi sezonier de cartofarii din cartierul Galapagos, şi-şi pune smerită şi leneşă la această vulnerabilă închidere întru deschidere tremurândă, palma trandafirie şi pătată ca de var de lăpticul muls Zorikăi şi Docikăi, în vreme ce coada ca o parâmă de aur i se leagănă mângâietor pe spinare, mai grea decât a ciobănescului Murugoi ce tocmai o linge cu lăcomie pe picioruşele desculţe. „Ei, Căgiurzia, şi tu, Maşa-Maşa ! – râde cu generozitate făr-un canin Dudulac Străchinaru, dilatându-şi mustaţa şi mărind gesticulaţia prin care sugerează interlocutoarei o vastitate cât să-ncapă-n ea toate stepele lumii. Păi nu de-acolo vin ? De la Miciurin ?… Competenţele mele, Maşenka, potenţate că nu solicit mai multe ore pentru biologie decât mi se dau şi că iubesc opţionalele ca pe mine însumi, sunt atât de crosscurricular competitive încât sar multişor, să ştii, de-o Căgiurzie oarecare ! Fiindcă eu le am cultivate progresiv liniar şi concentric spiralat, eficientizându-mi-le maximal de la fiinţa mea de pe-această eternă stănoagă până la un orizont ca o sală de aşteptare la rată să evaluez şi eu pe cineva, aş zice că nu gubernial, ci republican ! Da-da ! Re-pu-bli-can ! Pentru că EU, ca cadru didactic responsabil, am înţeles c-aşa cum există fotbal sărac, aşa poate exista şi pedagogie cu săraci, adică oligopedagogie, şi nu întâmplător, Malanie-Malanie, astăzi eu figurez ca singurul dascăl din mica noastră gubernie, care deţin în posesiune un permis netransmisibil de-a citi doar la Biblioteca Academiei, în exclusivitate, de pe lângă gară zece minute pe jos făr-a mai composta bilet, ca sală de aşteptare să răsfoiesc presulică prospătură până-mi vine ultimul tren în circulaţie de Căgiurzia-Cuţarida, scăpat nesuprimat de occidentalizarea feroviară de-a speriat clienţii, dezobişnuind electoratul să mai circule !… Pentru că eu, da, votez cu calea ferată, să ştii, ca mai sigur, decât să ies la ia-mă nene, la Popas, la camping, la curbă, să-mi dea-n cap şoferul crezând c-am bani sau să mă violeze vreun excentric, de să mă vezi şi la tembelizor cum arăt, ca un frustrat, gata a culpabiliza întreaga noastră cleptocraţie, asta, marea călătorie, viaje en ferrocarril, practicând-o doar atunci când îmi mai permit şi eu să mă mai destrăbălez cu fostele mele vârfuri şi chiar cu Genaro şi Maricusa, pe la facultăţi – unde-o s-ajungă şi Esmeralda dumitale dacă se pune-n decubit ventral, cu burtica pe cărticică – în scopul altruist ca să-i mai consiliez, ducându-le şi câte ceva de-ale cavităţii bucale, îndeosebi prin prisma higienizării muncii intelectuale, dacă-nvaţă ei sistematic şi continuu ce le dă universitarii pentru asigurarea retenţiei şi transferului, ori memorează pe termen redus, haotic şi-n salturi, deoarece a te baza, femeie, la o evaluare după standarde cu descriptorii de performanţă compatibili uie, doar pe ce acumulezi în febra şi căldurile sesiunii, este şi stressant şi cam riscant !”

„Şi stressant, şi cam riscant !” – reproduce cu gândurile duse la pârnaie şi la soţ Bibikova, mişcându-şi pe spinare coada de aur răcoroasă ca mătasea, cauzatoare de gâdilături nostalgice, şi căscând a foame şi a lene de căldura ce emană din soare şi din bălegarul cuprins de fermentaţie aerobă şi anaerobă la doi paşi de coteţul corpolentului Murugoi şi de bucătărioara de vară, de unde vine un îmbietor miros de puchero.

Separeul dumneaei intuitiv îi şopteşte că ceva nu e în regulă cu fostul ei prof de anatomie, care se uită pofticios ca un antropofag numai la gura ei şi chiar mai jos decât atât, la obiectivele ei de referinţă, cum dospesc de caniculă cu sfârcurile lor zmeurii împungând orbeşte spre el cămăşuţa de noapte roz, asudată, cu aromă de cafea, în care-a fost surprinsă-n hamac de matinalitatea clientelară a solului familiei de cadre… didactice profilate din ce în ce mai mult pe lactate, ca şi cum şi-ar dori o regresiune temporală spre copilărie, pentru a se orienta altfel în viaţă, spre cariere mai respectate de tembelizor, de presulică, de alte organe ale cetăţii oligoeducative, ca : familia, cartierul, câinii liberi, pârnaia sau jocurile şi concursurile norocoase.

Separeul ei parcă presupune chiorâş că doamna-nvăţătoare Inocencia Străchinaru – care deşi a alăptat, săraca, şi pe Maricusa, şi pe Genaro, nu are obiectivele de referinţă tot aşa de cupuliforme şi de propulsive, ci în formă de pară – tocmai va fi a antamat cu Praskovia Bukamaşkina în cămăruţa femeilor de serviciu, s-o călăuzească la forturi, călărind pe cozi de mătură-n pădurice, dincolo de gârle, pe partea răsăriteană, cea dinspre colhozul Drumul lui Lenin, unde-ntr-un luminiş cu mesteceni şi mălini, ocolind nişte ştiubeie zumzăitoare, dai de-o izbuliţă păzită de-un negru strălucitor, ca antracitul din Donbass, armăsar sălbatic, hrănit numai cu urluială de mei şi cu crupe de hrişcă, pre numele lui, Udaloi, care te muşcă de aria curriculară mai rău ca varanul, tyranosaurul sau godzilla, temut şi stimat de toţi de când s-a aciuiat la noi la Drujba o legendară vrăjitoare basarabeană, Staruha Izerghil, care i-a ghicit şi lui Maxim Gorki că un institut bucureştean îi va purta numele târziu de ideolog realist-socialist şi că vechili şi arendaşi avansaţi în SISTEM poate ca experţi în metodica predării limbii de ciment a lui Feodor Vasilievici Gladkov, se vor reprofila-n funcţie de interesul de voiaj pe banii poporului, Malaşa, implementându-ne nouă pe beregăţi dresajul american bazat pe operaţionale şi întăriri, al porcului de Skinner, în loc să devenim noi, toţi dascălii de dincoace de Cortina Vizelor, nişte fani ai hulubaşului de Maslow, genialul eseist parcă teleportat din specia Supradotatus supersupradotatus, de-a remarcat el că omuleţul are nevoie de multe trebuinţe pe lumuliţă, începând cu o leafă mai consistentă, şi că elevii reţin mai bine-n frigoriferele memoriei, în Separeu, un spectacol impresionant, o ex-pe-rrrrienţă de vârf, Malanie, ah şi ce te-aş mai evalua ! ca de pildă să le povesteşti mai horror-thriller clonarea prometeică a oiţei Dolly ca şi cum ar putea fi clonaţi ei înşişi la noi la dispensar la Drujba, mărindu-se la nevoie efectivul şcolii prin dublarea clasei Corelei Drob ca-n oglindă, dacă finanţarea s-ar da pe cap de elev, sau cum te-aş clona eu pe tine să te duc acasă, să mi te-mpodobească Cenţica mea mireasă, decât să le fac tâmpiţilor mei clonaţi la beţie o banală lecţie de predare-învăţare a unor obiective operaţionale precise, cum ar fi cum se mulge-un ugeraş mititel fără a-l echimoza defel… Uite-aşa !!!

„Ştiu de ce te-ai abătut pe la mine, fată bibelou de porţelan cu obiective cadru nişte ochi verzi ca rumegătura din burduful elanului vara-n tundră, vizibili de la o verstă ca două semafoare permisive, Inocencia ! – a anticipat direcţia milogelilor, că să ne mai mărească şi nouă leafa cum şi-au mărit şi ei averile, bătrâna Izerghil, ridicându-se smochinită ca o sibilă, din umbra tremurătoare ca piftia a unui scoruş, în vreme ce tot ciripea şi ciripea cirip-cirip ! un botgros bălai pe-o rămurea de jugastru siberian dinspre forturi.

Tu, Cenţica mamii, vrei să vă meargă şi vouă mai bine cu banii ! M-am prins imediat ce ţi-am auzit paşii şovăielnici… Cu alte cuvinte, având tu cu Dudulac un malcik ş-o devuşkă de ţinut pe la facultăţi, de unde pot ieşi dacă n-au spate solid nişte dezabuzaţi de-atât abuz de-nvăţătură, nişte şomeri tineri, nişte amărâţi ca şi părinţii lor cărturari, nişte câcaţi în bruma argintie sub lună blestemând întreg upercutclasul, dacă nu şi mezelclasul, de te-ai scotocit tu-n gândirea reală, aia din Separeu, găsind alarmată cum că mizeria v-a depăşit cota de atenţie a suportabilităţii, pragul de disconfort casnic, şi că n-ar strica neam ca să vă pice şi vouă din slavă, poate din cosmos, la Blocurile Ruşilor, Apartamentul 13, etajul doi, nişte bănişori pe de-a moaca, ai ? Şi de unde, fa ?… De unde, de neunde, numai să pice, ai ? De exemplu, o cărămidă de dolari de pe la cele avioane invizibile ce trec acum spre Belgrad ca să ne zdruncine conştiinţa balcanică sau un geamantan de bancnote de-alea de-ale noastre n-ai vrea tu ? de pe la cele teleloterii care la ore de maximă audienţă fac una câte una în cetatea oligoeducativă elogiul câştigului fără muncă, propun ca ideal salariul pe viaţă, nimicind astfel influenţa educativă a şcolii… Nu-ţi convine profesional bruiajul ăsta, Cenţico, dar ai vrea şi tu un câştig consistent, nu ? şi asta instant aşa, doar să stai în aria curriculară priponită la tembelizor şi s-aştepţi ronţăind girasol să ţi se-ntâmple, fără de să te mai canoneşti, fată, ani şi ani cu agonisita-ţârâita-n câmpul muncii, arându-l de dimineaţa până seara cu Docika şi cu Zorika, cele două bivoliţe cocoşate, cerute cu împrumut de Dudiţă Malaniei Bibikova, ca să le-njugaţi în orezărie la plugul vostru de lemn ! Având totuşi oarece dreptate, nefiind tu ereditar sau congenital nici proastă, nici idealistă, să nu realizezi că nu-ţi poţi lua aşa presto tempestoso, nici maşini, nici apartamente la copii, doar din leafa de bugetar didactic, că e şi de nestrâns, maică, dacă-n timpuleţul tău liber citeşti CĂRŢI, azvârlind şi bănişorii pe ele, în loc să exploatezi legumicol curtea şcolii, ca să-şi poată compara ţăranii recoltele lor record cu ale voastre, ale învăţătoarelor ! reclamând la ubicua doamnă inspectoare primară Korobocika, să vă facă de râs ca pe nişte INTELECTUALE DE ZGONHEN, în limbajul celei teritoriale, vulgara Kabaniha, de puturoase şi de proaste ce sunteţi, dar aducând şi pe sălbatica Saltîciha să vă-nveţe cele mai noi tehnologii de agricultură ecologică de pe unde-a voiajat ea ! Pe care oricum vor aplica toţi consătenii noştri, achiziţionând pălării albe din pai de Panama, sau negre, boliviene, cu boruri mari şi-ntoarse sub o calotă înaltă, după ce hamburghervorul Feodor Federico Frecardo Stepanovici Ciuvîrin, cneazul şi fondatorul Partidei Drujbenilor de pe Valea Spălăturii, va reabilita numele acestei aşezări din Drujba în Mcdondo ! În Ciudad de Mcdondo, fa !!!

Apreciez totuşi pozitiv, în altă ordine de idei, luciditatea ta, Cenţica mamii, aprecierea realistă că-n ritmul actual de zdrenţuire şi uzură, tu rişti să rămâi dezbrăcată, fa, adică fără chiloţi, lângă Dudiţă, da-n senzul că fără cearşafuri de să ai ce să-ntinzi pă bloc ca să te semnalezi când trece americanii spre Iugoslavia, şi fără veselă când şi-o face soţul tău pomana de viu, fără tacâmuri şi cu toate oalele esenţiale găurite inexorabil, dacă fată de negustori fiind, cadru… didactic ţi-a trebuit să te evalueze, că nu te mai puteai abţine până-ţi găsea tac-tu om, un cleptocrat de viitor ! Că alta era atunci situaţia ta ACUM şi ai fi fost de o veselie irezistibilă…

Dar poate că erai prea necoaptă şi tu să-ţi imaginezi că se poate, că se poate orice, că se poate merge până unde ai zice că nu se poate, de să-ţi dea salariile în furaje, la finişarea culesului spicoaselor, şi după luni de zile de aşteptări şi de batjocură, colegii tăi să-şi arate fasolele pe la tembelizor bucuroşi de kok-sagîzul tetraploid primit, semn că nu mai speraseră nici atâtica ! (Şi totuşi SISTEMUL nu se va destrăma nici atunci ! Cum te-ai fi aşteptat tu ca să se facă dracu toţi apostolii racheţi !)

Iar ca garderobă, deocamdată însă, să zic eu că-ţi mai permiţi, fată, contează mai puţin lucul, cu ce te-mbraci, pe piaţa forţei de muncă, deoarece te duci la şcoală nu la magistrală, ca suplinitoarele alea decăzute de la Cuţarida sau ca potârnichile din cartierul Galapagos, să ai concurenţă. Din fericire, la noi în republică încă se mai practică titularizarea pe post, de eşti inamovibilă pe el ca-n justiţie, dar eu ştiu spaima ta că poate nu va mai dura, ştiu, Cenţica mamii, de la armăsarul meu fermecat, Udaloi, de toate insomniile tale, ştiu de coşmarurile că-mbătrâneşti şi de coşul necazurilor zilnice, ştiu că visezi reiterat că vor imita ăştia cu învăţătoarele metodologia ca cu bursa de lăutari : că o să convoace Generalul toate cadrele… didactice pe la începutul lui august, când ţi-e vacanţa mai dragă, aliniindu-le-n Piaţa Republicii, la Căgiurzia, şi fiecare director o să se plimbe pe platou plictisit printre rândurile voastre ca printre tarabe, alegând ca pe Muntele Găina mirese, sau ca la Machu Picchu lame, alpacale şi vigonii sau ca la Rio-n port sclave de abanos, de tec, de mahagoni, de acaju, exact ce fel de specialiste-i trebuie, pe un an de învăţământ, conform ofertei manageriale a şcolii şi-n deplină armonie cu finanţarea anticipată, avantajul fiind măcar că leafa ţi se fixează pe loc, obiectiv, prin mecanismele pieţii libere a forţei de muncă !

Dar mai e pân-atunci şi mai poţi să faci pe panchista bătrână, Cenţica mamii, încă n-a bătut ceasul să-ţi înfometezi familia ca să ai din ce te-mbrăca la o ocazie ca la un defileu de modă sau ca la o competiţie de misse.

Însă şi aşa, parcă-ţi pare rău că vin lefile şi se duc, iar tu de fapt nu te-alegi cu nimica mai durabil şi de arătat şi la altele !

Vorba ceea, fată, Cenţica mamii : cum se scutură floarea de tei, aşa se duce numai pe mâncare şi banii mei, dar teii înfloreşte vară de vară, pe când banii mei nu revine iară !

Aşa-i destinul ursitei de la horoscopul amar al sorţii, Cenţişor, şi tu vrai exact contrariul, adică ştiind că viaţa-i un izvor de fericire, să-ntorci timpuleţul înapoi cu tot cu banii, adică să ai iarăşi sumele ce rulai când trăiau şi Nikolai Andreevici Gutalinşcik, cel mai mare eşec al şcolii româneşti, şi mă-ta şi tac-tu, şi să stai la toalete faţă de proastele Drujbei ca pe când te ştiau toţi de fata Puşii Romero de la metalo-chimice ş-a lui nea Mielu de la textile-ncălţăminte ! Ceea ce e absurd, fată dragă, ca statut social al dăscăliţei care eşti azi, bugetaro, deoarece obbbţional te mai faci, fă, cadru… didactic şi din vocaţie pentru elevişori şi sărăcie, nu numai pentru manuale alternative ca să-ţi iasă de-o casă de mode ! Pe de altă parte, omeneşte reflectând, revendicările voastre, Cenţico, de să vă mai mărească şi vouă leafa, e perfect justificate, ca şi să-i meargă lui Bonobo al tău sula bine, cât alte categorii de paraziţi şi le-au mărit deja, iar la a voastră se pare că nici nu se pune problema, deoarece vechilii voştri locali şi arendaşii de la centru, de v-administrează ca resurse umane, se bate cu pumnu-n piept că să-i instaleze proprietarii contractualist pe ei şi numai pe ei, că s-angajează că se descurcă cu bugete cât mai mici, ba mai fac şi reporturi senzaţionale ca la loto 6 din 49, că de muncit vă vor constrânge prin teroarea inspecţiilor, trimiţându-vă liste nesfârşite cu ce documente vor să vadă ! Însă o soluţie la toţi e, să ştii, cam problematică, Cenţica mamii, cât din vina educaţiei avem o economie neperformantă, jefuită, iar din acest cerc vicios al învăţământului mizerabil că-i economia-n creştere negativă din cauza forţei de muncă needucate să se apere de cleptocraţie, nu se poate evada, fată, decât făcând niţel pipi pe SISTEM şi ieşind efectiv din rahat căutându-ţi INDIVIDUAL o meserie cinstită şi lucrativă ! Că să iei dintr-o parte mai ieftin şi să dai în alta mai scump, teoi pricepe şi tu să clămpăneşti cu degeţelele pe socotitor ! Fiindcă, de fapt, tu, Cenţico, soliciţi de la Soartă, într-un text de maxim zece rânduri de cerere-jalobă, un destin de EXCEPŢIE DE LA REGULĂ, a cărui ursită este să te privilegieze faţă de atâtea şi atâtea şi atâtea, ca furnicile, alte învăţătorese terne din stepuliţa asta cenuşie, care dacă le-ar fi dat să se prezinte cu toatele, nu la bursa de formatoare din Piaţa Republicii din Căgiurzia, ci la o acţiune metodică – de perfecţionare prin prezenţă, nu prin studiu pe CĂRŢI occidentale – menită a se ţinea de către euroinspectoarea Katrina Djorkaeff-Tornado, ca special guest star, la noi la iarmarocul tradiţional de Pobreajen, pe islazul cu bivoliţe, la Popas, la fatala Anfisa Barabanova a campingului lui nea Fane Ciuvîrin, atunci s-ar crea local o aglomeraţie incomensurabilă, de nu s-ar mai cunoaşte la camping om cu persoană, putându-se desface băuturi sifonate sau alcoolice pe toată plaja orară a dughenilor ! De unde deduc că tu nici n-ai reflectat până ACUM că poate şi celelalte sute de mii de colege, indiferent de grad, vechime şi merit, ar putea năzui la strategia asta de salvare din vidanjclas, prin asceză, prin EXCEPŢIE DE LA REGULĂ, aşteptând de pe la teleloterii, stând acasă-n aria curriculară, telefonul izbăvitor că au câştigat ! Că le vine tranşa ! Ceea ce nu se poate nega că adesea atrage evadarea din arhipelagul şcolar !!! Vis măreţ, izbăvitor, firesc, natural până la un punct, Cenţica mamii, dar irealizabil pentru cele mai multe prizoniere, cărora nici nu le convine ca experiment mintal să fie depersonalizate ca bilele-n urnă, sau ca chitanţele-n acvariu, adică urăsc ele tocmai egalitatea omenească dintre suflete, care te asigură de câştig, cum arată şi Kolmogorov sau Borel în tratatele lor de probabilităţi, că-ţi vine tranşa la sigur, dar… nu se ştie că vine duminica viitoare, că vine la anul, la nunta de diamant, la parastasul de şapte ani sau peste trei milioane de ani ! Aici trebuind a se adopta, prin înfrângerea rezistenţei la schimbarea mentalităţilor, o strategie de anticipare bazată pe o competiţie de virtute. Or, noi toţi zicem c-avem sufleţel privilegiat, ceea ce, uite, armăsarul meu Udaloi cel negru ca antracitul îmi contestă dând din căpăţână ! În sensul că pentru a forţa convenabil data câştigului trebuie – magic – să faci ceva ! Cu alte cuvinte, n-ai nici un drept la noroc, aşa, ca… soţie de om, fetiţo ! Poate să ieşi din anonimat devenind altceva, una de cal, nu ştiu ! nu mă bag ! De să citeşti că se scrie de tine şi pe prima pagină : Cenţica şi Udaloi ! Şi atunci ai oarece câştig, nu neg, dacă ai tupeu şi ştii să-ţi exploatezi popularitatea ! Uite-o pe-aia cu armăsarul ! se va zice, şi ea votează cu continuitatea sau cu schimbarea. Sau consumă cutare produs. Cusurul tău, Cenţico, fiind însă că nu eşti capabilă nici de gesturi excentrice, care să te facă mai populară, nici de o reflexie bazată creativ pe imaginar, ca să te poţi vedea ca de pe Doma Norodului cum arăţi făcând trotuarul la noroc !… Adică de ce morţii mă-tii să câştigi tocmai tu, Cenţica mamii, şi nu, să zicem, vecina ta Naşpa, un etaj mai jos, că poate şi ea are nevoie de bani, nu ? Nu ţi-ai pus niciodată întrebarea ?” „Ba mi-am pus-o, babo !… Vorba ceea : omul care se îneacă în Orinoco, se agaţă şi de coada prehensilă a unei maimuţe urlătoare guriba !… Cum arăt eu văzută de sus, de pe Doma Norodului, care e cea mai frumoasă clădire din lume după a Pentagonului ? Îţi închipui, bre, că-mi fac vreo iluzie ? Arăt ca o expectoraţie de câine de rasă tebecist, fost ceva, dar decăzut ! Crezi că nu ştiu ce rău am ajuns ? Cum dracu să nu-mi pun problema priorităţii la câştig, cum să nu-mi imaginez criterii juste pentru priorităţi, dacă nu ne mai măreşte şi nouă hârciogii ăştia leafa, cum şi-au mărit şi lor averile ? Dar spovedindu-mă drept, tanti Staruho, eu am ajuns la relativitate pornind lingvistic cu Dudiţă-n pat de la că l-am nominalizat prin devianţă juvenilă de la proprietate-n extaz, ah, Dodiţă ! Iar colega noastră de comunicare-n limba comună, nu Naşpa de la etajul unu, de zici dumneata că să câştige banii mei ! ailaltă, Fefeleaga, de-a venit şi ea la Udaloi s-o izbăveşti că nu merge lui soţul ei sula bine, deşi ea mai câştigă şapte-opt salarii pe lună din meditaţii, susţine că a dodi transcodează a găsi ceva din conjunctură, a pune laba pe ceva… Adică a-ţi asuma răspunderea să o iei. Dar bine, bre, dadă Staruho, că mă şi enervezi ! Ce vorbeşti dumneata în dodii aici-şa ? Da’ de ce să mă mai supun EU, şi prin reflecţie, ca un corolar, bietul meu soţ Dudiţă, poate şi alţii, la atâta canon pe o strategie de virtute ? Doar ca să mă mai şi disting pe prima pagină şi să câştig ? Ce am eu cu Udaloi ? Asta e virtute ? Şi-n definitiv, de ce să-l canonesc tocmai pe Dudiţă al meu cu EXCEPŢIA DE LA REGULĂ ? să-i impozitez de tot ultima lui plăcere de la Blocurile Ruşilor, la urma urmei ?… Va fi el de acord să-şi regândească demersul evaluativ ? Şi dacă da, oare nu conţine factori de risc pentru extinderea şi subcomponentele sale această la modă strategie de virtute, pornită ca un Mercedes fără frâne spre reproducerea în eprubetă, în retortă, în urnă ? Ba eu cred că da ! Când mujul meu este nu numai un senzual incurabil-insaţiabil, ci şi un perdant înnăscut cu caracter nonprofit şi n-o să-şi lepede niciodată condiţia de umblător la serviciu, dac-am ajuns eu cu el de-mi închide mie tembelizorul, pe motiv că ăştia face elogiul câştigului fără muncă în cetatea oligoeducativă ca învăţământ la distanţă paralel propovăduind inversiunea inevitabilă a valorilor ! De ce, bre, lele Staruho, să-mi amărăsc eu zilele încă şi mai mult decât până-n ziua de azi, făcând un serial de penitenţe, cum zici că zice armăsarul Udaloi, care, uite, rânjeşte ca un nesimţit, doar ca să mă deosebesc de sutele de mii de surate amărâte ?

Adică ce, bre, alte căi decât ce zice, în concupiscenţa extinderii sale, Udaloi, nu se mai există ? Că văz că ai şi un dulău cu dinţii de oţele aici, pe mai umanul şi slăbănogul de Kabîzdoh, de ce nu l-oi fi tunzând pe canicula asta globală ! Cu semnificaţia de dilemă, cum ar veni. Adică dumneata, babo, chiar îţi permiţi a purcede de la conjectura că toate castelele de nisip ale vieţii rămân neracordate la intrări foarte concrete în termeni de achiziţii posibile şi necesare oricărui cuplu care a dat patriei copii şi trebuie să vază de ei ? Află, bre, că cu sărăcia nu te joci multă vreme ! Şi nu te poţi baza pe privilegiul intuşabililor că gestionezi nişte dosare şi că stăpâneşti populaţia prin ele, fiindcă ura faţă de vipoi şi dinamica fără egal a evenimentelor le poate transforma oricând în munţi de informaţie nerelevantă, care fac doar obiectul memorizării şi al reproducerii sterile !”

„Cuuum, fă, reproducere sterilă ?”

„Ei şi dumneata acuma cum ! Reproducere !!! Prin descongestionarea exponenţială a salariilor, bre ! E dezastru ! E Mizeriadă ! Păi să-l fi auzit aseară pe Ninel Caliţoiu de mate, când ieşea cu Dudulac al meu, relativ lămuriţi, de la Katiuşa, de la drug-store ! Hai, bă Dudiţă, să-i punem de-o grevă ! instiga el încins pe bărbatu-meu. Lasă tu etapele, că ăştia şi-ar băga extinderea-n banderola ta de grevă japoneză ! I-ar durea-n aria curriculară de noi, dacă nu e risc să-i dăm jos ! Ceea ce numai prin grevă generală se poate, chiar dacă vor zbiera că încălcăm dreptul la dresaj înscris şi în actul constituţional ! Şi dacă bani nu vom obţine, măcar se vor demasca toţi : politicieni, arendaşi, vechili, solidari întru acelaşi la muuuuncă, băi inteectuale ! din 1990… Semn că liberalii şi ţărăniştii au fost reeducaţii acelei Mineriade, au învăţat garantat pă viaţă că nu pot accede la putere la noi în republică decât ca varietate de fesenişti !… Hai mai bine să îngheţăm anul ăsta şcolar, Dudiţă !… Bine, mă mârţoagă, om serios eşti ? făcea omul meu, Staruho ! Râde de noi şi quetzalul, mă frustratule ! Mai bine ia o jordie de bambus în mână şi hai pe ei, Ninele ! Hai cu toţii ! Hai şi tu, Katiuşo ! Hai la lupta cea mare, rob cu rob să ne remarxizăm şi să-i belim ! Să-i concentrăm pe toţi hoţii în şantiere Naţionale de muncă spre binele republicii ! Că NOI suntem patru-cinci sute de mii de asupriţi, pe puţin, iar ei dacă sunt cinşpe mii de specialişti cel mult, dar eu zic că nici atâţia nu sunt sau în orice caz până-n primăvara asta a lui 1998 nu i-au folosit pe toţi !!! Că-n caz contrar ne-am fi simţit şi noi APOSTOLII nişte bugetari cu alt statut, am fi avut o senzaţie de a fi mai la putere, CU AI NOŞTRI, mai protejaţi, nu una de marginalizaţi tot mai la durere, ca nişte INTELECTUALI DE ZGONHEN ! Şi era şi-n interesul răsprofilor să-şi aibă minerii lor, câteva sute de mii de cărturari de folosit la o criză, fideli fiabil fiindcă numai un om cult poate înţelege rostul divin al relicvelor liberalo-ţărăniste, ca şi al unei biserici de fast bizantin – într-o… republică ! Care-şi poate juca de ochii uie pluralismul şi cu diferite tricouri feseniste, Ninele !… Aşa agita, Bonobel al meu, babo, c-am dat din Mineriadă-n Mizeriadă, Ninele ! Cât despre grevă, eu mi-s eurosceptică că-i fezabilă cu elemente ca Corela Drob, Vizdela, Fefeleaga, Naşpa şi celelalte colege ale mele din contradictoriu, care unele au şi venituri extrabugetare, iar altele se restrâng şi se chibzuiesc de le-ar ajunge chiar şi mai puţin decât leafa !

Aşa că nu există decât salvare individuală, bre !

Şi atunci, aş accepta, ce să fac ? Dac-aşa o fi blestemul, ca numai printr-o suferinţă de excepţie să te distingi de gloată, maică Staruho ! Când e aşa comod, la urma urmei, să te complaci în spaţiul cultural drujbean devenit spaţiu al suspiciunii asupra la cum fac bani alţii şi totuşi să stai pasivă ! Să fii senină crezând în predestinare scrisă, dormind la umbra gradului unu, cum zicea şi Korobocika, colega mea de liceu pedagogic, ajunsă vechilă şi care a uitat de unde-a plecat, cerându-ne ACUM s-avem cu toatele, când vine-n îndrumare şi control, mape cu de zece ori mai multe hârtii ca sub tanchişti.

Ca să n-aven noi timp să mai citim o carte, cum îi şade bine intelectualului, fie el şi apostol preuniversitar inferior, de zgonhen ! Mai ales că se zice că ai carte, ai parte ! Şi trebuie să avem o atitudine de respect faţă de înţelepciunea paremiologică, cotoroanţo ! Care cobeşti că să câştige Naşpa !

Că doară norodul nostru are-o zicătoare condensând într-însa o experienţă multimilenară… Ăsta s-a căcat în scăldătoare ! zice lumea, pizmuind pe-ăla de dobândeşte brusc un capital de să nu mai muncească nici el cu familionul, nici urmaşii, sute de ani. Iară mie, când am mângâiat-o pe mamica, ea mi-a relatat, în enunţuri intonative de dificultate şi lungime progresivă, că eu când eram mai mică m-am căcat efectiv în scăldătoare ! Performanţă confirmată şi de tăticuţul meu când l-am mângâiat ! Iacă dar, babo, că eu pot zbiera cu deplină-ndreptăţire, dinaintea acestor stejari seculari ca la porţile Romei : Şi eu m-am căcat în scăldătoare ! De ce oare atuncea, ţaţă Staruho, să mai şi postesc de toate alea la Blocurile Ruşilor cu Bonobel al meu, numai ca să dobândesc printr-o strategie de virtute un punctaj mai bun de prioritate a anticipării ? E corect, e just metafizic aşa ceva ? Ce descriptor de performanţă în nenoroc mai poate evalua sub sputnice, sequoia şi quetzal atâta absurditate fără să se revolte ?”

„E posibil, maică, şi câte un eşec al justiţiei probabilităţilor ! Şi chiar aşa cred că este cazul tău ş-al domnului profesor Străchinaru, căruia s-ar putea şi să nu-i mai meargă sula bine. Pentru că te-oi fi cufurit dumneata-n scăldătoare – rânji dup-un moment de instanţă Baba-Cloanţa, sardonic cât Udaloi, cu buza de sus ornată c-un herpes – dar surioara ta Koala a avut atunci, dacă-ţi mai actualizezi ce-au povestit nenorociţii tăi părinţi, când îi mângâiai, o conduită de consumator şi, în consecinţă, ea ţi-a şutit norocul şi e acum pe la Sydney, aclimatizând cămile dublu cocoşate, aduse din Kazahstan, în aşteptarea turiştilor Olimpiadei, să-i plimbe pe ele citindu-le pasaje porno din Shakespeare, iar tu, fă, orice-ai zice, nu eşti cu nimic privilegiată faţă de toate celelalte cadre… didactice de la noi din republică, care uită că mai sunt, ăhă ! doi ani lungi până la alegeri pe itemi cu valori multiple sau poate cu alegere duală şi tânjesc să le mai mărească şi lor leafa de pe acum, pe motiv că occidentalizarea-desovietizarea educaţiei, luată-n serios, pretinde înzecirea muncii, îndeosebi la acoperirea cu hârtii inspectabile pentru îndrumare şi control. Că punctaj din care să reiasă priorităţile la câştig nu se face aici-şa la mine, la împărţitul norocului, ca la transferări de la o şcoală la alta, la generalul Vasea, Cenţico ! Şi impresia ta subiectivă ce ţi se năzăreşte ţie-n morţii mă-tii că nu mai poţi TU, sau copilaşii, sau soţul, nu sensibilizează prin ea însăşi jocul cel aleatoriu al bileţelelor, deoarece el a fost conceput tocmai cu proprietatea alba-neagra ca să fie impasibil la retorica mizeriei muritorilor, loteria fiind prin excelenţă maşinăria ce ia de la care n-are şi pompează la care are, după cumu-i puterea de a participa, eventual spălând bani, a fiecăruia !

De aceea, poţi câştiga şi duminica ce vine, poţi însă reuşi-triumfa şi scoasă la pensie, dar şi moartă de peste trei milioane de ani. Asta este !

Şi atunci ?… Ei, ce strategie să adoptăm, Cenţico mamă, nu mai pişa ochii aci-şa la mine c-o să sufere Dudiţă ! Lasă-l să sufere dacă n-a fost pe fază, pierzând startul şi-n ’90, şi-n 96 !… Ce-i facem ca între atâtea amărâte de speră egal, tu să stai în aria curriculară cu ochii beliţi la tembelizor ronţăind girasol şi să ajungi să devii să fii EXCEPŢIA DE LA REGULĂ ?…

Ce-i facem ? Ce-i facem ?

Evident fiind, Cenţişor, fetiţa mea, că trebuie să ai o activitate care să convingă pe Udaloi cel ce-ţi poate pune-o pilă-n piscina cu bileţele – gigantică metaforă a scăldătorii – ca să câştigi tocmai tu !”

„Eu cu Satana, nu vreau să am meciuri…” – îşi aruncă verzile ei obiective cadru spre negrul Udaloi martira Cenţica, dovedind nonverbal o tărie morală morbidă şi pe dată n-a mai ciripit botgrosul dinspre forturi pe craca de jugastru siberian !

Doar armăsarul de antracit sforăia şi se uita la ea cu nişte ochi roşii ca nişte lasere de la discoteca Raketta a lui Filatov şi îşi rânjea sub buza-i neagră şi păroasă dinţii laţi şi galbeni, gata s-o apuce de, mai albă decât porţelanul, aria curriculară, ca Străchinaru când mai bea cu domnul Ninel Caliţoiu de matematică pe la Katiuşa, vizavi de Blocurile Ruşilor, şi nici nu mai cere de mâncare acasă, urcă direct în patul conjugal, că oricum nu i se mai dă după telejurnalele de seară, conform obiceiului casei, moştenit de la Puşa Romero.

Iar Staruha Izerghil, în timp ce schivnicul Kabîzdoh, fratele grăsanului Murugoi al Malaşei, zgrepţăna la talpa izbei, s-a lepădat de-un pachet mare de riduri, ca şi cum un estetician competent şi-ar fi croit un chimir lat de-un verşok din creştetul ei alb de bătrânică blajină şi, trăgându-i astfel chelea facială-n sus, ar fi netezit-o şi iluminat-o compatibil cu o carboavă de argint !

Ea deveni astfel mai atrăgătoare de făcut tâlcşou cu ea şi pe dată soarele a ţâşnit de după norii cei groşi, cuprinşi ca de-o senzaţie de extaz, strălucind orbitor ca un număr cu noroc, abia extras din urna siderală a mă-sii !

Rămânând până la urmă aranjat aşa de Cenţica mamii cu vrăjitoarea : punctul unu, că nu la orice teleloterie se poate urgenta providenţial prin virtute câştigul, ci numai la cele generoase, cum ar fi zooteleloteria înfiinţată de un zoofil din Rio de Janeiro pentru reabilitarea închisorii animalelor din Căgiurzia, iar punctul doi, ca numita Inocencia Străchinaru să accepte măcar experimental să influenţeze prin EXCEPŢIA DE LA REGULĂ, ce-l va afecta devastator pe senzualu-i soţ, soarta ursitei destinate horoscopic ei, fetiţei ei, Maricusa, băiatului ei, Genaro şi, dincolo de o lungă şi grea suferinţă, a lui Moluscă însuşi, coborât lângă Puşa, dar peste nea Mielu.

Iar acuma, sub cireşii înfloriţi sub pâlcul de cocotieri, tocmai groaza de EXCEPŢIA DE LA REGULĂ, anunţată pe ocolite dar destul de transparent, o citeşte Malaşa Korneevna Bibikova în ochii licăritori satanic de poftă, ca două picături de smoală topite de Dracula în orbitele obiectivelor cadru ale clientului.

Care, pedagog total fiind, şi-a monitorizat elevele, păstrând legături cu ele, multă vreme după absolvire, până la lăbărţarea lor, şi ştie bine că întreprinzătorul de Harneală a scos-o nu o singură dată cu harapnicul la lucru pe taluz, la magistrala Nord-Sud cea zguduită de grele TIR-uri, pe blânda, mângâietoarea, somnoroasa, arghirofila, gingaşa Malaşa !

Care Bonobo excitat de la extindere la creier era gata să promită orice, inclusiv că-i cumpără Malaşei din Italia diplomă de profesoară şi o bagă la el la şcoală pe opţionale de ecologie şi stomatologie cu completări educaţie tehnologică, cultură civică şi consiliere, riscând să aibă de-a face cu Harneală ca recuperator al preţului serviciilor ei, când s-a-ntoarce de la facultate !

„Iacă dar, doamna mulgătoare – îşi dădu el cu necaz drumul de pe stănoaga ei, blegit de cum pricepu că, fără parai, EXCEPŢIA DE LA REGULĂ, impusă de Cenţica şi de vrăjitoare, i se va prelungi din partea lăptăresei mult şi bine – iacă dar, se uită el la ceasul negru de scafandru de pe braţu-i subţire şi păros, iacă dar, că s-au acumulat, în concluziune, suficiente motivaţii să legaţi, care-o-ţi fi p-aici p-acasă matinal, tu, Malaşă, sau Esmeralda sau socrii pân’ s-a-ntoarce sănătos Harneală de la facultate, pe turbatul ista de Murugoi la coteţ sau la paie, când sosesc eu, cadru… didactic serios, evitându-se pe cât posibil să mă muşte şi pe mine de braţ, ticălosul de carnivor, ca pe tătuca lui Matvei Kojemeakin, dacă nu de aria curriculară, iară pe vacile de lapte fruntaşe ce le deţineţi în proprietate de la fostul colhoz Drumul lui Lenin, pe Zorika şi pe Docika, cari într-o viaţă anterioară au fost inspectoare tipicare şi dure ca ACUM nacealniţele noastre Korobocika, Saltîciha şi Kabaniha, ba chiar cinovnicul de rang suprem, Vasili Lukici Hlopov, generalul nostru drag de la Căgiurzia, generalul Vasea, pretenţia mea de client statornic la ele două şi care mă achit cu onestitate de obligaţiile contractuale, este ca să le găsesc permanent în starea de gata mulse, încă de pe când dau colţul spre dumneata, Malaşă, de pe Republicii pe Cosmonauţilor ! Şi nu mulse ca pân-acuma, bre, că nu aşa se mulge, cu nod, cum te-a format Harneală, care e o brutalitate virilă, o mitocănie tanchistă, şi scade în orişice caz producţia, prin inhibarea vitei, ci întru delicateţe şi omenie să fie procedura ordinară, cum ai vrea şi dumneata – uite-aşa !!! – la două degete trebuie, aşa recomandă zootehnia progresistă, creându-se un climat în care creşte simţitor calitatea şi competitivitatea laptelui produs de gospodăria ţărănească, precum şi valoarea adăugată ugerului exportat, apropiind încă şi mai mult momentul aderării la uie, care este şi ţelul suprem al politicii tuturor partidelor noastre, indiferent dacă sunt de-a gata, de comandă sau de zgonhen !”

„Da, sergent, fii vigilent ! – smiorcăi febril şi ceru o ţigară bălanului şofer de gip plutonierul Aleksaşka. Febleţea mea, Corela Drob, raportează că neevaluata de Cenţica insistă că-i va pica-n decolteu un plic de dolari din spaţiul nostru aerian, când va întinde cearşafurile pe bloc, şi va sări apoi cu toată familia din vidanjclas în sus, datorită mobilităţii societăţii deşchise !… Cum să-i pice, mă flăcăule, valori băneşti din cer ? Aici e intoxicare ! E corupţie ! E spălare de bani întinaţi ! Dar noi, de lângă unde scrie adresându-se unei categorii ţintă aici sunt banii dumneavoastră ! pe tarifă, îi vedem nesănătoasei soţul pe stănoagă. Prin urmare, el nu penetrează-n ograda Malaşei lui Harneală, ca să zici că se valorifică acolo obiecte colectate de competentul ei infractor pân-a intrat în restrângere temporară de activitate. Prin urmare, acest Străchinaru, zis Moluscă la locul lui de muncă şi cunoscut în sat ca Găluşcă, se fereşte să comită în flagrant fapte de mafiot ca evaziunea fiscală şi crima organizată, împiedicându-ne să depăşim planul cadru local de combatere a corupţiei ! Prin urmare, sergent, urmează să-l mai urmărim ! Fiindcă dacă n-a dat el faxul care-a cutremurat triada până la cel mai mic fractal sau şmenar, poate ştie pe alţii !”

Puternicul lătrat de mascul dominant pe toată uliţa, lansat de grăsanul Murugoi când apostolul, prelevând lăpticul, atinse degetul cald ca un covrig al Maşei, reuşi să mobilizeze comunitatea canină până departe, la Kabîzdoh al Staruhei la forturi şi mustaţa lui Dudulică Străchinaru, ce stătuse cu sfârcurile-n sus cât tăinuise, se pleoşti complet. Prin mintea cea capabilă să identifice organe şi sisteme de organe ca să le explice funcţiile, trecură fantezii horror c-un evadat din arhipelagul şcolar tranşat de nişte lupi competenţi să se lupte cu intelectuali şi-i părea că doar o minibăltoacă de sânge foarte concentrat, ca de vigonie din Anzi, va mai rămânea din el în capul asfaltat al ulicioarei, la ieşirea-n Republicii, unde haitele afluite din mai multe direcţii, l-ar fi putut şi disemina, fugind fiecare luptător cu câte-un cartilagiu, oscior sau ciolănaş.

Şi cum se va descurca atunci, mă Murugoi, Inocencia mea văduvă, cu doi orfani pe cap, expusă pe vecie la EXCEPŢIA DE LA REGULĂ ? Căci cine ar mai muşca-o vreodată delicat de aria curriculară, zicându-i părinteşte cu tact pedagogic, chiar când nu atinge ţinta, doar aşa de drag de fidbec, că brava, fată, ai fost de milioane !?

Nu, dulăii mei, nici un investitor serios n-ar mai lua-o-ntr-un nou mariaj, sărăcuţa de ea, săracă în toată goliciunea cuvântului, pe-aşa vremi, şi cu obligaţii materne, şi dresoare !

Pe măsură ce se apropia din Cosmonauţilor de Republicii, aproape alergând, cărturarului cu lapte i se părea că unii zăvozi au şi atins performanţa să deschidă, după o îndelungată învăţare prin condiţionare operantă, prin descoperiri întărite de plăcerile străzii, toate porţile labirintului de străduţe ale mahalalei comunale şi s-au eşalonat după el ca după un drumeţ din vidanjclas într-un oraş particular al upercutclasului şi uite-acuş-acuş-acuş, au să-şi înfigă colţii nu în pielea sfarogită de pe oasele-i poroase şi fragile, ci în ciocaţii negri şi lustruiţi, parcă din lac de clovn, ai lui Genaro, împrumutaţi fără să-i spună copilului, chiar dacă risca de la el două-trei şuturi în aria curriculară pentru sacrilegiul ăsta.

Dudu, Dudu, Dudu ! păreau că-l cheamă din gipul alb-bej al lui Agheev, du-du-du-du-du-du, ca un cârd de sirene dintr-un golf turcesc, nişte entităţi lactate galactice cu obiective de referinţă generoase, consiliindu-l să se dea cu craniul, ca-n piscina Iordankăi Ciuvîrina, direct în pneurile proaspăt răcorite cu furtunul, umed-seducătoare, dac-a pichetat-o degeaba pe Malaşa !

El rămase însă plastifiat când silabisi ca-n oglindă pe capota bej a gipului că într-adevăr are de-a face cu POLIŢIA şi, în consecinţă, teama de rotofeiul Murugoi şi de armata lui de cartier se mai ogoi, chiar dacă lătrături sporadice continuau să cutremure Eternitatea parcă nou-născută chiar atunci a satului, alăptată de vacile Malaşei, Zorika şi Docika, foste în altă viaţă inspectoare guberniale mediocre, promovate algoritmic să-şi bage manuale alternative în curriculeţele vitale şi-n librării. Apăru acum groaza de Agheev, fiindcă Inocencia auzise de la directorul ei Filatov, că primarul Buţai a recepţionat, în legătură cu nişte faxuri, indicativul Străchinaru este principalul vinovat şi că ar fi dat secretarei sale, Cachita Dolores, să-i conceapă o adresă către şeful de post ordonându-i eradicarea corupţiei de la noi din comună cu corupţi cu tot, inclusiv ăla care a dat faxul.

Şi de aceea el nu se putea corecta să nu exagereze riscul ca plutonierul să scoată pistolul din dotare şi, după un singur foc în sus, să-i nimerească un glonţ la picioare, găurindu-i vreunul din ciocaţii copilului, de mai bine i-ar fi pârlit mustaţa cea ca un trei culcat cu aria curriculară-n sus tremurându-şi colţurile ca două hamsii slabe ca nişte ţâri, depunătoare de lapţi.

El murmură-n neştire Doamne, ai grijă de familia mea, că şi eu i-am mângâiat pe părinţi ! pe când în pieptul gălbejit, uimitor de păros şi cu jeg incipient pe coastele inferioare, deoarece, întrerupându-se apa caldă la Blocurile Ruşilor că n-au achitat întreţinerea locatarii, cadrul… didactic se spăla, dacă se spăla, în ligheanul roşu (care nu-i permitea să descopere legea lui Arhimede !), cel mult la subsuori, ca să nu smellească sau chiar să stinkăiască a sconcs la cancelarie, între colege, ah ! inima iniţializă să i se zbată dezordonat cum roşioarele piranha când seacă Hodivoaia sau Ampoiţa, fiindcă avea, amărâtul, imaginaţie nu numai sociologică, ci şi comemorativă şi nu se putea corecta să nu-şi reprezinte pe sergentul bălai coborând din gip şi, nici măcar protejat c-un scut transparent şi c-o cască albă, să ridice pulanul din dotare ca să-l croiască fulgerător peste gât, gazându-l cu spray, legându-l fedeleş, încătuşându-l, aruncându-l în maşina de teren ca pe un colet şi ducându-l spre Machu Picchu, lăsând-o pe Cenţica să se descurce cu orfanii şi cu excepţia de una singură !

Admise repede că cea mai bună tactică de a ieşi din încercuire, din punga de pe uliţa Cosmonauţilor, şi asta fără a fi reţinut de sergent, nici împuşcat de subofiţer, este negocierea ; adică a-i îmbuna prin vreuna din următoarele două strategii didactice de captatio benevolentiae : ori se întinde pe spinare, adoptând o postură capitulardă, cu braţele răsfirate lateral şi cu cămaşa trasă spre gât, expunând la discreţie persoanelor înarmate pieptul său slab, gălbejit, jegos, dar hirsut, ori dă… şpagă !

Dar ce morţii mă-sii putea oferi persoanelor din gip salariatul de pe catedra de bio de la Şcoala nr. 1 cu clasele I-VIII din Drujba ? Minicăcărezele de culoarea antracitului din Donbass de la iepurii Vizdelei ?

Nu, nu putea conta decât pe laptele Malaşei din punga veche cu Gică Hagi zâmbind destul de şters de pe ea, şi pe ciocaţii propriului său copil ! Dar era evident că nu laptele e băutura preferată a celor doi vameşi, iar a ceda încălţămintea şi a umbla desculţ prin sat era un supliciu inacceptabil pentru un cadru… didactic, cât nu se implementase legal obligaţia să se smerească înainte de-a se angaja-n ABSURDITATEA DE A ÎNVĂŢA PE ALTUL !

Îşi făcu semnul crucii cu limba pe cerul gurii şi avu imediat inspiraţia să se rezeme de gardul din prefabricate din beton, cu spatele ca la zid, executând nişte mişcări foarte rafinate, de lebădoi balerin de la Bolşoi, nişte unduiri din braţele subţiri şi din gâtul sfrijit, cum observase la un agent de circulaţie lângă Biblioteca Academiei, cu semnificaţia că să treacă întâi gipul alb-bej spre casa Malaşei Bibikova, dacă vor s-o evalueze cât e Harneală la facultate, şi-abia pe urmă s-a duce şi el în treaba lui de… prof !

Surprinzător, teleportatul cneazului Frecardo, din Ciudad de Mcdondo-n Drujba noastră, condotierul Aleksaşka Agheev, reacţionă imediat la aceste semnale optice, dădu un ordin acustic scutierului bălan de la volan şi, pe neaşteptate, gipul altruist dudui mai îmbietor, ambalând la extrem inima lui Străchinaru, apoi începu să dea cu aria curriculară înapoi, tot înapoi, tot înapoi şi tot dădu până când îşi atinse obiectivul operaţional de a debloca ieşirea de pe uliţa Cosmonauţilor.

Apostolul zâmbi şi se temu ACUM de-o stratagemă ultravicleană, dar nu se putea corecta să nu avanseze cu paşi buimaci de tucan ologit, până se pomeni cu spaimă c-a ajuns aproape de gardul din tablă verde de pe Republicii, de ale cărui ornamente din fier-beton subţire se ţinea pe vreme noroioasă, sub influenţa alcoolului, de le lustruise.

„Paşol întâi ! – îl îndemnă prin oberlihtul deschis generalul tanchist Saşa Agheev, făcându-l să grăbească paşii prin autoritatea intrinsecă vocii sale de bas de pe cursul inferior al Volgăi. Treci, hai treci, treci în extinderea mea odată, că doar ai… prioritate naţională !”

Dudulică se supuse, o zbughi prin strâmtoare şi se tot micşoră pe Bulevardul Republicii, apoi pe Prospektul Pavel Trofimovici Morozov spre Blocurile Ruşilor, uitându-se mereu urât înapoi, profund stânjenit de sintagma prioritate naţională, resimţind-o ca pe o specie de nedreptate făcută altor categorii de bugetari cu care la o eventuală ciopârţire, de către guvernul pichetat, a pibului, ar fi putut avea necazuri, în sensul că de ce morţii mă-sii să apuce el mai mult ? Ce, l-a fătat mă-sa unde avea prioritate ? Şi nu mai ştia cum să mulţumească stăpânilor săi, precum şi arendaşilor, ba chiar vechililor, că totuşi tocmai datorită acestei sintagme de prioritate naţională, el putea acum circula cu laptele Malaşei, neîmpuşcat de nimeni şi nici măcar caftit sau, mai rău încă, pulverizat ca un excrement în tornadă !

Perfect liber, el abordă, dând din aripioare, scara slinoasă a blocului, gândind că experimentul de a suna la etajul unu, zicând Am venit, Vanessa !, ca să se consoleze-n cearşaful colegei fără bărbat de toate câte i-a refuzat somnoroasa Malaşa-n hamac, ar fi fezabil fără nici un fel de pichetare, doar că cu materialul ei didactic constând din obiective de referinţă în formă de perişoare şi o arie curriculară cât nişte sponci, hm ! ar ieşi o secvenţă de lecţie cum ai ţine-o doar cu creta din mână. De acea, el oftează cu năduf şi ezită pe palier, parcă simte dincolo de uşă obiectivele ei cadru pândind, două lumânărele galbene sub ochelarii ca nişte sifoane, dar ale Inocenciei sunt mult mai puternice, faruri verzi permisive exclusiv spre propriile-i obiective de referinţă însă, nu cupuliforme şi propulsive ele ca ale Malaşei, ci în formă de pară, fruct totuşi existent, ca şi aria curriculară fierbinte şi albă ca laptele, din care ai ce strânge-n dinţii galbeni de cal de povară, totul al tău, după ce… câştigăm la teleloteria animalelor, Dudiţă !

Doamne, ai în pază familia mea ! se rugă el iar, la icoana călugărului Vasea ACUM, de să-i vină Inocenciei mai repede tranşa, orbit de albul delicios al laptelui de pe reşou al Malaşei, de-l lăuda şi biata Puşa denumindu-l însă pe aducător golan adunat de pe drumuri. Da, se ruga, deşi avea o concepţie despre lume ex-darwinistă ! Neacceptând el să se frământe decât atunci când i-a ajuns doamna inspectoare Sărăcia nu la calorifere cu întreţinerea, nu la frigider cu lumina, nu pe noptieră cu telefonul, ci chiar în patul conjugal – surprinzător-surprinzător tocmai cu abonamentul de telecablu ! – ajutându-l să-nveţe nu prin conversaţie euristică purtată cu soacra, acum defunctă, ci prin descoperire dirijată de doamna profă Mizeria că el nu mai are din ce da EDUCAŢIE cimpanzeilor dacă prin etalarea prin sat a opulenţei lu’ care n-a-nvăţat aşa bine, tot ce-şi scuipă el plămânii la catedră e contrazis sub deviza premianţii şcolii, repetenţii vieţii.

Domnul Străchinaru !

Este panicat. Ar bea. Fie şi o apă minerală naturală natural carbogazoasă. Numai atmosfera de local familial să fie ! Cât mai departe de blocul ăsta sordid ! El e trist de moarte c-a cam mierlit-o de când, şi să vrea, nu-şi mai poate permite a-şi cumpăra cărţi şi, lipsindu-i prospătura de idei, ecoul e somatic, suferind de ceea ce canibalii numesc FEZANDARE, ayyyy ! o fermentare a musculaturii, cu efecte culinare benefice pentru consumatorul de om din junglă. El poartă, pe-o căldură certată cu moartea, un costum modern, bleumarin, cu dungi, trase cu linie albă, subţire, punctată, de către un creator canadian de mode din uie într-un mod care a fermecat pe Cenţica, la Căgiurzia-n bazar la zgonhen, lângă moschee, de unde l-a achiziţionat pe-o sumă modică, deşi nu arăta a jerpelitură ca manualele de la recuperări.

Numai că, uite, se aude, se-aude-un glăscior de clopoţel oval de argint ! Şi tresari, tresari din stereotipul asimilat an de an că pauza-recreaţia s-a terminat, că trebuie să stingi ţigara, să iei catalogul sub braţu-ţi păros de gorilă şi să te duci la vreo clasă peste elevişori, ca să-ţi faci numărul. Eşti furios, Străchinare-Străchinare, tu-ţi grâul mă-tii, c-ai devenit dependent de clopoţel ca jigodiile lui Pavlov ! Sau ca Zurka, iapa lui Toska Bukamaşkin, care, pierzându-şi în cartierul Galapagos un zurgălău, şi-a pus copitele de soprană pe gard, solfegiind o cunoscută arie a clopoţeilor, dedicată mereu la părinţii în agonie, pe 89, 12 Mhz FM, Statornicia, determinându-l astfel pe geambaş a face calea-ntoarsă ca să i-l caute. Şi i l-a găsit !

Un copilandru cu fustă albă, lungă, lungă până-n pulberea ce vom fi toţi, chiar şi vipoii ţării, nu însă şi intuşabilii cleptocraţiei, care sunt nemuritori ca gândacii de bucătărie, umblă pe caniculă, murmurând oarece, crispat din rădăcina nasului nasol, de parc-ar enumera principalele glande endocrine. Şi-n urmă, gâfâind de vipie, cu ochelari de soare negri şi oblici, taica părintele Ankifie de la şcoală, rotofei, pârlit de soarele stepei, se lasă remorcat asociind fiecăreia din glandele capitale, şapte trebuie să fie, cam ce funcţii din nomenclator joacă-n organismul uman cât e viu şi periculos.

Duce sfântul maslu unei pensionare de la colhozul Drumul lui Lenin, ACUM bolnavă şi înfometată, deşi a muncit şi la plantaţiile de citrice, kiwi, avocado, ananas, bananieri, chirimoya, curmali şi cocotieri de la sovhozul Drumul hibridării vegetative şi al zdruncinării naturii plantelor I. V. Miciurin, abandonată de copii şi de nepoţei fără bani nici de medicamente compensate, nici de coşciug din lădiţe de citrice presate cu tancul, decisă în dimineaţa aceasta de sfârşit de aprilie mai mult ca oricând să se sacrifice pentru a despovăra pe guvernanţi de un… talon, ceea ce ar atrage hihiliză la tembelizor şi hohotele de râs ale tineretului cucerit integral de canalele cetăţii oligoeducative, ca să i se injecteze-n creieraşi numeroase mesaje promorţionale, focalizate pe dreptul consumatorului de a consuma toate produsele din megabig !

Dudulac îngenunchează fără a-i ura o zi mişto colegului de predă religie, pocăindu-se etapizat, adică reîmbrăcând, lătrat de asceticul Kabîzdoh de la forturi, tranşă cu tranşă, în memoria-i de anatomist, atât pe somnoroasa şi cărnoasa Malaşa cât şi pe schivnica, mereu treaza Naşpa, pe măsură ce clopoţelul se aude din ce în ce mai slab, ca-ntr-un experiment de scufundare-n Atlantic la Titanic, să cauţi tacâmurile cu care s-au ingurgitat delicatese. Sau cum e când ţi se taie aerul sub clopotul unei pompe de vid, ca restant la întreţinere afişat pe uşă să se râdă vecinii, dar citind şi ei măcar şi atâtica !

Căzut în ţărână, şi tot nu şchimbă de paradigmă Străchinaru, iacă dar, crezând şi mărturisind că cea mai inovativă dihanie din istoria naturală trebuie să fi fost ca să fie fiinţa maimuţană, deoarece învăţând din încercare-fasole şi încercare-banană, ea ni l-a format prin condiţionare operantă Skinner, gest cu gest şi tril cu tril, pe om, care s-a şi grăbit să înalţe piramide Maslow din bogăţia trebuinţelor sale, ocazionându-şi astfel acele peak experiences ca cu Lacul lebedelor, atribuite-n imaginar lui Heitor Villa-Lobos şi devorate nefezandate, sau ca cu Bachianas Brasileiras , minunatele bacante braziliene ale columbianului Fernando Botero, atât de voluminoase, Cenţico ! pictate parcă-n propria grăsime, de mai mult ca sigur sunt bune şi de mâncat, la localul familial al Anfisei Barabanova şi al Perlitei, sub umbroşii tamarini, în extaze contemporane de pisc, pe bază de reintroducerea educaţiei muzicale şi plastice, prin Sorela Blaster şi Corela Drob la Drujba, două fumătoare pasionate care fac ca viaţa să se merite a fi trăită până şi la modul estetic… Aia fiind şansa progresului, părinte, că din nenumărate păcate, fiinţa umană încă nu s-a depăşit pe sine motanus mutantus ca cea maimuţană, întrând mai motivată pe teren şi jucând la adevărata ei valoare, combinând din zdruncinarea celor două sexe vreun kok-sagîz de Supradotatus supersupradotatus !… de să-l iau la mine la olimpiadă la biologie, că de muuuuult n-am mai avut eu rezultate, mânca-ţi-aş familia, de şi-au permis hienuţele astea să nu mă mai nominalizeze la salariu de merit !

„Care mai e viaţa ta, mă Bonobo ?”

Popa Panda, cu capul alb, rotund, cu păr şi barbă potrivite din forfecuţă la maxim 2-3 centimetri, îl priveşte cu bunătate prin ochelarii de soare negri şi romboidali, răscăcăraţi, generatori ai duioasei porecle, importate din geniala Chină de Harneală al Malaşei, pe când abia-şi inaugura afacerile la Europa, la Voluntari. Din vocea sa baritonală şi plăcută, se răsfrânge asupra enoriaşului darwinist o dragoste de o comprehensiune incomensurabilă, de diriginte-consilier total, specifică pe fond religiilor asiatice, unde omul nu e un privilegiat faţă de pietricelele din prundul chiar al unei ape mici ca Hodivoaia, a cărei oglindă reflectă-n mâhnire imensităţile celeste şi lanuri de păpuşoi prematur culese de trecători amatori de choclos fiert în propria-i pănuşâ sau copt la foc de găteje odată cu broasca ţestoasă-n propria-i carapace, speriind tatu-ul şi năpârcile yarará camuflate-n hăţişurile apăsătorului pampas.

„Am luat laptele de la Malaşa – raportă el, spovedindu-se de parcă ar fi memorat mecanic supraîncărcându-se – m-am întâlnit cu gipul alb-bej al lui Agheev al Corelei, l-am fiert pe reşou şi ACUM mă duc pe la primăria lui nea Fane Buţai, să mai negociez cu doamna secretară Cachita Dolores sau cu Salvador Fafulea de la butelii, poate rezolv cu pământul Inocenciei părăduit de tanchişti, rămas nouă din zestrea Puşii la pod pe Spălătura, sau poate că ne dă ceva ca unor specialişti din mediul rural, să ne lansăm să creştem câţiva struţi sau să introducem noi şi noi specii în stepă, din familia cămilelor, având în vedere încălzirea globală – nişte animale de povară lânoase, folositoarea lamă a vitejilor incaşi de odinioară părându-mi-se a fi dintre cele mai surâzătoare, deoarece caravanele ar putea aduce din nord ambră şi drobi de sare sau blocuri de gheaţă pentru sifon din apă filtrată, până la intersecţia cu drumul mătăsii, la iarmarocul de Pobreajen …”

„Du-te, fiul meu, în pace ! Şi icoana călugărului Vasea căile tale să lumineze pe zăpuşeala asta de ne-ntunecă minţile ! – îi dădu binecuvântarea sa generoasă părintele, gâfâind uşurel. Ia aminte la şcoală, creştine, la ai tăi, la a cincea, să nu se bată Mişa, Grişa şi Epişa cu Himena şi Palaşca, să-şi scoaţă ochii pierzându-şi vreunul lumina vederii în caz că eu mai întârziez sau nu mai prididesc să-mi fac ora ! Că a conceput şi Caliţoiu ăsta la Katiuşa un oraaaar, de mai bine lipsă ! Auzi ! Să mă urnesc EU până la şcoală pentru o singură oră ! Le dai, mă creştine, de copiat din cărticică, de unde am rămas cu rugăciunile data trecută, să redescopere activ criteriul pentru pseudotaxonomia îngerilor după Dionisie Areopagitul ! Ştii… Sunt câţiva morţi în oraş, Bonobo… Pardon, în sat ! În sătuc la noi, în Drujba !”

Soarele lumină mai tare, ca manipulat din reostate de însuşi Dracula.

Popa Panda se duse parcă remorcat de băieţaşul cu clopoţel. Ochii lui oblici, negri şi răzbătători, deveniră lăcrămoşi după întâlnirea cu Bonobo. Pentru că sfinţia sa ştia bine ce e la dresor în casă, adică în apartamentul de două camere, nr. 13, etajul doi, de la Blocurile Ruşilor, de deasupra Vanessei.

Inocencia i se spovedise recent, pe muzică plăcută, de Brahms, nişte preludii de coral târzii, aproape postume, la orga satului.

„Aoleu, Bonobo, Bonobo, ce-o să mai pătimeşti tu, Bonobo ! Dumnezeu să te-ntărească să faci faţă EXCEPŢIEI DE LA REGULĂ cum te-ai lăsat şi de viciul fumatului, fără să afle Harneală că pichetezi pe stănoagă la Malania lui ! Şi nici amărâta-ţi vecină din bloc, Răzvana-Năzdrăvana, despre care sunt indicii că prin magie neagră şi-a azvârlit fostul soţ în Universul îndepărtat, fereşte-te, fereşte-te, mă Bonobo, să nu ginească natura tulburărilor tale de comportament, că nu mai scapi de ea !… Şi dacă află generalul Vasea, cel fermecat de spiritul ei, te dă afară din arhipelagul şcolar ! Lucru firesc până la un punct, aici având şi Darwin niţică dreptate, că marii reproducători se iau de acolo de unde sunt, în folosul speciei, şi chiar al comunităţii, s-o umplem de supradotaţi şi superdotaţi prin care ne îmbunătăţim şi imaginea până la calificativul excelent, cum ai planta o cortină de brad albastru-argintiu între lagăr şi transsiberian !”

Este lumină, e prânz, Dudiţă ! Tare-i cald, încât mai c-ai merita să-ţi sponsorizeze o bere însuşi primarul Mitrodor, ca s-o diseminezi în mediu răcorindu-te prin toţi porii epidermei şi prin ai cămăşii celei albe, purtate doar la nuntă, la inspecţiile de grad didactic, la lecţiile deşchise şi, în perspectivă, la pomana de viu sau la înmormântare.

De trei zile-ncoace, madam Cenţi îl tot primeneşte ca şi cum l-ar trimite nu să cerşească pământ de la proprietarii Drujbei, ci să negocieze intrarea-n NATO şi-n uie. Şi iată-l ACUM deplasându-se cam pe vârfurile ciocaţilor de cioclu, în costum nou de zgonhen bleumarin şi cu cravată de la o clasă terminală, de-a opta, cu zgârci, instruit să păşească agresiv, ca o topmodelă desufletizată, alcătuită doar din obiective cadru, obiective de referinţă şi arie curriculară !

Dar vai ! în dreptul propriei sale şcoli, s-a descongestionat în el ceva, dezvăluindu-i-se dulăul ei, Buxtehude, copulat-încârligat cu o căţeluşă roşcată ca o vulpe, insuflându-i în plin cutremur curricular o păguboasă meditaţie la ABSURDITATEA DE A ÎNVĂŢA PE ALTUL şi parcă tot aerul i s-a scurs ca dintr-o femeie gonflabilă crăpată, încât pe treptele fostului stat major al diviziei de tancuri, ACUM ale primăriei, el se muiase de parcă urca la balamuc, neliniştit profund de-o sugestie-ntre două promorţionale de pe la tembelizor, pe placul audienţei maxime, că-n SISTEM ar fi pululaţie de cadre demente.

Din fericire, Cachita Dolores, pistruiata şi acra secretară a lui nea Fane Buţai, nu-l trată ca pe-o dăscăliţă-n pragul pensionării cu pompele ionice dezechilibrate la toate membranele neuronale din lipsă de calciu la menopauză ; ea nici măcar nu-şi strică obiectivele cadru căprii pe actul lui de prezenţă-n anticameră, deoarece tocmai conţopea.

Conţopea.

Şi dac-aş reclama-o pe Cenţica mea Cachitei că dacă nu-mi dă pământul Puşii, mă ameninţă ca parteneră de jocul vieţii c-o să intre-n EXCEPŢIE DE LA REGULĂ ?… Ce mă fac eu, Cachito, ACUM ? Că nu era Cenţica mea o femeie-n paradigma Claudiei Schiffer, dar îmi făceam treaba cu ea ! Iar ca femeie de casă da dovadă de validitate, fidelitate, obiectivitate şi aplicabilitate-n bucătărie. Îââî ? Greu de anticipat reacţia…Poate fi şi copulativă, de încâlcire a cromozomilor, eu, tuciuriu şi păros şi ea… parcă nu mi-e destul gelozia lui Filatov apropo de Vizdy ! Atât mi-ar mai trebui, să mi-o taie lipsă zilnic Buţai pentru pistruiata asta roşcată, care mai şi conţopeşte !… Dar, miza fiind a da un Supradotatus supersupradotatus, pe care să-l alegem să ne călăuzească… Mai ştii ? Bine, mă, dar chiar cu zacusca asta, numai caroten ? Ayyy ! Am horror ! Cred că nici perfectamente borracho cu mescal la un pipiripao nu m-aş încumeta ! Ay de mi !

În curtea interioară, sub migdalii înfloriţi, câţiva peoni cu frunţile brăzdate de tranziţie şedeau pe bordură, la răcoarea havuzului cu capete de pume, bând reţinut din nişte tigve gălbui, un cahuin roz, fluorescent din cauza mescalinei, pe când vătămanul spân Salvador Fafulea, zis Zigotul, stând pe o butelie, le silabisea din listokul Autonomia locală editorialul Brendei Buţai, comentându-l cu injurii văcăreşti, de multumblat gaucho, pe care bărbaţii cei năduşiţi şi prăfuiţi le dezvoltau creativ. Pălăriile lor jegoase priveau spre cer ca ale unor cerşetori dispuşi să aştepte oricât să le mai mărească şi lor leafa şi proful deduse că nu-i nici primarul, nu-i nici domnul inginer hotarnic pe căldura asta, deci ar putea fi ei la albergue, la nea Fane Ciuvîrin la Popas, la intimitate-imunitate, trebuie, iacă dar, mers până acolo !

Dintre biserică şi primărie, încremenit de parcă drujbenii i-ar fi ridicat deja statuia de prof, aducându-i prinos c-a format pe viitorul cneaz Feodor Federico Hamburghervorul, ce va implementa-n buricul Europei toponimul Ciudad de Mcdondo, îşi privi el ca un străin propriul loc de muncă, enormul local, conceput pentru de trei ori mai mulţi cercopiteci, dar tanchiştii s-au cărat şi, mult mai târziu, s-au răzleţit şi familiile deportaţilor, diminuându-se drastic efectivul şcolar. Era sau nu hardughia asta destul de încăpătoare pentru a se metamorfoza-n inima economică de angrouri a Drujbei şi a sudului guberniei ? DA, Cenţico, pentru că uite cum se leagănă aprobativ firma Şcoala nr. 1 cu clasele I-VIII şi se schimbă în Gostinîi Dvor ! Ceea ce ar fi un fel de han al negustorilor varegi şi ragusani, să bage marfă aleasă din secolele XIII-XVI, bine făcută, atrăgând în această republică a răsprofilor din muie, o mulţime de colecţionari din uie, cu prilejul iarmarocului estival de Pobreajen, dar şi ocazional agroturistic în stepuliţă. Motivaţie pentru care, din cărămidă roşie de Cuţarida şi din pietroaie mari tip Machu Picchu, importate însă de pe Insulele Solovki, gardul şcolii s-ar putea îngroşa şi supraînălţa cât zidul chinezesc, la intrare şi la colţurile patrulaterului punându-se turnuri masive cu miradoare, forţa de muncă putându-se recruta uşor dintre peoni, mai ales dacă se declară zona defavorizată şi descinde la noi pe Spălătura investitorul străin, de a cărui sosire de peste ocean pe muzică de Vangelis vorbeşte profetic Cronica de la Cuzco. Rămâne de văzut, Cenţişorule ! Ca şi chestia cu struţii, ale căror ouă poate că încă nici nu le-a-mbarcat în portul Sydney, soru-ta Koala cu australopitecul ei, după cum nici lamele cele lăţoase, comandate incaşilor, nu vor fi ajuns în port la Valparaiso, neavând viza patriarhului pentru export, iar dromaderii cu care urmau a fi ele încrucişate nici măcar n-au fost achiziţionaţi de omul meu, Selim, de la El Alamein.

Deodată, Dudulac îngălbeni, auzind întâi ropot uşor de copite ca de mustang în depărtări, apoi greu potop de copite potcovite, apropiindu-se printre biserică şi primărie, ca şi cum o întreagă legiune de jandarmi ar fi pornit ecvestru de la est către vest, necântând Treceţi, batalioane române, Carpaţii ! şi având consemn să radă municipiul Căgiurzia de prostituate şi de vagabonzi, înfiinţându-se Şantiere Naţionale ale Tineretului, cu sprijinul esenţial al reporterilor, urmând ca dacă ei nu relatează ce mult se face, atunci să nu li se mai livreze ştiri înroşite de sânge uman, singurele care-ţi dau senzaţia antropofagă că eşti bine informat de tembelizor şi presulică, Vanessa.

„Hei, Toska ! Toska Bukamaşkin, ia opreşte un moment ! – fluieră el atelajul groparului, care întoarse o privire dezgheţată şi atentă a ochiului mai mare, alb-bleu, singurul cu care vedea, aşteptând mai degrabă vreo comandă de butelie sau de antracit de Donbass decât una funerară pentru Moluscă însuşi. Ascultă, Bukamaşkin, ai înnebunit ??? – se răţoi proful la chior. Chiar vrei, din culpă, să omori azi pe cineva ? Trebuie să te stopez eu din drum ?… Nu aşa se mână caii pe drumurile publice ! Indisciplinatule ce eşti ! Mai ales în localitate ! Şi-n dreptul şcolii !!! De unde-n orice clipuliţă o poate zbughi spre casă vreun copilaş, după carnetul de alocaţii, după vreun caiet de teme sau după diverse tranşe de fonciire solicitate de SISTEM prin preceptorii-perceptori, în tentativa lui de gigafomist de a-şi căta resurse-n mediu… Păi e posibil aşa ceva, Toska ? Să te comporţi deviant ? Parcă te-ai tembelizat de tot în ultimul timp !… Te ştiam mai ascultător puţin !”

„Apăi, don’ profesore – mârâi întunecat Antoşka fără a protesta la probozirea-i în centrul Drujbei – m-o fi ameţit bacilococul vitezei, că-l am, recunosc, m-am infectat c-o târguii ieri pe Zurka, pă iepuliţa asta albă kirkiză borţoasă şi îndrăcită, şi voiam s-o testez daca s-a potrivi la pas, trap şi galop cu Udaloi, armăsarul ista başkir focos şi negru, hrănit numai de neveste, cu urluială de mei şi cu crupe de hrişcă ! Altminteri, să ştii şi domnia ta că mi-s competent cum se mână caii prin localităţi ! Vorba e, ce faci dumneata ? Porniţi greva aia ?… Auzii la Katiuşa că e imanentă ! Îngheţaţi anul şcolar !!! Acuma, vara, bre don’ profesore ?” „Depinde !” „Eu zic să-l lăsaţi baltă, că nici nu prea e productivă încetarea activităţii în învăţământ, domnul Găluşcă ! Copiii, bucuria lor ! Părinţii îi pune la muncă, iar guvernul de bandiţi economiseşte la combustibil, la energie electrică, la telefoane, la salarii … Nu e percutantă tactica, că nu se obsearvă protestul !” „Să facem atunci greva foamei şi mai intens, ai ?” „Aş ! Ar râde şi quetzalul, domnu’ Dudu ! Trebuie altceva, mai subtil, mai de ştire principală pe scurt !” „Ce ?” „Inventaţi şi voi ceva mai de kinogramă ! Mai de senzaţie !… De ce nu gâtuiţi zilnic câte-un copil ? Azi într-un judeţ, mâine în altul… Să dea seara la tembelizor imagini de la morgă cu ei învineţiţi şi cu mămicile jelind de mila lor ! Să bage groaza-n populaţie !!!” „Asta-i bună, gropare ! – se înverzi cadaveric fostul dirig. Atât ne-ar mai lipsi ! Ar urma un adevărat CUTREMUR în învăţământ, trecându-se la disponibilizări masive, cum dealtfel ne tot ameninţă actualii noştri proprietari. Ne-ar face pilaf şi tocană şi puchero, Toska, instigând cetăţenii să ne asedieze cu topoarele, cu furcile şi cu machetele-n şcoli încă de la primul cercopitec, nu gâtuit, ci numai fugit de acasă la Finala Cupei, dar presupus de vreun canal c-a fost luat ostatic de grevişti !” „Atunci, învăţaţi-i prostii pe copii, domnul Dudu !” „Ce prostii, Toska ?” „Să fumeze ! Să se drogheze-torpileze ! Să bea vodcă genocid… Să nu-şi mai facă semnul crucii la sfânta masă şi să-i înjure pe părinţi !… Sau să nu composteze bilet pe rata de Cuţarida şi să nu-şi cedeze locul la babe ! Să mintă ! Să fure ! Să dea şpagă pentru notele trebuitoare, la admiteri / corigenţe ! Să-şi cumpere diploma cu totul, dacă ţine ! Şi fetele, fetele, domnu’ diriginte, măcar la liceu, să facă, indiferent de filieră, profil şi specializare, şi cantităţi catalitice de trotuar ! Că poate-şi găsesc norocul pe alte meridiane ! Iar la alea micile, băgaţi-le-n căpşoare că debutul precoce al evaluării e benefic la calculul coeficientului de inteligenţă, stimulând hormonii de creştere a randamentului şcolar la teste, dacă decizia e a lor !” „Din păcate, dragă Toska, cetatea oligoeducativă, prin organele ei, ca : tembelizorul, loteria, presulica, familia, câinii vagabonzi şi cartierul, zi de zi şi noapte de noapte formează-n acest sens cercopitecul mai performant decât am reuşi vreodată noi, care ne-am pierdut credibilitatea din cauza lefilor mici !”

Zise şi rămase mut, uimit, plastifiat : căruţaşul se oprise din drum la porunca sa !

Văzuse, oare, respectuosul Bukamaşkin cum Agheev retrăsese, cu infinit respect, gipul altruist de pe ulicioară, numai ca să penetreze de pe Cosmonauţilor pe Republicii – deoarece avea prioritate naţională – domnul profesor Dudu Străchinaru ?

Poate ! Pocnind din bici ca şi cum ar fi exorcizat lefile mici, el îşi trase pălăria pe ochiul diavolesc şi se depărtă cuminte, într-un trap aşa mărunt şi sfios, atât din partea iepei albe cât şi din a armăsarului negru ce râsese la izbuliţa Staruhei Izerghil spre Cenţica, încât nu mai scoteau nici un fel de zgomot, de parcă ar fi fost nişte holograme teleportate dintr-un trecut mai filmogenic decât prezentul, doar întru a ilustra REVELAŢIA ABSURDITĂŢII DE A ÎNVĂŢA PE ALTUL. Lăsându-l pe cadrul… didactic foarte enervat, cum e oricine când se ceartă cu un om matur ! Care mai e şi gropar, spoliind rudele zdrobite de durere ale morţilor, prin perceperea de tarife exorbitante la metrul cub de săpătură niciodată terminată la nivelul convenit, cu scopul abject ca să te aibă la mână să mai dai când ajungi cu coşciugul la destinaţie şi e risc să dezgroape mortul câinii comunitari, care umblă prin cimitir plăcându-le mirosul zonei, precum şi uleiul de bunică de la candele !

Dacă se merge pe divertisul curricular de o treime variaţie de la o şcoală la alta, asigurându-se unicitatea unităţii şcolare, cum e genetic unic şi individul în specie, şi, prin jocul pilelor, mi se vor reduce orele de ştiinţe şi-mi dispare catedra, că doar n-o s-o alunge nea Fane Filatov pe Vizdela de la iepuri, EU nu merg la nici o pretransferare cromatică la două-trei şcoli, Cenţico !… Gropar mă fac ! Aşa cum mă vezi, cu oasele astea poroase ! Că doar, nu ? părintele Ankifie mi-e amic, ar vedea în aşa smerenie lepădarea de ateism, iar fiică-sa Haritina-Erotiida, născută-n noaptea de 5 spre 6 octombrie, zile de la care a preluat numele celor două muceniţe de toamnă, ţi-e şi ţie amică, Cenţico, fir-ai a răului cu opţionalul tău ! Zice că întâi să divorţez şi abia pe urmă să lucrăm în echipă !

Paşii soţului predispus la abstinenţă în virtutea EXCEPŢIEI DE LA REGULĂ proclamabile de Inocencia dacă nu-i aduce nimic concret de la Cachita Dolores, se cam împleticesc în dreptul magazinului de medicamente, sub o cruciuliţă ajutătoare, unde-i expusă perpetuu, poate pentru a epata pe peizanul protofermier, o arie curriculară de farmacistă parcă întrebându-l dacă are bani să-i ia tot mai grasei sale neveste, Cenţica ex-Inocencia, o anume loţiune anticelulită din aia, să-i dea nu trup nou, sau măcar unul compatibil cu ăla vechiul.

N-avea aceşti bani şi totdeauna ştia că acea arie curriculară de farmacistă îi bulversează toţi nervii, dar însă nu se putea abţine să nu tragă cu coada ochiului spre ea, atât la dus cât şi la-ntors, mâhnit din ce în ce mai mult că soarele barbar din stepuliţă o tot albăstrea sub geam, serafizându-i carnaţia prin efect de seră.

„Veturie ! Hei Veturie ! – prinse el a ciocăni c-un pietroi în gardul impregnat cu motorină al profei de geogra, focalizându-şi obiectivele cadru ca două picături de catran pe o anumită submulţime a rufelor ei de pe sârmă. Bine, mă Veturie – dădu el din cap necăjit şi, cu piatra, de nervi, în mocirla şanţului, când spălătoreasa, impunător de înaltă, greoaie şi îmbujorată, se ivi la poartă c-o cădiţă de plastic roşu ţinută de-o ureche cam crăpată şi c-o expresie întrebătoare pe botul ei lânos şi clăpăug şi bun, ca de lamă pe plaiuri andine cărând drobi de sare şi mestecând la înălţime o frunză de troscot apucată-n treacăt. Femeie serioasă eşti tu, Veturie ? Şi mai eşti şi-n Consiliul de Administraţie al şcolii, de hotărâţi lista de premiere din fondul de 2 % ! Sau corectitudinea autoevaluării pentru salariu de merit ! Nu aşa se întind rufele pe sârmă ! Nu aşa se usucă lenjeria cea mai intimă ! Ce Dumnezeu, tu nu te gândeşti, mă Veturie ? că se perindă, trec sau vin gibonii şi vai ! giboniţele noastre inocente de la şcoală, şi văd – şi să nu-mi zici că nu se obsearvă ! – tocmai aci la drum, expuşi ca un giulgiu-ntr-o raclă, iacă dar, intimii ăştia aşa de inexpert cârpiţi ! Şi nu doar o pereche din astea uriaşele, moartea şarmului, ci mai multe ! Şi toate cu reabilitări compromise !” „Mda-da-da-da-da, o să-i transfer după magazie ! – buigui doamna Veturia Lazaridi, rămasă câteva secunde bune cu obiectivele cadru holbate spre cartierul Galapagos şi cam fără aer. Nu ştiu cum să-ţi spun, Dudiţă, dar nici n-am reflectat pân-ACUM la asta… Ce se-ntâmplă, de fapt, cu lenjeria achiziţiilor mele fundamentale, demult propusă pentru casare : uite, dintotdeauna, vezi, eu mi-am uscat-o pe culme la drum, fără să am a roşi pentru ceva ! Mutaţia a venit pe nesimţite, odată cu flexibilizarea curriculară specifică vârstei, şi stă-n apariţia peticelor neasortate şi a unor găurele de uzură avansată, dar mă tem că repercursiunile acestei neglijenţe asupra carismei mele-n clasă vor fi catastrofale, Diţă, tocmai când implementăm noul examen la capa de naţionalism ! De unde rezultă învăţătura că există faţete ale mizeriei pe care poate că murim şi nu le mai resimţim niciodată !” „Niciodată ! Dar cum-necum, stimată colegă, trebuie să ţii la imaginea de cadru… didactic ! La a oficia ca popa sau ca judecătorii sau ca generalii ! Care o fac în stihare, robe şi uniforme de fast regal ! Şi, în acest sens, e rău pentru sacralitatea spaţiului şcolar că s-a renunţat la uniforme, de parcă lucrai la mănăstire, cocina cetăţii oligoeducative revărsându-şi ACUM din populism lăturile-n şcoli. Ca să fie eleva mai elegantă ca profesoara. De-ar trebui să cerem la greve spor de stress pedofilic… Că suntem şi noi babuini, ce dracu ! Aia e, Veturie ! Nu mai umbla, mă mamă, la şcoală, aşa jerpelit şi rufos ca un analist politic ! – mă consilia de bine şi biata Puşa cât a trăit. Ce influenţă educativă mai poţi avea tu în trenţele astea de golan, Dudulache ? Guler alb eşti tu ? Mă şi mir cum de te mai ascultă şi-ţi aduc copiii fonciirea ! Aşa-mi zicea soacră-mea mereu, Veturie !… Dar ce să faci dacă n-ai cu ce şi nici cu cine ! Asta este !” – dădu din umeri, jenat şi el, proful, căutând să se retragă cât mai repede spre capul alogen al satului şi spre câmp, că el nu suporta colege bocind, nici măcar la îngropăciune sau la simulare de funeralii cu POMANĂ DE VIU.

Grabă care nu-l opri să cheme câteva gospodării mai încolo un om din livadă la drum că nu aşa, adică fără lacăt, se lasă bicicleta la poartă ! Sau să recomande unora ce întindeau provizoriu nişte carton asfaltat pe o vilă-n construcţie, să se lege cu o frânghie unii de alţii, că nu aşa se respectă regulile de protecţia muncii la înălţime !

Fierul stănoagei podului de pe Spălătura îl făcu apoi să zăbovească deoarece nu prea ruginise. Era negru, lucios şi bun să prăjeşti ouă pe el la tigaie, ca pe-un blindaj de T-34 vara în Stepa Calmucă. Mai jos de şosea şi de tarifa cu aici sunt banii !, dar deasupra nivelului apei, în lanul de porumb hibrid, tineri campesinos în slip prăşeau, ajutaţi de neveste-n sutiene şi chiloţi (veritabili ! nu adevărate, funcţional, centuri de castitate ca ai Veturiei !), cu nişte pălării trainice ca pe Mureş, pe Mekong şi pe Târnave – costumaţie de plajă braziliană care le reliefa fostelor eleve cu epiderme acum creole ariile curriculare şi obiectivele de referinţă, dar le masca sub boruri obiectivele cadru iscoditoare, mai ales la alea care se protejau cu parasolari. Călăuziţi de părinţi înţelepţi, nu prea ofensaţi de goliciune, monitorizând doar cumu-i nora, performantă sau puturoasă, protofermierii ăştia prăşeau, prăşeau, prăşeau la infinit, cu o senzaţie de lambada sau de samba, retezând buruienile şi distrugând pe cât se putea adânci în ţărână sapa manuală, tuburile capilare prin care apa, datorită unor forţe de tensiune superficială, copii, fiind ea un lichid ce udă pereţii vasului şi formează menisc concav, ar fi putut să părăsească solul, cum supradotaţii ţara, chiar şi de la un nivel freatic de sub rădăcini, lemnificându-le prematur, ceea ce ar constrânge iobagul, care s-a-ndatorat la băncile triadelor guberniale, punând casa zălog, să plătească pe Praskovia Apollinarievna Bukamaşkina, înduplecând-o să organizeze paparude, şi pe popa Panda să iasă cu icoana călugărului Vasea şi să facă gură pehaşoasă împotriva secetei proorocite corect de ştima forturilor, Staruha Izerghil.

Erau chiar pogoanele lui Cenţişor, de la bunică-su dinspre Puşa, măsurate în pripă de tanchiştii în ofensivă de la est către vest şi distribuite celor mai petrecăreţi peoni, în iarna lui 1944/45, instruiţi să-şi constituie un soviet al sărăcimii, un Kombed, iar primăria nu mai avea ACUM vreun registru agricol mai vechi de 1951 sau poate că nu voiau să existe acces la aceste dosare nea Fane Buţai, Stiopa Ciuvîrin, fraţii Filatov, generalul Vasea de la Căgiurzia şi ceilalţi vipoi ai drujbenilor sau intuşabilii din spatele lor.

Cât despre reconstituirea proprietăţii pe bază de martori, iniţial nimeni nu-şi mai amintea sau nu avea curaj să-şi amintească de pământurile Puşii ! Iar post-inţial, câţiva nemulţumiţi şi-au amintit, nerezolvându-se însă nimic la justiţie. Deocamdată.

Ehei, dar şi domnul Străchinaru !…

Dacă vrea să-i meargă şi la familia lui mai bine, cu banii şi cu altele, atunci pliscul mai mic ! Ca să nu fie nominalizat pe lista suspecţilor c-au dat faxul ! Pliscul mai mic şi să cultive pe Mitraşa Buţai, care copil de peoni fiind, se jucase mult cu tanchiştii, întâi când treceau diviziile spre Sofia, Belgrad, Tirana, Budapesta, Praga, Varşovia şi Berlin, apoi când s-au întors să se repauzeze la forturi şi să se mai exerseze de două ori ani câte şapte, forţând Hodivoaia şi Ampoiţa, pe când pedestraşii alergau după dropii şi nevăstuici de stepuliţă. Mai avea şi ACUM şi se juca cu ele pe la primărie, tot felul de insigne cu Lenin, steluţe aurii, autografe, tuburi de cartuşe, fotografii…

Mohorţii mă-tii !

Voce fioroasă, de macho, de măciucar tânăr şi musculos, bronzat de ultravioletele de la Machu Picchu şi tencuit fin de pulberile prăşitului. Un uriaş întors cu fruntea şi cu botu-n soare… Provocare evidentă ! Mascul dominant închipuindu-şi că zăbava la stănoagă este sorbire nu estetică, ci concupiscentă a întregului potenţial al femelelor prăşitoare de ananas. Ca şi cum s-ar fi adus astfel atingere obiectivelor lor de referinţă sau ariilor curriculare. Manifestându-se cu grosolănie astfel, de fapt, un nedelicat vot de neîncredere în capacitatea fiecăreia din neveste de a-şi păzi opţionalul de un evantai de ispite, dintre care, mitic, aceea a călătorului ce-şi mestecă în sudoare bolul de coca, pe catâr sau la stănoagă, este şi cea mai percutantă.

Mohorţii mă-tii !

Profule ! Dirigule ! Dascăle ! Belfere ! Cărturarule ! Dresorule ! Cadru… didactic ce eşti ! Da’ tu n-ai nici o treabă la ora asta ?

O sudoare funerară plimbându-se ca un glonţ de gheaţă pe biata lui şiră de cal de povară, încovoind-o cum, în experimentul deobicei frontal, integrat în lecţia de predare-învăţare Dilataţia şi Contracţia, flacăra de benzină a spirtierei (că alcoolul sanitar nu mai ia foc !) îndoaie o lamă bimetalică aparent rigidă, sub supravegherea fetei părintelui Ankifie, Haritina-Erotiida, profă de fizică, de chimie, de tehnologie, de consiliere şi de obţionale, poreclită Molecula datorită năzuinţei de a-şi axiomatiza conţinuturile, începându-şi invariabil procitania-evaluarea cu solicitarea definirii moleculei ca cea mai mică particulă dintr-o substanţă care mai păstrează proprietăţile acelei substanţe…

Miniaturizată cât o aşa particulă, inimă de prof palpitând ca un peştişor scos cu bruscheţe din Ampoiţa sau din Hodivoaia, şi Dudulac nu se putea corecta să nu-şi reprezinte cum o haită de oameni de bine te-ar demasca la Sala de Studii Unu a Bibliotecii Academiei că tu nu eşti de umanităţi, dar te-nfrupţi din presulică, ci de bio, şi toţi acei tineri protofermieri, dotaţi cu sape cu tăiş alb-lucios ca de topor, s-ar repezi asupră-ţi, înconjurându-te cu profesionalism, fără scăpare, şi dându-ţi de sus de tot cu uneltele în creştet, scormonind în creieri, ca şi cum ar da crezare glasului pământului că tu, ca un Ion polimorf şi provenit la noi în Drujba, ţi-ai fi asumat ca golan răspunderea de să le evaluezi nevestele la toţi !

Tu-ţi morţii mă-tii !

Chicote înfundate de cazaţi la internat. ACUM cadrul… didactic Moluscă se simte şi o ia din loc, mână măgarul care produce zgomote nu note muzicale, ducându-se-n opţionalul mă-sii. Chiar că nu mai poate fi la mijloc nici o confuzie, nici o speranţă în vreun parteneriat, pornit de la sfatul părintesc şi competent că nu aşa se prăşeşte păpuşoiul, ca cum ar fi ananas, cel puţin în uie, unde ăia dau cu erbicide-n buruieni !

Găluşca mă-tii !

Nu Găluşcă se zice, băi dobitocilor, ci Moluscă, moluştele fiind o încrengătură cu şapte clase de vreo sută treizeci de mii de specii, iacă dar, dintre care aproape o treime fosile, mai cunoscute fiind azi melcişorii, scoicile, bălosul limax de fântână şi atât de lirica la osul ei sepie italiană…

Nici o speranţă de dialog ! O pietricică ţopăie pe asfalt, ca pe oglinda apei, se tot duce albă marmorean, cum au şlefuit-o milioanele de ani, cât se schimbă şi relief, şi specii, timp destul să se tragă oameni din vite pe pământul ăsta trist.

Nu mai e loc pentru nici o iluzie, Dudule !

Mai bine te uiţi în altă parte şi plângi. Spre forturi, spre liziera de mesteceni, spre imaş, spre Popas… Da, Pădurea… De fapt, ar trebui la faţa locului s-o predăm magoţilor toţi slujitorii şcolii odată : eu să identific speciile vegetale şi animale, aspectele ecologice ; Haritina să explice fotosinteza, ploile şi alte fenomene bio-fizico-chimice, Caliţoiu să numere copacii şi să le estimeze valoarea de piaţă a lemnului ; Ciomolunga să ne spună unde ne aflăm geografic şi ce scenarii cu relevanţă istorică s-au jucat în acest loc cu forturi şi cu sârmă ghimpată pentru deportaţi, vestit azi în presă graţie cascadorilor care sparg din mişcare TIR-uri pe magistrala Nord-Sud ; Răzvana şi Didina să gloseze alternativ cum e cu de-ale codrului în literatură ; Corela Drob să repete demersul ăsta-n artele plastice, iar Sorela Blaster la muzică ; musculoasa Muriela Tulup să ne vorbească de efectul benefic al aerosolilor de pădure, recomandând joggingul matinal pe cărăruie, poate şi fitnessul printre crengi, concurând maimuţele urlătoare guriba… În fine, finuţa educatoare Cicela Ghevara ar putea să ne reţină c-o prelegere despre paradigma modernă a libertăţii în junglă, despre imperativul de a creşte după principiile lui Jean-Jacques Rousseau, pe măsură ce ne urbanizăm, copiii în pădure, cum se va şi realiza visul maslowian al Şcolii pilot modulare româno-euroatlantice Foma Akimuşkin în locul academiei de tanchişti de pe vremuri. Poate-ar putea şi popa Panda să ne improvizeze ceva despre sihăstrie sau despre pădurea ceea neagră a păcatelor văzute retrospectiv… Şi totul, abordat ca un picnic, aducând Teofan Davidovici Filatov, ca director, de la Raketta de-ale gurii… Şi chiar noi am contribui fiecare cu ce va putea !

Vai ! ce cald este şi ce mai acţiuni utile şi plăcute în echipă am putea planifica, ca şi activităţi extraşcolare în timpul liber al elevilor – şi al nostru !!! – dacă ne-ar mai mări şi nouă ăştia leafa, de să scoată SISTEMUL din bolşevismul că ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim !

E cald, Malaşa, e cald şi poate că, pe unde-ţi paşti tu bivoliţele, ca o laponă elanii vitali, te-ai descheiat la obiectivele tale de referinţă cupuliforme şi propulsive, pe care eu, în reveriile mele singuratice, le-am botezat Docika şi Zorika, ca pe perele Cenţicăi şi ca pe perişoarele Vanessei, tocmai pentru a-mi reaminti în eternitate că mie, de ACUM înainte, până la deces, îmi este interzisă pe pământ fericirea, Fericirea cu f mare, până ne vine-n familie prima tranşă de la loteria animalelor, şi fundamentez o ştiinţă nouă, oligopedagogia, demascând cum îi strică cimpanzeului educaţia dată de mine cetatea oligoeducativă prin : tembelizor, cazinou, presulică, familie, bordel, cartier şi chiar prin câinii vagabonzi, care sunt în acest nonsens mesajul upercutclasului către vidanjclas, că aşa s-ajungă şi copilaşii voştri !… Finalitatea demersului meu fiind o revoluţie în mentalităţi, Malaşa, o zdruncinare încât când se mai duc Mişa, Grişa şi Epişa să-i impoziteze Staruhei Izerghil ştiubeiele din poieniţa de la izbuliţă, cotoroanţa să nu le mai zică aşa vă-nvaţă, mă, la şcoală curvele alea ?, cum i-a şituit ea până acum, ci aşa vă-nvaţă, mă animale imparicopitate, tembelizorul sau presulica ?

Pe lângă prăpăditul pieton, care n-ai fi zis că visa la lichidarea exploatării profesorului inferior de către universitarul de-i impune structura bisemestrială a anului şcolar, manuale inaccesibile cercopitecului şi reciclări costisitoare, fulgerau, ale altora, maşini după maşini, şi mai jigărite, şi mai modeste, dar şi unele orbitoare de tot, care, să slugărească el zece vieţi la şcoală la Filatov la Drujba la iepuri, şi nu le-ar putea achiziţiona niciodată din leafă. Pe cinstite.

E suferiiiinţă, e nevoie mare de alcool, de niţică chicha măcar, dacă pentru tequila e prea cald. Şi nu, nu-i o oază de halucinaţie, e chiar Popasul, mânca-ţi-aş familia făcută mici ! Popasul lui nea Fane Ciuvîrin, copii ! Iacă dar, Popasul cu ale lui specifice, la umbra hanului cu acoperiş în şa, ca la casele ex-canibalilor Batak din Sumatra, nişte mari şi verzi ca obiectivele tale cadru, Cenţişorule, fir-ai a dracu tu cu opţionalul tău de l-ai îngheţat ! binecunoscutele, dezgustătoarele-ntr-o republică, de persecuta Puşa berea asta, umbrele regale Tuborg, dar am eu bani la mine alţii decât fonciirea, decât fondul clasei şi al şcolii, copii ?… Uite că nu prea am !

Teren mai jos puţin decât satul, inundat cam o dată la zece ani, dar bine extins şi aprofundat în mijlocul naturii alcătuite din platani, castani, arini, tamarini, delicaţi avocado (Persea americana) aduşi de Iordanka din Cuba, pentru fructul lor cu coajă groasă, de un verde amfibiu, pe care-l feliază-n salate de excepţie, apoi nişte mesteceni sădiţi poate de ultimii tanchişti, pe care se răsucesc curpeni, liane, corzi de kiwi, totul peste o iarbă yuyo cum doar la cimitir creşte după ploaie, ea legând în perspectiva legalizării prostituţiei benzinărie, angrou, albergue, căsuţe de camping străjuite de chiparoşi unduitori ca nişte lungi flăcări funerare, local familial, un ring de dans, iacă dar, spaţii comerciale apucate, copii, acoperit cu hârtii de licitaţie aranjată mai pe nimic, garantat pe la bănci tot cu aceste bunuri ale norodului truditor, după falimentarea complexului de stat, căruia i s-a schimbat doar firma, din Popas Turistic, în Restaurant local familial cu specific naţional românesc La familia Morometzilor, dar vorba ACUM este : intru sau nu intru în fondul clasei ? Îmi dai tu din CAR-ul tău, Cenţico, să acopăr gaura ? Se tot întreba-nsetat Moluscă, zărind dincolo de gardul de bambus spart de un fel de poartă oltenească sculptată de un fel de Brâncuşi, întâi tricolorul înălţat pe o lance albă şi subţire, apoi drapelul uie fâlfâind liliachiu imediat dedesubt, ambele impregnate cu aromă de mititei din tocătură de lamă, de alpaca şi de ţigaie, provenit de la grătarul fumegând mai jos, iar sub un măreţ tufan în care se zbenguiau maimuţe saki, cine-mi bea şi tăinuia la o masă completă ?

Stăpânul locului, arţăgosul impexar Stiopa Ciuvîrin, cu primarul Mitrofan Buţai, cu şeful de post Aleksaşka Agheev şi cu – ceea ce făcu pe Moluscă să ameţească anticipat folosirii degetarului de mescal turnat în halba de chicha, de bere oranj din porumb – don’ general Vasea !!! Da, însuşi generalul Vasili Lukici Hlopov al nostru, ca guest star, căruia şeful executivului local tocmai îi demonstra-n local, familiar, ca unui inspector al inspectorilor şi nacealnic al nacealnicilor şi cinovnic al cinovnicilor, dar şi partener de triadă, că autonomia locală presupune nu doar personalizarea şcolii printr-un divertis curricular de până la o treime şi prin clase cu plată conform intereselor meschine ale mezelclasului drujbean, ci şi prin asumarea finanţării exclusiv de către primar, exclusivitate incluzând nu numai a dispune discreţionar de patrimoniu ci şi de fondul de salarii de la minister, ca să poţi plăti după rezultate numai pe care munceşte, esenţa descentralizării fiind ca Cachita Dolores să aibă-n numele meu decizia finală în materie de angajări de cadre.

„Băi Vasea – îl ţinea primarul de bărbie pe oaspete, într-o tovărăşie de pipiripao, de bairam, de guleai – dacă EU nu m-ar fi ajutat Dumnezeu să rămân stăpân pe Drujba mea, ci m-ar fi rotit manager ca tine la Căgiurzia, pe resursele… umane, ca să le iau EU şomeriţelor intelectuale interviul la intrarea-n arhipelagul şcolar, ca la vamă, să-mi bag extinderea, nea Vasea, dacă le-aş admite să-l înceapă măcar, concursul, decât la gagicile cu obiectivele cadru extinse – coifiura, farurile şi muianul – impecabile ! şi cu cele de referinţă obligatorii pentru un trunchi comun, cum ar fi balcoanele (decolteu extins pe toată plaja !) şi lifturile (interzişi pantalonii !), în cea mai perfectă regulă ! Ca să nu mai zic nimic de estetica ariei curriculare în contextul permisivităţii evaluării de către mine şi, după, de către oamenii sau prietenii mei, că va fi probă e-li-mi-na-torie ! din moment ce vorbim că şcoala trebuie să devină o unitate de deservire ofertantă către autoritatea locală, adică EU ! Ca să-ţi fie şi ţie drag, ca om, să intri-ntr-un astfel de local, c-un fel de trac, ca-ntr-un dormitor de stewardese sau ca-ntr-un cămin cu fecioare antrenate pentr-un concurs de misse ! Că pavoazarea ACUM se face la orice firmă din lume, care vrea să-i ia banii la un om, doar cu manechine care se râde politicos şi ofertant simbolic, dacă nu şi efectiv, la tine ca client ! Şi-n afară de tovarăşele calificate, dragă Stiopa, de fapt eu n-aş angaja, în Drujba mea, nici o suplinitoare nesupusă la un tribut de data asta colectiv în natură, ca s-o evaluăm toţi cum face şi-n mijlocul naturii, de ce nu chiar aici-şa la Popas la tine ? dacă-ţi bagi duşuri calde la căsuţe la camping, că la han e un fel de zăpuşeală stătută, oricât aer condiţionat ai ventila, fiind şi normal să se lucreze diferenţiat cu începătoarele după un criteriu obiectiv de atractivitate, iar titularizările definitive, aoleu mamă ! alea nu le-aş aproba, dragă Aleksaşka, decât pe şpagă serioasă, că e concurenţa mare, cu whisky nobil şi ţigări aristocrate pe birău şi cu preţurile de începere a licitaţiei în general cunoscute din gură-n gură, în funcţie de post şi de şcoală, pentru aceasta impunându-se ca un fel de urgenţă a se realiza, băi Vasea, evaluarea şi ierarhizarea de către brigăzi tematice de îndrumare şi control, a tutulor unităţilor şcolare din punctul de vedere al accesibilităţii lor la navetă şi din, deloc neglijabil, acela al calităţii vieţii veşnice ce se duce acolo, dacă e directorul scârbos sau dimpotrivă, e un dulcic, un pulido, respectiv dacă sunt urangutanii de părinţi reclamagii, dacă se simte şi ei la o ocazie cum ar fi corigenţa sau examenele terminale sau la diverse zile mai onomastice, ori măcar barem dacă au posibilităţi sau influenţă să te mai sprijine cu nişte chestii la nişte probleme care poţi să le ai personal, că e leafa inconsistentă, sau chiar în şcoală, pe bază de sponsorizări dezinteresate ! Şi să se termine cu titularizarea asta pe viaţă ! Care nu e deloc stimulativă-n muncă, când eşti o femeie sigură pe post ! Cum nu e bine nici în practica vieţii, să fie sigură nevasta de bărbat, c-atunci nu mai e de casă, e de fabrică, ea îl neglijează ! Te faci a dracu-n şcoală şi mai eşti şi bătrână, şi schiloadă, şi înfumurată, chit că n-ai rezultate, ca aia cu sifoanele, aşa, ca Naşpa ! Ce, eu sunt ales aici pe viaţă ? Ei, ai dracu !… Unde e atunci social mobility ca de spermatozoizi a societăţii deşchise (open society), cum ne cere şmecherii din uie la noi ăştia din muie ? Nu e, dom’ le, nu se există ! Contractul legal de muncă cel mai benefic e să se întocmească anual, pe durată strict determinată, din septembrie până pe la iunie, să le văz eu atuncea în fiecare vară, fără concediu de să mai lectureze CĂRŢI, să le am în special pe încrezutele guberniei, pe Sorela Blaster, Muriela Tulup, Vizdela Socrates-Cucuteni (chit că mi-e nepoată !), Cicela Ghevara sau chiar pe Corela Drob ! că se poartă nedelicat cu Aleksaşka al meu, reacţionara, câteodată dându-i undă verde până la inundaţie şi câteodată pretinzând că e pe roşu !… Nu-i aşa, dragă Saşa ? Ba aşa-i !… Ayyyy ! şi să le trag eu pe video cu camera ascunsă cum îmi mătură ele cu ariile curriculare treptele primăriei, tot aşteptându-mă c-au o treabă confidenţială cu mine şi mereu se-ntâmplă de nu mă găseşte, ba plecat, ba ocupat !”

„Cu adevărat important este – îl dăscălea nea Fane Ciuvîrin, cu cicatricea împurpurată de indignare, tot pe marele vechil Vasea, ca pe un mai tânăr element de perspectivă – să verifici, frate drag, ca un prudent manager, cu mult înainte de angajare, dacă o salariată mişto okeizează că ţi se dă, trecând cu ea o-bli-ga-toriu la testul iniţial, deoarece ulterior devine migălos fără acest precedent plăcut s-o mai evaluezi continuu-formativ sau final-sumativ dacă se mută, în scop de diagnoză ce ştie să facă, prognoză dacă va mai accepta, selecţie ca să-ţi faci topul auroral al haremului şi certificare a competenţelor la ce se pretează, în caz că vrei s-o plasezi-orientezi mai sus ierarhic în graful triadei noastre ! Fiind căcăcios pe urmă, în caz de refuz, să dai notă explicativă când te-o reclama la vreun protector al ei, în presulică sau la nevastă-ta că de ce-o dai, bă, afară ? Pe când, dacă ţi-ai creat precedentul de test iniţial de nivel cu ea, mai ales unul care i-o fi plăcut şi dumneaei la opţional sau la aria curriculară, având în vedere şi regula negocierii reiterabile că trebuie să laşi profit şi partenerei, atunci te poţi baza la sigur c-ai s-o mai evaluezi oricând vrea extinderea ta să planifici acţiunea ! Uneori chiar şi când se transferă !… Mai ales în condiţiile când am auzit de la parlamentarii mei că şi-n perspectivă salariul real în educaţie va manifesta trenduri descendente acut, maxima mizerie coincizând cu vara Eclipsei din anul Centenarului Căpitanului, 1999, după care, în Anul Eminescu 2000, vin alegerile locale, generale şi prezidenţiale şi, dacă mai e pistonată şi de-o lungă grevă, atunci republica răsprofilor nu va ignora influenţa acestor jeguri asupra gloatei nespălate, convenindu-se unele rectificări de salarii, după nimicirea lor completă de către preţurile tot mai elevate, dar o vacă, s-o ţii, va rămâne în tot cazul mai rentabilă decât o învăţătoare sau o profesoară fără vechime. Sau tot cam pe-acolo !… Eşti de acord cu mine, Mitrodor, cum extrapolez trendurile ? Sau vei încerca iarăşi să mă combaţi !” „Absolut de acord, Stiopa, cu un singur amendament !” „Care, domnule ?” „Pardon !!! Eu nu sunt domnule ! Mie mi te adresezi şi tu, frate Stiopa, ori cu Mitraşa, ori cu domnule primar ales ! Fiindcă sunt alesul norodului ! Asta e ! Îăăăî…. Amen… Amendamentul că înnoirea-n educaţie este o amară iluzie dacă rolul conducător la contractarea cadrelor didactice nu este atribuit administraţiei locale, adică mie, ca factor reglator al acţiunii stihinice a legii mobilităţii sociale, care guvernează spermatozoidal şi creativ societatea deşchisă ! Nu să-mi dea mie pe cap la primărie doar curăţenia, paza, lemnele şi întreţinerea şi alte plictiseli, iar arendaşii şi vechilii să voiajeze, să ia bani pe manuale şi gestiunea fondurilor externe sau interne, să aibă plăcerile angajărilor, ba şi să mai servească iniţial, continuu şi sumativ delicatese, formându-şi burţi de popă sau de iapă, când mâncarea e o problemă, autoinvitându-se la tot felul de inspecţii speciale sau tematice de îndrumare şi control ca şi la diverse acţiuni metodice pilotate-n exces ! Aici e şi veriga slabă : pe când justiţia şade-n inamovibilitate, iar armata şi biserica stau în ierarhiile lor rigide, măcar şcoala noastră trebuie să se democratizeze total, să devină o anexă spirituală a primăriilor, reflectând holist etosul local ! Asta este adevărata relansare a învăţământului rural şi vom face totul să accesăm la ea !” „Condiţionând-o de a poseda asupra şcolii o concepţie ca despre o societate cu răspundere nelimitată, ofertantă de un divertis de servicii către părinţi deschis non-stop, de unde rezultă şi necesităţile de formare că să formăm la cadre toate bateriile de abilităţi, convingeri şi deprinderi utile local ! – ricană maiorul Agheev. De exemplu, să-ţi facă boul de Străchinaru un recensământ corect al animalelor domestice din comună, perfect, verosimil. Sau să meargă el din poartă-n poartă, ca pe vremuri când cu intrarea-n colhozul Drumul lui Lenin, şi să lămurească gospodarii să manifeste un comportament ecologic mai european, nemaiaruncând pungile cu gunoaie de menajeră pe şosea, nici spre Căgiurzia, nici spre Cuţarida. Ca să nu mai vorbesc de să ia cu Cenţica uliţă după uliţă, că e mai lămuritoare ca el, şi să agite la urgentarea acţiunii de colectare de bani ca să băgăm gaze-n Drujba, întâi în centru la nomenclatură, apoi la cartofarii Galapagosului, după care-n tranşe stenbai şi pe la unii amărâţi !”

Deci, sub tufanul cu maimuţe saki, vipoii se regalau insistent cu berică verde, regală, la răcoare, pe când cadrul… didactic saliva, se chiora şi trăgea cu urechea de după gardul de bambus, detectând cu amărăciune numele său, apoi pe-al Cenţicăi, rostite nu fără scârbă de unsuroasele de pastramă buze ale plutonierului, care desigur c-a raportat stăpânilor săi că l-a identificat de dimineaţă cu batistă roşie-n piept, cum îşi legăna pe stănoaga Malaşei Korneevna Bibikova, sub bolta de salchicheria, ciocaţii de lac, care oricât i-a frecat el de i se păreau a luci ca oglinda, pentru un expert în ritualul de paradă, ei aveau un pulimento care lăsa totuşi mult de dorit, deoarece dăduse pe perie cu scuipat de fiinţă umană în loc de vacs.

Moluscă se uita năucit şi nu ştia ce atitudine să-şi ieie din panoplia sa comportamentală, ca să nu pericliteze viitorul la familie, în timp ce se aşeza cam ostentativ vizibil la o măsuţă mov foarte însorită, făcându-se a nu-i fi observat pe proprietarii lui şi aşteptând, ştergându-se cu basmaua, pe Anfisa Barabanova, ca să-i aduc-o vodculiţă de-aia de se da şi la tanchiştii-n ofensivă, camuflată-ntr-o halbă oranj de chicha. Şi iată, stimaţi cititori, că-l vede afară din joc şi îl cheamă din deget la centru vechilul principal Vasea, cu mâna-n buzunar scotocind parcă după cartonaşe galbene, de nu cumva-l va scoate chiar pe-ăla roşu, pentru că Moluscă frecventează cârciumi în loc să se fi dus la format prin contaminare la Fiokla Malafeevna la Liceul Trofim Denisovici Lîsenko la Cuţarida la acţiunea metodică de azi !

El s-apropie atunci şovăitor, câine flămând de dulău sătul, cu respect, târându-şi ca melcul scaunul de plastic galben, spre marea indignare a lui nea Fane Ciuvîrin, implementându-se la beut între bestia de primar şi duşmanul pe care i-l formase Inocencia, general plutonier Agheev, prinzând volubil a se jelui schelălăind încă de departe, cum unor cinovnici de rangul al şaselea unul de rangul al paişpelea, că el s-a urnit de-acasă pe şosea în costum cu ciocaţii după ce-a fiert laptele de la Docika şi Zorika, pentru o audienţă vitală pentru sărăcuţii lui, Genaro (Gua) şi Maricusa (Cica), având în vedere că când în vara lui 1996, am părăsit cu Cenţişor apartament şi facilităţi culturale la Căgiurzia, dooomnu Vasea, NOI, noi doi, patru cu puradeii şi cinci cu Puşa, ne-am angajat aici-şa-n Drujba să relansăm învăţământul rural luând în serios cartea de inspecţie şcolară, predând obiective nu idei, făcând dresaj nu iniţiere, bazându-ne că ne mai măreşte şi nouă leafa, nu cu pân’ la 80 % ca-n Deltă sau prin pădurile lui Dracula, dar barem cât inflaţia lui Skaraoţki, şi că vom primi… hm ! hm ! NOI VREM PĂMÂNT ! generale Vasea, dacă nu exact pe-al Puşii, domnule primar ales Mitraşa, atunci un lotişor ca de familie de apostoli formatori, veniţi să luminăm satul ca pe vremea lui Spiru Haret !”

„Drujba nu e sat, băi incultule, e comună-n devenire orăşel agroindustrial, întru fiinţă, cum spunea regretatul Constantin Noica, de la a cărui moarte, fizică, parcă nici nu-ţi vine-a crede, frate Vasea, că prăznuim atâţia ani ! – se lăsă Buţai pradă temperamentului său hruşciovian de shogun deşi lectura cărţile esenţiale ale omenirii. Iar pământ… nu mai am, Străchinare, fir-ai ai dracului ! Nu mai e teren de dat ! Dincoace de Spălătura nu mai există pământ ! Decât la popa Panda şi la groparul Toska Bukamaşkin, la cimitir, dac-ai vrea !” „Mersi, Mitraşa, nu vreau ! – îl respinse-n gând muribundul. Ia-ţi tu cu mă-ta acolo ! Şi cu Cachita Dolores !!!” „Nu e cazul ! Mai am de deschioşcărit Drujba, să cumpăraţi tot ce vă pofteşte sufleţelul doar de la Statornicia mea ! – rânji tot în gând primarul. Şi-n general, nu mă-ncurc eu cu noi terenuri, c-am deja mai mult decât pot lucra cu Salvador şi peonii lui !” „Te-ai trezit cam târzior don’ profesor cu pământul !” – surâse calm pe sub mustaţa-i stalinistă Generalul, bine informat asupra a toată mişcarea de cadre din mica noastră gubernie şi uitându-se lung la ring, la platforma circulară de beton pentru dans, conturată de ierburi ca o farfurie zburătoare, poate deja zguduit de intuiţia că pe una mult mai mare, cu diametrul de vreo patruzeci de metri, ai putea oricând, mutând glasvanduri, să improvizezi o şcoală modulară, perfect adecvată actualei mode a divertisului curricular, când nu mai există două instituţii educative care să aibă aceeaşi machetă de oferte de parcursuri, din aceste fulguraţii, pe care le avea simultan Dudu Străchinaru privind unde privea stăpânul, cristalizându-se proiectul Şcolii pilot modulare româno-euroatlantice Foma Akimuşkin de mai târziu.

„Aşa-i ! Aşa-i ! Recunosc că m-am trezit ! M-a zdruncinat Cenţica !… Dar de ce să fie târzior, Generale ?… Un obiectiv imobiliar, cum e iubirea de moşie, poate fi urmărit în justiţie până-n pânzele albe ! Totul e să am avocat bun de gură ! Şi-l am, numai că nu mi-l prea ascultă nimeni ACUM, dar o să-l asculte mulţi când om ieşi din muie ca să penetrăm în uie ! Iar în acest context al lucrului bine făcut, aş atrage cu respect atenţia tuturor celor prezenţi că, domnilor intelectuali, dar pentru numele lui Dumnezeu, NU AŞA se bea o sticlă de bere ! fie ea şi cu însemne regale pe etichetă într-o republică a răsprofilor ! Berea… berea ca băutură pentru simulări a fost inventată de egipteni, care o asortau cu multă carne de dromader, desigur mumificată-n salpetru ca să nu se strice la căldură, de ajungea la destinaţie neagră şi uleioasă ca a tatu-ului ! Pentru noi însă, la această latitudine, berea după bere, fără nişte mici mititei condimentaţi de să râgâim alături, e durere fără mângâiere, e sesiune fără moţiune, e ca ovarul fără pistil, subiectul fără atribut, eseul fără compunere, ipoteza fără concluzie, grănicerul fără frontiere şi nevasta fără telecomandă la tembelizor !!!” „Hopaaa ! Multă bere vei fi convertit în pişat la viaţa ta, profesore !” – medită Ciuvîrin, de i se înroşi pe tâmplă cicatricea de când îl atacaseră-n benzinărie nişte domni mascaţi, pocnindu-l cu latul săbiuţei şi al şişului, să mărturisească unde e cheia de la seif, dar rezistase până sosise Agheev, ajutându-l şi salariatele, strigându-i de prin tufişuri că nea Fane, nu ceda, noi suntem de partea ta !

„Multă, puţină, consumată însă creativ ! Că dascălul, patroane, se-mbată dintr-un degetar de mescal cât nu poate peonul dintr-o putină de aguardiente sau de whisky !” – insistă Moluscă, dărâmat mai degrabă de soarele stepei decât de cupa rece şi transparentă, din care abia de-şi spălase mustăţile-n spumă, nevoind el să intre pân’ la cot în fondul clasei şi anticipând că pişălăul ăsta de iapă turkmenă oricum nu-i ameţeşte gândirile nocive, din moment ce era dependent de-un sortiment de vodcă locală, fatal ieftină şi găuritoare de orice blindaj, poreclită de inspiraţii părinţi cărora le mai tălmăcea Sămănătorul pe la câte o Katiuşă, genocid, de te-mbătai tun numai auzindu-i comandând-o pe un ton imperios, ca nişte tanchişti biruitori.

Nea Fane Ciuvîrin, hangiul, parcă ar mai fi voit să-i zică ceva de sus, ca de la mezelclas la un jeg didactic, că de ce-l… complexează pe Frecardo al lui dându-i sistematic mai mulţi de zece Esmeraldei Malaşei, dar intrusul păzit de îngeri avu o presimţire, se decoloră şi începu să bâţâie spasmodic din ciocatul stâng, de frică să nu fie alungat în pumni de badigarzi de la acea masă festivă unde, poate pentru prima oară-n viaţa lui, se conversa la o bere regală, nu chicha din cucuruz, cu nu mai puţin de patru vipoi !!! Se gândi nostalgic la cât s-ar fi gudurat, dac-ar fi ştiut de atâta cinstire, părinţii lui biologici, se înduioşă de propria lui milă şi începu să plângă uşurel că : „Ne mai măreşte, bre Generale, sau nu ne mai măreşte ăştia şi nouă leafa ? Că eu o duc în cârcă pe Cenţica şi ea poartă pe umerii rotunjori pe Gua şi pe Cica … Şi anticipez că chiar după creşterile cele mai consistente imaginabile rezonabil pentru Anul electoral Eminescu 2000, când se va anunţa sfârşitul creşterii economice negative, doamna mea, învăţătoarea de Cenţica, tot n-are cum să devină mai rentabilă ca o vacă, s-o ţiu ! Şi atunci, din ce să-i mai satur pe toţi trei ? Din părţi, ai ? Ce mă fac eu, mă Aleksaşka, dacă moare Cenţica mea ?… Că nimic n-o opreşte să mă lase şi să se coboare-n negrul mormânt, în Hades, la mă-sa şi la nea Mielu, patroane, ispitită când ar păţi ceva oribil vreunul din copilaşi, iacă dar, dacă Maricusa, fata mea !!! şi-ar pierde virginitatea absolută, sufletească, ori, vai ! vai ! vai ! prinţişorul de Genaro, dacă l-ar corupe cineva ca trubadur să se dezbrace pe la vreun club feminist, fiind el hirsut mai ceva ca mine ! Sau dacă se-mbolnăveşte de dus la spital vreunul din noi ! Care la bugetari e ca şi moarte sigură, că nu se uită nimeni la tine, se uită toţi numai după privatizaţii generoşi ! Şi ca strategie de termen lung, unde, cine, cum, când, de ce, în ce scop mă ajută, dom’ primar, să le găsesc la puradeii mei, de mă mândresc cu ei, nişte locuri de muncă care să fie şi uşoare, şi de perspectivă, şi stabile ? Şi care să le plătească salarii, nu un fel de alocaţii ! Iar de pământul Puşii cui să mă rog sau să-ntreb ? Pe cine ? Când ? Cu ce ? Pentru cine ? În funcţie de ce ? Băga-mi-aş extinderea-n el de pământ !”

„Păi du-te şi dumneata, să-ţi dea salarii la copii, pe la care i-ai votat şi ai alergat pentru ei compatibil cu Gabi Szabo ! – zise cu răceală ea însăşi o judecată de mare valoare primarul Buţai şi chelia lui hruşcioviană lucea ca un bloc de gheaţă la Kaliningrad. Du-te cu Genaro şi cu Maricusa ta pe la Piaţa Universităţii, că se dă de la balcon de la Geologie servicii la toţi golanii, c-au luptat şi-au câştigat !” „E o scorneală, domnu Agheev ! E o manipulare ordinară, domnu Vasea ! ­– se trezi că tremură ca aripioara de colibri Moluscă. Am fost eu golan, dom’ le ? M-a văzut pe mine cineva, patroane, la Piaţa Universităţii ?… Pe miiine ?… De când se iau, dom’le, soacrele în serios în ţara asta ? Că de la Puşa Romero mi se trage, că ca-n orice casă-nghesuită, îmi mai reproşa, sărmana, după vreo curda cu Ninel Caliţoiu, neputând suferi ea aroma de pinga sau de chicha, mă mai lua cu voce tare că te-a adunat de pe drumuri Cenţica, golanule ! Şi vecinele au luat-o de informaţie pertinentă ! Eu golan, dom’ le ? Eu care din aproape în aproape, prin condiţionare operantă, prin şcoala vieţii, prin action learning mai dihai decât prin logica cercetării, am ctitorit aci-n Drujba noastră o nouă ştiinţă, o ştiinţă de tranziţie, oligopedagogia, cum antecesorul meu Henri Coandă ne-a lăsat avionul cu reacţie şi ozeneul, un inginer Gogu Constantinescu – sonicitatea, folosită şi la casetofoanele japoneze, prietenul meu Emil Racoviţă, biospeologia, iar multilateralul nostru eseist Ştefan Odobleja cibernetica consonantistă, adică Internetul…”

„Oligo… ce, domnul diriginte ?” – nu reuşi Anfisa Barabanova a-şi reprima muieritatea cu aromă de fripteuză în vreme ce, grijulie ca cu muniţia-n stare de necesitate, repartiza distinşilor consumatori câte cinci mici cilindrici, procesaţi la un mangal de araucaria, adus în săculeţi de hârtie maro din magazia de tablă ondulată a Popasului. „Oligopedagogia, Anfiso scumpă… Oligopedagogia !” – o recunoscu Bonobo cu plăcere de evaluator gubernial pe fosta premiantă, zăpăcit retrospectiv de obiectivele de referinţă şi de ariile curriculare percepute angrou la stănoagă la pod la Spălătura, contemplând cu atitudine participativă faţă de muncă prăşitul cucuruzului şi ananasului pe pământul Puşii, de către sclave goale ca pe plajă la Acapulco, la Havana sau la Rio de Janeiro, cobind ele a încălzire globală, pe când aplicau cu sapa agrotehnologii din secolul veselului boier Vasile Alecsandri.

Deşi Bonobo o scana reflex, ca anatomist şi ca mascul chinuit de acea EXCEPŢIE DE LA REGULĂ necesară Inocenciei pentru a devansa-n stenbai o primă tranşă de câştig la loterie şi poate pentru a-l zdruncina pe el să se trezească la realitate, Anfisa nu era tot atât de dezbrăcată ca prăşitoarele, şi nici n-ar fi fost de dorit, fiind şi aşa competitivă sexy nu numai pentru că muncea ca o albinuţă pentru stupuleţul ei, ci şi pentru că purta o ie drujbeană tipică etosului local, care-i valoriza până la valenţe de air-bag balcoanele parcă siliconate-n uie, mai propulsive decât ale Malaşei, deşi nu tocmai cupuliforme, şi o fustiţă decupată dintr-un aţâţător taurin postav roşu, croită aşa înalt pe suspensii tocmai pentru a evidenţia lifturile ei de balerină de la Bolşoi, parcă puse ostentativ la exterior cum le au unele arhitecturi străine din oţel şi sticlă – salivă Bonobo şi înghiţi în sec, împins spre această comparaţie de ciorapii ei negri, ornaţi cu reţele fine de romburi, iar rombul, afirma Caliţoiu la Katiuşa la un degetar de mescal, este cea mai obscenă figură din geometria euclidiană !

Dare-ar dracii-n opţionalul tău, Cenţico ! de vrei s-ajungă-n paragină el, nefuncţional !!! şoptiră-n bere buzele lui disperate de necunoscutul comportamental de la noapte, când se va trece la ghiduri de evaluare adulte pe telecablu, respectiv la doine şi balade cu strigături obscene, vizavi de blocuri, în discotecă la… Katiuşa !

Şi avea dreptate, pentru că tocmai indecizia lui dinaintea sexului frumos, al colegelor sale, confundând taxonomiile, i-a deschis vara trecută ochii verzi doamnei Străchinaru că trebuie făcut ceva cu el ! Fiindcă animalul dovedise o flască tărie morală la examene la Cuţarida, când convocate fiind mai multe cadre decât trebuia la supravegheat, s-a ajuns la selecţie artificială-n lupta pentru existenţă : deşi cheltuiseră egal pă transport, numai unele aveau să intre, ca la futbol, în joc, iar altele aveau să stea pă banca de rezerve şi să primească doar o… adeverinţă către Filatov că s-au prezentat, bună de şters la aria curriculară cu ea, deoarece deosebit de regele nostru fotbalul, n-aveau să fie retribuite decât alea de-au supravegheat efectiv ! pentru fraierii respinşi socotindu-se deranjul ca o banală atribuţie de serviciu, în calitatea lor de sclavi ai statului, care oricum n-ar fi citit CĂRŢI în acest răstimp, şi se pusese atunci problema că cine să cedeze să nu i se plătească cele patru ore cât se socotea activitatea – mai rămăsese o singură rezervă de stabilit după izgonirea de la bani a începătoarelor de coaliţia vârstnicelor – şi aia nu, aia da’ de ce eu, dragă, iar ailaltă că da’ de ce opţionalul mă-tii eu, fă curvo, care ieşi seara la magistrală cu soru-ta, de s-a ajuns că de jenă s-a oferit Dudiţă de galanton, că vă rog respectuos să mă treceţi pe mine-n rezervă, parcă tocmai pe el, om cu doi copii mari, l-ar fi dat banii afară din apartamentul Puşii !!!

Iară cât s-a tot plimbat el observând ştiinţific cum dădeau nişte rândunele puişorilor lecţii de zbor, afară din perimetrul şcolii conform instrucţiunilor, aşteptând-o pe dumneaei, care câştiga bănişori la familion în acest timp, obişnuit să plece de mână ca doi hulubi iubeţi cu rata, cuplaţi la un nivel cvadruplu – cognitiv, afectiv, motor şi relaţional – a avut Inocencia, supraveghind, revelaţia de la Cuţarida : dacă nu fac EU, chit că-s muiere, ceva ca să se salte şi familia mea din vidanjclas, cu aşa muj molatic şi serviabil, bine poreclit Moluscă, n-am la ce să mă mai aştept de la viaţă ! Sărăcia, libărcile, termitele şi păduchii laţi, cei periculoşi prin evaluările lor punctuale, ne mănâncă şi pe mine, şi pe copii, cum m-a avertizat şi mamica dacă-i aduc de pe uliţe golan în casă !

„Anfiso – necheză nea Fane Ciuvîrin, trezind pe prof din reverie când puştoaica sfârşi de diseminat raţiile de mici şi o luă spre baraca pe pneuri – aşa te-am învăţat eu, fa, o… olingo… din aia ?” „Oligopedagogie ?” – surâse angelic salariata. „Olin… Olingo… Vezi în morţii mă-tii că n-ai făcut FIGURA !!!” – mugi el în cele din urmă, parcă supărat pe el însuşi că ea n-aplică ce-a-nvăţat-o…

Tânăra nevastă cu coc se îmbujoră toată ca un rododendron, apoi zâmbi serafic, scăpă pe cimentul udat de dimineaţă tirbuşonul nichelat strălucitor şi se aplecă din mijlocel, în echer, ca să-l ridice, perfect gimnastic, fulgerător, cu genunchii neîndoiţi, cu faţa spre pădurea de mesteceni şi cu aria curriculară spre clienţii încântaţi de romburile euclidiene ca de-un reuşit pamflet sau ca de-o epigramă de tractir !

Apoi se tot duse la sarcinile ei de serviciu la grătar, nemaiîndrăznind să dea obiectivele cadru, albastre ca cicoarea şi genoase ca la junincă, cu domnul ei diriginte, Dudu Străchinaru, care o povăţuise să fie-n viaţă cinstită şi ascultătoare, formându-i şi aprofundându-i capacitatea de a anticipa consecinţele unui comportament deviant de la contractul de muncă.

„O nouă ştiinţă, bă ?” – tresări şeful de post Agheev, dar îşi înghiţi repede întrebarea, cu privirile tocate-n maşina de mici, curios dacă este comestibil în sine colorantul alimentar de le imprima roşeaţa asta, de prospătură zmeurie instigând la a da banii pe ei şi a-i consuma fierbinţi.

„O ştiinţă cu oligo-freni, oligopedagogia asta ? – păli şi tresări ca muşcat de-o năpârcă yarará nea Fane Buţai. Băi acesta, să nu te prinz cu handicapaţi şi nici cu copii bobletici în Drujba mea, Moluscă, c-am raportat deja la Strasbourg că n-am !”

Vasili Lukici Hlopov, sorbind berea şi făcând spume că oligo e mic-insuficient-sărac-slab în număr, alde ped copilul performant, iar agogos o fi impresarul lui, care pe vremuri poate că-l şi pedofilea, se temu şi el că ştiinţa mujicului inovativ de pe moşia sa e chiar defectologia ca ştiinţă a instrucţiei pentru deficienţi, pe care dealtfel marea majoritate a cadrelor o ignoră-n loc să se bazeze pe ea, însă plănui să-l lase la băutură să se mai demaşte şi abia pe urmă să-l îndepărteze din SISTEM, dacă periclitează interese de pe relaţia cu uie.

Profesorul Străchinaru însă, se încăpăţâna să nu le explice nimic mură-n gură comesenilor, şuierând enigmatic prin caninul lipsă, deoarece îşi propusese să-l uimească pe General cu arta sa didactică postmodernă, aplicând cu primarul, plutonierul şi patronul metode active, participative, creative, permisive, compatibile uie, anume conversaţia euristică, studiul de caz, învăţarea prin descoperire semidirijată, revelaţia magiei prin păţanii cu o magopaţă, brainstormingul, coalizarea semidoctă, jocul de rol într-o scenă de roman autoreferenţial postmodern, sinectica, problematizarea acută, metoda socratică a avortării Ideii, algoritmizarea şi altele.

„Care este obiectul ei şi ce ne poţi preciza despre metoda noii tale ştiinţe ?” – îşi ieşi din pepeni primul tocmai Vasili Lukici Hlopov, dealtfel sincer admirator al preocupărilor inovative ale iobagului şi, de ce nu ? generos coautor la vreo operă străchinară publicată-n doi în uie, chiar deosebit de cooperant, deoarece-şi formase cu vârsta un stil de viaţă echilibrat fizic, intelectual şi emoţional, fiind capabil să valorifice resurse umane în vederea autorealizării până la zece-douăsprezece manuale alternative şi alte titluri de cumulat în curriculeţul vital.

„Ia spune-ne şi nouă – izbi în masă cu pumnu-i bătătorit, de karatist, Aleksaşka Agheev – să ne luminăm şi noi ăştia mai reduşii mintal, învăţătorule, ce ţi-e şi cu oligopedagogia asta, că doar nu numai adormita de Malaşa Korneevna Bibikova are dreptul la revelaţie, al cărei muj, phiiii !… Păi când s-o repezi Harneală de la facultate, măi creştine, că sunt informat c-a depus cerere de suspendare a executării pedepsei pe motiv de dres ţigla pe grajd, şi prin urmare vine acuşica, şi o să ia referinţe de pe la babe că cine a evaluat-o pe nevastă-sa mai mult ­în top – adică tu, care-n loc să scoţi banii ai pichetat-o ! – eu zic că se titularizează Vizdela Socrates-Cucuteni pe catedra şi iepuraşii tăi !”

„Obiectul şi metoda oligopedagogiei – replică Vasea în locul paralizatului cu obiectivele cadru belite de spaimă Bonobo – dacă o asemenea ştiinţă poate exista în sistemul celor pedagogice acreditate, eu consider c-ar trebui să repete ontogenetic obiectul şi metoda pedagogiei ca atare, numai că înfăţişându-se intelectului – şi obiectul, şi metoda – puţin mai sărace, mai anemice, mai moi, mai oligo, cum ajunge faptic şi concediul meu faţă de al unei învăţătoare fără griji manageriale, deci de nişte dimensiuni direct proporţional mai mici ! Ca la triunghiurile asemenea : ai Piramida de granit din deşert şi, redusă la scară, piramida de carton din dulăpiorul cu echere şi compasuri al lui Caliţoiu. E pasionant, dom’ le ! Adică un breviar simpatic ! Putem scoate bani frumoşi pe el, tipărindu-l în sute de mii de exemplare accesibile ca preţ, dotând pe fiecare purtător de catalog cu o minipedagogie de buzunar !”

„Sute de mii ? – căscă Agheev obiectivele cadru. Păi asta e mai mult decât o armată ! E un partid, domnilor !!!”

Deşi cu sugestia dezonorantă că obiectul lui Bonobo este disproporţionat mai mic decât al pedagogiei uzuale, intervenţia reducţionistă de trăgător de concluzii şi de specialist în procese-verbale, antrenat în nenumărate lecţii deschise şi inspecţii de grad sau rutiniere sau tematice sau însoţind vreo brigadă de la minister sau câte o delegaţie din uie, umplu de respect pe toţi. „Pedagogia acreditată – urmă el punând obiectivele cadru pe Saşa Agheev – cam ştie toată lumea ce este. Ştie din practică, fiind imposibil să-ncapă-ntr-o definiţie imensitatea sarcinilor care le revin atât geniilor cât şi ciurucurilor… didactice, unele incalificabile. Ca să zic aşa, domnilor, pedagogia este ştiinţa educaţiei în sens larg, extins, iar obiectul acestei ştiinţe – însuşirea de către noile generaţii a înţelepciunii de care au beneficiat leaturile mai vechi, profesioniste, care le preced pe ele şi care, cu grele sacrificii, durară tot-tot-tot-tot ce e măreţ şi azi în România…”

„Şi nu prea se mai obsearvă bine din cauza chioşcurilor amplasate ilegal !” – completară plutonierul şi primarul.

„Eu am crezut – mărturisi cu perfidă naivitate Străchinaru – că activitatea formatorului este şi puţin o artă, ca a olarului, ca a sculer-matriţerului, ca a modelatorului în general, ca a omului de clasă politică şi de stat dacă vreţi ! Pentru că el trebuie mereu să improvizeze, ca o gospodină amărâtă din vidanjclas, care n-are niciodată exact ce ingrediente pretinde cartea de bucate, adresată de fapt bucătăreselor mezelclasului şi upercutclasului. Oligopedagogia e, iacă dar, tocmai din acest motiv, al penuriei de supradotaţi, olecuţă mai creativă decât pedagogia ! Asta cel puţin e părerea mea, că marea artă didactică şi educativă ţi-o arăţi doar la clasele de bobletici şi infractoraşi ! Cine nu lucrează cu elevi reali, din ăştia, nici n-ar trebui să se autoevalueze şi să se autopropună nici la salariu de merit, dar la gradaţie de merit ! V-o spun eu, ca formator cu multă experienţă !”

„Păi tu eşti formator, Străchinare ? – îşi încreţi îngusta-i dar frumoasa-i frunte Generalul. Nu ştiam, că nu te-am remarcat pe liste, nici la formatorii naţionali din gubernie, nici la cei locali ! Nici măcar la evaluatori !”

„Dar ce sunt ?! Cum să nu fiu !” – se enervă Moluscă cu o siguranţă de sine care-i luă piuitul marelui vechil.

Şi tăcu brusc, parcă hipnotizat de ţipătul promorţional, dinspre podul hanului, al unei cucuvele, care avea unele obligaţii faţă de el şi de Inocencia.

Pe la începutul anului şcolar 1996-1997, mai precis pe la jumătatea primului trimestru, mai exact în 18 noiembrie, imediat după alegeri, ştrengarii de la cele două blocuri aşa-zise ale ruşilor descoperiseră la forturi, rătăcită din alt areal, atrasă poate de şerpărie, de năpârcile yarará ce mişunau prin ierburile yuyo, o cucuvea paca-paca peruviană, cu aripa dreaptă frântă dintr-un motiv neclar, o capturaseră şi o chinuiau într-un coteţ de câine, iar Moluscă, ieşind cu lături pentru purcel, îi descoperise, constatase că nu aşa se tratează o pasăre de la care pot emana mesaje promorţionale şi negociase cu ei, redându-le o minge pe care le-o confiscase mai demult, şi se apucase cu nevasta s-o oblojească pe rănită, socotind că-n caz de grevă ar fi bună de mers cu ea pe umăr la marş şi miting în Capitală, sensibilizându-i pe guvernanţi să ne mai mărească şi nouă leafa, să nu cumva să-i zdrobim la alegerile din 2000, abandonându-i singurei împotriva stângii, rerealegându-le şi un preşedinte de second hand !

ACUM, când binefăcătorul ei simţea imboldul alcoolic să se avânte în disertaţie, cucuveaua încerca să-l oprească să se demaşte cum că se crede competent şi deci că vrea puterea în Drujba, considerându-se bun de primar ca Mitraşa, bun de director ca Teofan Davidovici Filatov, bun de anchetator ca Agheev şi chiar bun de patron ca nea Fane Ciuvîrin, din care etalare de bunuri s-ar fi putut deduce de către generalul holist Vasea că fondatorul oligopedagogiei ţinteşte de fapt foarte sus, şi nu numai în SISTEM, ci spre însuşi fotoliul de nacealnic al zemstvei sau că cel puţin are interese legate de previzibilele alegeri anticipate pentru Duma Municipală de la Căgiurzia !!!

Consecinţa la ăştia-n muie fiind abjectă, gândea cucuveaua peruviană : o să i se dea-n cap izbăvitorului meu !

Aşa că el vibră de un fior rece pe şiră ca-n cimitir noaptea, că dac-ar vrea ăştia să-l bată, ar fi patru bine hrăniţi contra unui jeg jigărit, adăugându-li-se eventual şi sergentul cel bălai cu balalaica, de pe unde se va fi fiind camuflat cu gipul alb-bej burduşit cu scuturi, căşti, pulane, grenade lacrimogene, videocamere, cătuşe americane, poate şi cu droguri străine sau cu lasere de multiplicat bumăşti, care ar aduce la exasperare pe drujbeni, puse-n raclă la redacţie la Autonomia locală !

Tăcu mâlc.

„Ce e pedagogia, ce e futbolnîi meaci şi ce-i tranziţia – se enervă încercatul vornic Mitraşa Buţai – ştie tot drujbeanul de pe la tembelizor, din presulică, din cartier, de la câinii populari, de la pârnaie sau din piaţă. Şi aşa o fi şi cu tine, Găluşcă, de ţi se năzări de foame c-ai descoperit, la… mine-n circumscripţie, o ştiinţă nouă ! Treaba ta, dar eu nu agreez deloc prefixul ăsta nebunesc, oligo, fiindcă el înseamnă… cam puţin ! Când miza-n veac nou pe timpuri noi, se pune nu pe menşe, pe mai puţin, cum ţi se pare ţie la blocuri, ci pe bolşe, pe mai mult, cum se vede situaţia de la noi din vilele nomenclaturii !… Auzi, băi inconştientule ? Nu cumva tu faci mişto de mine, de lupta mea inegală cu flagelul Corupţiei ? Ca David cu Goliat ? De zici că oligo, că cam puţin… Care Corupţie poate că şi ACUM şade, uite colo-şa ! la veceu, şade-n aria curriculară, pusă pe abis, citeşte titlurile dupe prima pagină, dă din flagel şi se chiorăşte din când în când la noi ca la tembelizor, prin gaura aia decupată didactic în formă de inimioară !… Corupţia, bă ? Îmi spui tu mie la un pahar ce e, cum e ?! Corupţia, Străchinare, află tu de la unul care s-a izbit de fenomenul ei, că e ca o vacă din astea nebunele, împungătoare, care stă cu obiectivele cadru focalizate fix pe victimă. Ea ne priveşte pe toţi şi rezultatul practic, care este, ai reţinut ?… Vezi că nu mai raţionezi ?… În primul rând, că degeaba o mai mulgi la două sau la douăzeci şi două de deşte, că nu mai ai ce recupera din obiectivele ei de referinţă, supte complet de intuşabili mai mari ca mine sau ca ăsta de la judeţ, Vasea ! Iar în al doilea rând, că dacă ea ne priveşte pe toţi, atunci şi răspunderea pentru intrarea din muie-n uie doar a upercutclasului nostru e o răspundere colectivă, e diseminată-n întregul norod dornic de să se identifice cu ceva, aşa că până la urmă nici nu mai există, băăăăi, de fapt Corupţia, deci nici oligo la mine-n Drujba, boule ! primejduindu-mi tu mie înfrăţirile cu alte primării şi cu alte executive locale dupe mapamond ! Auzi bhăiii ? Trezeşte-te odată la realitate ! La realitatea asta a noastră, drujbeană, din muie ! Că dacă se mai repetă să mă critici, eu ţi-o tai lipsă, Străchinare ! Pun la vot în consiliul comunal cazul tău, şi dacă nu te vor expulza drujbenii – pe care i-ai făcut oligofreni corupţi de numai oligopedagogia se poate ocupa de ei, aşa că te vor chema-n instanţă, imputându-ţi daune de miliarde, să văz de unde le dai ­– atunci eu vorbesc, să ştii, cu fratele Filatov de la şcoală să te dea afară pentru lipsă de rezultate cu elevii, iar dacă zice că ai, atunci am EU ac de cojocul lui ! Nu-l mai finanţez ca ordonator secundar de credit, la lemne, la telefon, la lumina electrică şi la curăţenie ! Şi-ai să vezi tu că n-o să-i convină deloc ! Şi dacă nici aşa nu te cari de-aici, asmut părinţii, neamule, să te caute cu sapele ! Fiind şi interesul lor să-ţi dea-n cap, că dacă noi declarăm zona defavorizată şi află uie c-avem flagelul corupţiei, atunci nu mai pupăm noi ajutoare ca la Revoluţie decât la… o nouă Revoluţie prima Revoluţie-n direct la un site pe Internet ! – dar asta, cum a proorocit şi Staruha Izerghil, abia când oi vedea-o eu pe vecina ta, pe-aia numai spirit de te plângi mereu c-are obiectivele de referinţă-n formă de perişoare, pe Naşpa, stripteuză pe copertă la Sămănătorul / Krestianka ! Fiindcă eu, băi Moluscă, şi prin funcţie înainte, şi fiindcă eram măciucar de renume gubernial în republica activiştilor, ba poate eram bun şi de evaluator naţional, am… sprijinit multe cadre tinere să se aranjeze, care mi se mai şi spovedeau la evaluare, folosind expresii duşmănoase că nu poci să scoţ nimic din ei – despre fii de oameni ai muncii ! – că sunt oligofreni compostaţi la beţie ! Că are clase-ntregi de copii bobletici sau de copii infractoraşi la care nici nu poţi să predai de gălăgie ce fac ! Când oligofrene pentru oligofrenopedagogie, făcute la un pipiripao cu multă pinga, or fi fost chiar ele însele, care practicau tocmai… oligopedagogia, muncind prea puţin la clasă ! Luau pe oligo, pe menşe-n braţe, pe mai puţin, şi trăgeau chiulul ! Nişte menşevice bobletice ordinare, nişte infractoare de luau leafa de pomană, de limosna ! Iar azi, inspectoratul tău, frate Vasea, ce face ? Se preocupă ? Ştie c-au apărut în SISTEM primele manifestări de oligopedagogie ? De menşevism ? Controlează el cu zel dacă se munceşte suplimentar, pe bază de mape cu fişe de reînvăţare ? în sprijinul elementelor sănătoase, dar c-un ritm de progres mai jalnic, necesitând un efort de ratrapaj compatibil cu-al anumitor societăţi spre uie, mai retardate, neîmplinind nici vârsta la care li se pot deconspira anumite structuri ? Iar la clasă, oare se lucrează pretutindeni diferenţiat, cu avansaţi şi începători ? Ori numai pe la lecţiile aranjate pentru inspecţiile de grad se mai face şi carte ?… Gata, una-două, nota proastă-n catalog, corigenţa, repetenţia pe banii contribuabilului, uitând de reciproca evaluării că notele elevilor sunt cartea de vizită a şcolii ! Notele sunt chiar ale cui le dă, măi tovarăşe, ale cadrului… didactic respectiv, deoarece ele reflectă sugestiv tocmai dacă se munceşte efectiv cu elevii sau se trage chiulul prin delăsare până la incompetenţă ! Hai să fim puţin serioşi şi la muncă băgăcioşi !”

Dar Moluscă o luase de mult în serios.

Leşinase de cum i-a descântat cucuveaua paca-paca. Dar ca prin reverie, el amuşina sudoarea cu binecunoscut iz de madlenă coaptă la forturi de Praskovia Apollinarievna Bukamaşkina, sudoarea managerială a primarului, evocând o nu prea plăcută veche spaimă din aceiaşi ani de stagiatură când, începător fiind, iubea pe Cenţica şi, mergând cu copiii să-i exploateze la scos sfecla sovhozului Miciurin, iacă dar, acuzând ei talalgie mai toţi, durându-i călcâiele învineţite de lovituri cu copita, din lipsă de furci omega, scădea ca la un fel de grevă spontană de la zi la zi grămada albă de sfeclă recoltată şi aceeaşi voce hruşcioviană parcă-l băga-n pământul Puşii : „Străchinaru, ţi-o tai lipsă !… Ţi-o tai lipsă, tovarăşe Străchinaru, ziua de azi !… Ţi-o tai lipsă !”

Brusc începuse să plângă. Atunci, deoarece-şi însuşise Programul cadru de educaţie comunistă al vremii şi asimilase unitatea între educaţia politico-ideologică, morală şi prin muncă, iar ACUM pentru că nu mai suporta pe el obiectivele cadru ale atâtor vipoi belite la el :

„Domnu primar ! Tovaraşu Buţai, vă implor ! Vă conjur ! Nu mai vreau nici un pogon de pământ pe Spălătura, de la comisie ! De la Cachita Dolores ! Poate că Puşa nici n-a avut moşie. Ce ştiu eu cum a fost cu tanchiştii ? Că sunt provenit în Drujba… Nea Fane, dacă mă dai ACUM afară din arhipelag, mă nenoroceşti complet !… Copilaşii mei de prof ajunge pe drumuri, fiindcă Cenţişor se transformă-n canguriţă şi pleacă la soru-sa Koala, tocmai la Sydney, să crească struţi sub eucalipţi cu australopitecul de cumnată-meu şi mă lasă definitiv cu aria curriculară-n baltă la aligatorii yacaré !… Retrag tot ce-am spus ! N-am inventat nici o oligopedagogie la Drujba ! Zău ia ! Am zis şi eu într-o seară la Katiuşa că aşa cum modernizarea-n transporturi e dezobişnuirea poporului de a mai călători cu trenul, motanus mutantus şi occidentalizarea şcolii constă în a-i dezvăţa pe copii să mai înveţe CARTE ! Sau să mai reţină precepte de morală să şi le reactualizeze când vor fi aleşi ! Sunt nevinovat, nea Fane ! Sunt şi eu român. Mă gândeam şi eu că, extrapolând trendurile ca Naşpa, în câţiva ani vedem pierirea Literaturii, iar în două-trei sute, punerea-n conservare a Limbii ! Dar cucuveaua paca-paca tocmai îmi reproşă că de ce mă bag ? Ce morţii mamii, e treaba mea ? E a oamenilor de clasă politică !”

De bronz ca un monument funerar rămase ca plastifiat fratele Buţai nereceptiv. Jenat, Ciuvîrin privea spre camping cum un vier în şanţ învăţa un godac să-şi eficientizeze râmatul, cum un excavatorist sovietic pe un deţinut politic să-şi facă norma la un canal. Iar Agheev nu mişca nici el.

„Tot aşa boceai şi pe vremuri, Moluscă, tu-ţi morţii şi găluşca mă-tii de bandit şi de reacţionar şi de sabotor de aştepţi şi azi sosirea investitorilor americani, luând în serios misticismul Cronicii de la Cuzco ! – explodă ca o mină antipersonal Generalul, zburlindu-şi mustăţile ca un tigru siberian. Îţi făceai smerit autocritica, îţi luai o multitudine de angajamente de ne năuceai, ne implorai să te iertăm, să te mai sprijinim, să te mai ţinem în arhipelag pe banii norodului, că te-ndrepţi, că-ţi stopezi descompunerea morală, dar tu nu te preocupai niciodată îndeajuns ca să reabilitezi stările de lucruri necorespunzătoare cu care te confruntai şi nu-ţi aduceai aportul ca să nu mai avem creşteri negative la nici un indicator !

Mare minune dacă nu tot aşa o să se întâmple şi ACUM !”

„Eu să fiu primar şi să am printre bugetari persoană care se autoevaluează şi se autopropune antiprimar – mărturisi rânjind întunecatul polcovnic Aleksaşka Agheev – aş face foarte urât ! I-aş trage golanului şi o frecţie cu eter pe dinăuntrul scalpului, care să-i mai răcorească creieraşii !”

„În general – pricepu Dudu că numai a fi creativ îl poate ocroti să nu fie devorat de comeseni – obiectul şi metoda oligopedagogiei mele, domnilor juraţi, nu prea diferă de ale pedagogiei generale, fiindcă oligopedagogia este tot o pedagogie, dar nu neapărat direct proporţional mai mică, cum crede Generalul, ci doar mai săracă ! Unde săraci e toţi, e oligo ! Şi elev, şi familie, şi şcoală, şi primărie, şi inspectorat, şi minister ! Toţi ! Toţi ! Toţi ! Oligopedagogia este atunci pedagogia nehalită, anemică, distrofică. Este pedagogia bolnavă. Este, eufemistic vorbind, pedagogia de tranziţie, în care, iacă dar, că şi marea majoritate a elevilor, şi marea majoritate a părinţilor, şi majoritatea covârşitoare a formatorilor, ba încă şi a formatorilor formatorilor sau chiar a livratorilor de formare-n managementul educaţional, se constituie din săraci sau relativ săraci ! Ea autofundându-ţi-se, bă primarule, ca element al suprastructurii ideologice de îndată ce spiritul reţine, ca pe o noimă întemeietoare, calculul că o vită, s-o ţii, e mai rentabilă ca o învăţătoare bălţată ! Fiind fenomenologic disciplina asta al cărei ctitor sunt eu, patroane, nu atât o insipidă ştiinţă cupidă tematic inter-, pluri- sau transdisciplinară-n câmpul alunecos şi aşa saturat al ştiinţelor pedagogice eliptice de elev, dar acreditate, ci mai mult o stare de fapt social, Aleksaşka, o ipostază mizeră a educaţiei amărâte, anume educaţia aproximativă, adaptată la omul incert, la puiul de om hămesit şi înrăit, ca Mişa, Grişa şi Epişa, în măsura în care ei ies din iarnă şi mai ajung la şcoală fie şi niţel distrofici !”

„Şi tocmai de aceea – zâmbi îngăduitor fratele Vasea – se testează manualul genial şi inovaţia de referinţă doar pe copiii de protocol sau de export, care nu sunt de fapt copii, din moment ce există-n acelaşi SISTEM şi copilul real, sărac !” „Având însă pururea în memoria activă, atât pentru bobletici cât şi pentru infractoraşi, situaţia precară a iluminatului public pe uliţele din comună – citi primarul de pe fiţuică – începând cu stradelele Liteinaia, Sadovaia şi Gorohovaia, dinspre ape, şi poate chiar mai prioritar, cu Prospektul Pavel Trofimovici Morozov, de-a lungul căruia s-ar putea-ntoarce la Blocurile Ruşilor, post mortem et post coitum, dinspre Cosmonauţilor, în noaptea universală, domnul Dudu Străchinaru, de la tovarăşa mulgătoare fruntaşă Malania Korneevna Bibikova la Inocencia lui, desigur via Naşpa, chit că are obiectivele de referinţă necupuliforme şi nepropulsive, nici măcar în formă de pară mălăiaţă, ci compatibile cu nişte perişoare !” „Da-da, da-da ! Şi post modernum, punând capăt postului, iacă dar, adică EXCEPŢIEI DE LA REGULĂ ! – admise supus împricinatul. Poate şi puţin post festum, ca încununare a SIMULĂRII, a pomenii mele de viu, ca simbol al pomenii universale, care este însăşi Viaţa… Însă chiar finanţaţi ca să ne sincronizăm, eu n-aş capitula necondiţionat, renunţând în arhipelag la oligopedagogie şi contemplând-o la externe, când bogatul lucrează diferenţiat, tranşă după tranşă, cu cleptocraţiile din ţările sărace, obligându-le să ia decizii raţionale ! Fiindcă riscăm să transplantăm în muie, la săraci, la clase de bobletici şi de infractoraşi, forme fără fond din uie, de la bogaţi, multe din ajutoare diseminându-se pe parcurs ! Şi atunci, domnilor, e o prioritate naţională, cum îmi zicea matinal şi Aleksaşka, ca eu să scriu o carte insuflată de călugărul Vasea, acreditat pentru săracii mei, publicând-o la Căgiurzia prefaţată de generalul Vasea sau în colaborare cu luminăţia sa, caz în care poate m-ar sponsoriza şi gazda noastră Stepan Ilici Ciuvîrin, tranşând-o eu foiletonistic şi-n listokul Autonomia locală, ce cu onoare ţi-o scoţi, nene Fane, după cum n-aş fi nereceptiv la o invitaţie de tâlcşou la Radio Statornicia, dacă domnişoara Brenda sau conaşul Astolfo cabulipsesc şi ei…”

„Copiii mei ! – mugi cu jale antonesciană Buţai. Ay ! Brenda şi Astolfo, puradeii mei… “

„Aia e ! Că pe lângă sărăcuţii tăi, Străchinare, bobletici şi infractoraşi sau nu, mai există şi copiii din mezelclas şi upercutclas, unde nevoia de lectură, de CĂRŢI, nu este o necesitate vitală de a rezista prin cultură tentaţiei remarxizării… Au rămas şi ăştia nerecenzaţi ! – se plesni peste frunte Generalul. Oligopedagogia ta, Străchinare, nu acoperă decât vidanjclasul, adică cel mult 90 – 95 % din populaţia şcolară de la noi ! Şi nici corpul didactic nu e omogen ! Multe profe mişto îşi găsesc masculi cu situaţie de mă şi mir ce extinderea mea mai caută cu picioarele lor interminabile în mocirla arhipelagului ! Apoi, universitarii ! Unii se răsprofesc, uită complet de unde-au plecat şi zbiară de sus la slugile şcolii româneşti ca Malaşa la vite că să nu mai mugească după creşteri salariale. Alţii însă, îşi conservă conştiinţa de cetăţeni care au a învăţa ceva pe alţii, de la catedră sau de la gazetă, dar se întind pe o plajă de cam prea multe lefuri, devin cumularzi, o duc excelent, visează ciolane sau vreun voiaj sponsorizat dezinteresat, aşa încât în problemele interne devin optimişti, au intervenţii de relativizare a mizeriei, au iluzia de om sătul că tranziţia poate trena la infinit, iar dacă mai iau atitudine sporadic în Sămănătorul, ei n-o fac pentru ca apostolii noştri să le tălmăcească oamenilor muncii pe la stănoage şi prin cârciumi frangleza eseurilor lor, în care nu detectezi neapărat intenţia de a comunica cu gloata, de unde şi suspiciunea că ei se implică, se angajează, îmbracă tricoul atitudinarului mai mult ca să se-ncaiere-ntre ei pentru ierarhie, lămurind cine e intelectualul dominant al epocii decât ca să se smerească drept sinceri coautori ai unei subculturi a nemulţumirii !”

„La noi la Drujba – se înroşi de jenă şi legitimă mândrie pe cicatrice patronul Stepan Ilici Ciuvîrin – intelectualul dominant e Frecardo al meu, un autentic supersupradotat, un SS. Ei ! ce mă fac eu şi cu Iordanka mea cu el, frate Vasea ?… Că noi în muie n-avem nişte colegii de SS, cu pregătitori de rezultate ei înşişi SS, ca să-şi merite banii de la părinţii generoşi, interesaţi ca agonisita lor de-o viaţă s-o lase unor urmaşi competenţi măcar cât Brenda şi Astolfo sau cât Bill Filatov ! Sau ca Maricusa şi Genaro, care au fost şi ei nişte supersupradotaţi, poate, şi-n orice caz e limpede ACUM că n-au optat ca nişte cretini pentru meseriile de câcaţi-excremente în ploaie-precipitaţii ale părinţilor !…”

Nea Fane Buţai, după ce demonstrase că finanţarea şcolilor trebuie făcută pe numărul de elevi, cointeresându-le astfel a aduna cât mai mulţi, nu pe câţi profi, se retrăsese de mult, pretextând a se uşura prin cele tufişuri, apoi tiptil urcase-n microbuzul vatamanului Salvador Fafulea, îndrumaţi pe mobil de Aleksaşka Agheev, plecat cu gipul şi mai de mult, spre un impexar din Cuţarida, că lichidează stocul, nişte conserve şi nişte tipizate interesând minibigul Statornicia.

„Cu adevărat câcaţi în ploaie ! – oftă într-un târziu Moluscă. Eu, de pildă, domnu Vasea, cu privire la salarii, adică la adevărata occidentalizare a educaţiei, aceea bazată pe profesori culţi din cărţi, nu reciclaţi ca la şcolile staliniste de partid de nişte instructori după nişte conspecte, eu, ah ! de-aş avea două bivoliţe negre, pe Zorika şi pe Docika, să ies cu ele la păscut în zăvoiul Ampoiţei, chiar pe-aci-şa pe lângă camping, iar seara să le mulg personal, nu cu nod, ci la două degete, şi să vând din lapte, hai să zic că doar jumate din cât mulg, în Drujba, sau la Cuţarida, şi cu ce-mi rămâne de-o brânză, să-l duc la Căgiurzia-n bazar, sau la puradeii mei, în ce piaţă din Capitală le-a conveni lor ca să-l valorifice, păi mie-mi iese c-aş ieşi mai câştigat decât din salariul de bază cu toate sporurile, indexările şi premierile posibile până-n 2000, care pariez că vor fi sub ritmul inflaţiei !” „A câştiga mult mai mult ca mic văcar este avantajul destul de relativ al branşelor productive ! – surâse puţin stânjenit Generalul. Şi trebuie să le spunem cinstit elevilor că există şi meserii mai ciudate, unde te duci pe filieră profilându-te ca boul de muncă, din vocaţie, iară nu specializându-te ca ghepardul să câştigi aristocratic din manuale alternative ! Grav e însă că-n cetatea oligoeducativă predomină sentimentul romantic că toată marea proprietate este un furt, consecinţa fiind că mulţi admirăm-invidiem la un vipoi la tâlcşou nu opinia ce-şi bagă, ci trăsăturile lui morale, curajul, bravura, cutezanţa, spiritul de jertfă pentru familionul sau familiardul de care aparţine, îndeosebi eroismul ereditar sau congenital mergând până la martiriu, de a face glume cu sute de mii de fraieri simultan – c-ai dracu proşti trebuie să inovezi mereu modalităţi tentante de comasare a averilor, că individual n-ai ce scutura de la fiecare ! – golindu-le în acelaşi timp pe la spate, profitând de buna lor dispoziţie, toate depunerile, cu avantajul de a deveni blindat ca un tanc la orice praştie a justiţiei ! Numai că când vom ieşi din muie să intrăm în uie, Dudiţă, or să ne impună ăia o ajustare a salarizării nu numa’ n beneficiul universitarilor, ca resurse umane de actori politici răsprofi de la noi, sau de cumularzi mai mult sau mai puţin atitudinari, ci şi-n ideea de a reţine-n arhipelag competenţele de la profii inferiori, liceali şi gimnaziali, ca tine, de la învăţătoare şi educatoare, ca Cenţica, de la femei de serviciu şi paznici, ca Praskovia, ca şi de la diferiţi colaboratori !… Adică, ce morţii mă-tii, mă Dudiţă, că văz că te uiţi la grătar cum suflă Anfisa-n mici când vorbesc EU, tu crezi că eu sunt mulţumit de ce salariu am ? Îţi închipui tu că n-aş pleca la Orbita TV pe aşa vremuri de Culture Kitsch, dacă vine investitorul străin pe muzică de Vangelis şi acest vis gubernial de a avea o televiziune a noastră prinde aripi ?” „Mă gândeam, Generale, că premianta asta a mea, Anfisa, nu mai are nici o încredere că învăţătura este o cale de succes mai sigură decât… infracţiunea, în care vede doar o loterie că m-o prinde caraliii sau nu ! Cenţica mea, în definitiv, nefiind mai puţin infractoare ca Harneală al Malaşei, dacă râvneşte să fure banii la alţii sub pretextul norocului, la teleloteria animalelor, mentalitate ce se constituie teologal ca o gravă ispitire a Domnului nostru ! Şi nu m-aş mira deloc dacă nu cumva toţi participanţii care speră la teleloterii, pe lumea cealaltă nu vor fi cu toţii în Hades, la secţia Ispitire, pedepsiţi să lectureze cărţi, începând cu tratatele de probabilităţi ! De unde rezultă că la cererea comunităţii locale etâcî etâcî, nea Vasea, e benefic la suflete să băgăm nişte opţionale, vorbesc pe cinstite – c-a plecat Aleksaşka ! – despre arta de a fura, a da şpagă şi a te acoperi cu acte, iar pentru ciclurile superioare, eu aş propune pentru săracii mei un opţional despre căile de atac să-ţi reduci sau de a evita pedeapsa penală, ori, odată primită de bine de rău condamnarea, cum să-ţi scurtezi până la eventuală anulare medicală durata detenţiei, cum s-o fragmentezi prin suspendări şi, în orice caz, de alcătuit un breviar despre cum să ne petrecem cât mai agreabil, adică citind, inevitabilii ani de puşcărie !” „Da, mă Moluscă – admise inspectorul – ţinând seama de indicele înalt al infracţionalităţii la noi, aşa e ! Poate că ai dreptate, aşa şi este, că o bună parte din cercopiteci părăsesc şcoala fără să fie instruiţi cu privire la această importantă epocă a vieţii lor, anii de penitenciar, care e în mod cert o subcomponentă a educaţiei pentru viaţă şi n-ar trebui să ne ruşinăm de ea din moment ce o nobilă mare doamnă ca Saltîciha vă pretinde să cereţi copiilor referate mult mai indecente, despre cum să ne protejăm organele senzaţionale, care să se citească şi să se dezbată în clase mixtate ! Din partea mea, dacă părinţii se preocupă de un opţional pe o temă serioasă ca pârnaia, organ respectat al cetăţii oligoeducative, să mor în puşcărie cu toată familia dacă nu ţi-l şi aprob, fără nici un fel de atenţie din partea ta, cu condiţia să-mi aduci semnăturile lor, ca să fim acoperiţi la acte !” „De aceea, Generale, vă cer permisiunea să-l invit mai des pe domnul plutonier Agheev la orele de dirigenţie !” „Chiar te rog !” „Iar când o scăpa de la penitenciar şi va veni să-i semnez de alocaţie pentru Esmeralda, am să-l reţin puţin şi pe Harneală al Malaşei, să povestească magoţilor noştri despre închisorile sale…” „Mă rog, nu văd de ce nu !… Dacă eşti absolut sigur că va fi ca finalitate o acţiune cu efecte benefice, în plan atitudinal şi afectiv, faţă de noţiunea de puşcărie, invită-l !” „După care, el va traversa la pocher electronic la Filatov la Raketta, iar Esmeralda lui cea cu părul blond cenuşiu va zice din guriţă melancolica romanţă Dă mamă cu biciu-n mine, / că n-am ascultat de tine ! şi toţi cinocefalii vor lăcrima, înţelegând potopiţi de jalea acestui fadó, de ce e benefic să fim ascultători de binefăcătorii noştri şi să ne însuşim toate competenţele din opţionalul de arta manglelii !” „Perfect dom’ le ! Să mi-l întocmeşti neapărat cu tot ce-i trebuie, ca să-l multiplic şi să-l diseminez ca paradigmă de programă de opţional, cu argument, planificare anuală şi semestrială, cu obiective cadru, cu obiective de referinţă, cu recapitulare şi evaluare, cu bibliografie şi cu ce dichisuri mai prevezi c-ar putea cere pentru punctajul de aprobare tipicara, creaţa, algoritmica de Kabaniha când s-a-ntoarce din Uruguay să ia la rând directorii, fiecare cu proiectul curricular al şcolii ca segment de plan managerial în dinţi sau în plăcile dentare, rugându-i să transmită din partea ei cadrelor să fie atente la reciproca evaluării, anume evaluarea tocmai a bugetarilor care organizează şi dirijează procesul de predare-învăţare la noi în republică… Sau mai bine cere de la Răzvana capul de tabel crosscurricular dat de mine la consfătuiri pentru demers lăbărţat pe mai multe arii curriculare ! Iar dacă la standardele de evaluare îmi vii cu nişte descriptori de performanţă concepuţi fără definirea mărimii determinate, fie ea vectorială sau scalară, sau fără precizarea instrumentului de măsură, a unităţilor şi a protocolului după care se fac determinările, ca şi fără identificarea surselor de finanţare dezinteresată a proiectului de către sponsori generoşi, te previn că nici n-o să-ţi semnez curriculumul, vei fi în ilegalitate cu opţionalul ăsta despre cum se fură la noi, şi n-ai decât să te descurci cu Garda Financiară când ţi-o tăia lipsă orele, chiar dacă ele au fost efectuate deoarece titlurile din planificare coincid cu cele din caietele de notiţe ale elevilor şi sunt consemnate identic în condicuţa de prezenţă a şcolii !”„Dacă tot îi învăţăm să fie întreprinzători – ieşi din somnolenţa sa relativă-selectivă, ca a parlamentarilor, nea Fane Ciuvîrin – poate că n-ar strica să le deschidem ochii drujbenilor noştri încă de mici că e benefic să nu şuteşti cu ţârâita, ci să ţinteşti totdeauna spre sume care să-ţi asigure imunitatea necesară până la prescripţie, cum ţi-a fost scris !…”

Deşi-l asculta, mareşalul nobilimii de la noi din judeţ nu reţinu propunerea patronului sau se gândi că nu e bună decât pentru şcolile cu plată ale upercutclasului, mai atent fiind spre zăvoi, la Perlita, o bucătăreasă cu figură oportunistă, optimistă şi roză ca spumele de fragi, care tocmai da la câinii aproape sălbatici oase fierte, piei, cartilaje, dar şi merdenele, băscuţe şi pizze prea de tot expirate, cu proprietăţi organoleptice de până şi porcii din coteţele de după closetul privat cu uşă traforată a inimioară, le refuzau politicos strâmbând din rât.

„M-aţi întrebat de metoda oligopedagogiei – reveni Străchinaru la aspecte teoretice precum vaca la evaluatorul comunal. De bază este, desigur, comparaţia, comparaţia cu alţii, pe care o fac mereu săracii mei, pentru că există-n softul lor o pedagogie ascunsă, infraarhetipală, deoarece nu doar mamiferele, păsările, reptilele, peştii şi viermii îşi educă tineretul, ci şi mai jos pe palierele evoluţiei se practică meseria asta, la insecte şi bacterii, încât, ca să fac un spirit mai de glumă indecentă, aş zice că nu prostituţia este cea mai veche profesie, cum se spune la tembelizor, ci arta didactică le întrece pe toate în primitivitate, pentru simplul motiv că şi prostituţia asta se învaţă ea cumva, măcar prin action learning, prin descoperire, dacă nu prin iniţiere, e ceva dobândit-după, e o competenţă-formată-ulterior, în societate, ţine de problem solving, de conectică, de un cuplaj cvadruplu – cognitiv, afectiv, motor şi relaţional – nu poate fi un atribut uman înnăscut…”

„Atât prostituţia ca evaluare reiterată pe bani cât şi educaţia comunitară – observă plictisit de oaspeţi nea Fane Ciuvîrin – nu se pot practica pe scară largă şi la un înalt standard organizatoric decât condiţionate de un anumit nivel de dezvoltare multilaterală a societăţii, a forţelor de producţie în special, care să permită persoanei ce îşi oferă la schimb, ca marfă, trupuleţul sau spiritul, să primească altă marfă în loc, anume una încorporând aceeaşi cantitate de muncă fizică şi intelectuală. Dealtfel, numai atunci când şi-au asigurat, ca mine, toate cele necesare traiului, se simt oamenii protejaţi să-şi facă o plăcere cu adevărat senzaţională calitativ, de o prospeţime cvasidumnezeiască, urmându-şi instinctul spre exploatarea sexului şi a învăţăturii.”

„Ba deloc ! Te contrazic ! Am un puternic contraexemplu ! – explodă ideatic şi făcu semn facial Dudiţă Generalului să mai desfacă o sticlă, cu marginea brichetei pân-o veni Anfisa cu figura şi cu tirbuşonul, dar acesta aştepta aprobare de la Ciuvîrin şi n-o primi deloc. Există, domnilor, în literatura de specialitate, cazuri celebre cu nişte cimpanzei aparte, mai negri, mai păroşi, mai ciufuliţi pe frunte, mai iubeţi, mai sociabili şi mai inteligenţi, cunoscuţi sub numele de Bonobo, cum mă porecleşte popa Panda pe mine, al dracu. Eu am văzut într-un documentar serios, că în anumite nişe ecologice de pe cursul superior al Amazonului, dincolo de cataracte, spre izvoarele comune cu Rio Magdalena şi cu Orinoco, atunci când masculul dominant îşi privatizează ciorchinele de banane, el nu mai permite accesul femelelor – şi chiar al unor efebi seducători şi pentru om – decât contra unei singure mărfi în sistem barter : sex ! Sex ! Sex ! Sex ! Iacă dar, dragă patroane şi dragă generale, că aşa cum demonstrează aceste comunităţi Bonobo, nu e nevoie de producţie de mărfuri sofisticate sau de nu ştiu ce organizare spirituală, pentru ca să apară pe planetă şi prostituţia, şi educaţia !”

„Nu se poate compara educaţia dată de maimuţe cu manipularea dată de la om la om !” – încremeni la ideile iniţiale Stiopa Ciuvîrin şi aici domnul inspector general Vasea îi zâmbi complice, gest care nu scăpă neobservat de un profesor obişnuit de la supravegheri să fie foarte băgător de seamă.

„Pentru a funda o oligopedagogie fertilă, adică o pedagogie a săracilor, specializată pe clasele de bobletici şi de infractoraşi – deveni involuntar Moluscă rece şi aulic prin dicţia sa variabilă datorită parodontozei, dar şi amintindu-şi că singura consecinţă a străduinţei sale de a converti la darwinism pe popa Panda fusese că acesta începuse să-l cam ia de bărbie zicându-i chiar şi în public care mai e viaţa ta, mă Bonobo ? – pentru a facilita, domnule inspector Vasea, implementarea occidentalizării educaţiei naţionale (care nu este numai fezabilă, este şi necesară şi nu va introduce brusc tensiuni în SISTEM), metoda comparativă este cea mai performantă, fiindcă este perfect adecvată condiţiilor noastre concrete, adică sărace. Observaţia sistematică, băgătoria de seamă, imitaţia, schimbul de experienţă bine gândit, bine proiectat, bine realizat, prelucrarea desăvârşită a datelor, ancheta reportericească pe urmele sesizărilor săracilor mei şi îndeosebi testul, sondajul, chestionarul dat elevilor şi părinţilor, dar şi excursia de documentare în ţările cu elevi, părinţi, formatori şi manageri normali, iată numai câteva căi euristice către scopul de atins, algoritmul, la care se anexează tot ca metodă corelativă, metoda dacă ne mai măreşte şi nouă leafa să nu dăm la popor paradigme negative, să facă comparaţii pe listele ruşinii, de restanţieri la întreţinere pe la blocuri !”

Din păcate, Generalul, retras în tufişuri, se depărtase. Împovărat de bere, ceruse Anfisei să-i descuie vreo căsuţă cu cerdac folcloric, şi să i-o trimită pe rozalba Perlita c-o cafea cu aromă de camping, ca să se trezească înainte de-a se-ntoarce-n Căgiurzia, lăsând pe altă dată stingerea conflictului reclamat recent de părinţii mai înstăriţi de la şcoliţa din cartierul Galapagos, micuţă şi neperformantă la olimpiade, deci propusă pentru casare, transportându-se pavianii zilnic din mahalaua asta la Şcoala nr. 1 cu clasele I-VIII din Drujba, a lui Teofan Davidovici Filatov, unde ar fi beneficiat şi de laborator funcţional, şi de iepurii Vizdelei.

Şi veni un iz de mlaştini sau de abur de fermentaţie de prin prejurul păduricii, unde descărcau la-ntâmplare căruţe de gunoi menajer drujbenii, ba chiar împingeau vrejii de pe câmp, la putrefacţie cu foi de varză, şi văzu Moluscă arbori de cauciuc crestaţi să-şi prelingă latexu-n tigve, sub cucuvele ţipând la un cer negru şi plat ca o placă de cavou ca de pian, iar interlocutorul se întrei oranj în ochii fără ochelari ai profului ce râgâia solemn de parc-ar fi fost un fin şi neutru observator teleportat cu cameră ascunsă, din Ciudad de Mcdondo, la o bere cu aromă de raţiune pură, de basamac, de cvas de ienupăr şi de raţie la Kremlinul Kaliningradului de la nord de Yalta.

Deodată nea Fane scoase din buzunarul de la piept al halatului pixul şi bonierul din care da uneori amenzi la salariaţi, îndeosebi bucătăresei Perlita, căreia i le şi scădea efectiv la salariu, nu ca Anfisei.

Aceste secunde i se părură lui Moluscă lungi cât veacul şi simţi că încărunţeşte la gândul prăpăstios că va trebui să achite singur o consumaţie de la care se sustrăseseră pe rând plutonierul Agheev, primarul Buţai şi ACUM inspectorul şcolar general Vasili Lukici Hlopov, mareşal al nobilimii de la noi din gubernie, care nu candidase la alegerile pentru Duma Municipală a Căgiurziei, având unele necazuri cu Firma RODIS & MARODIS, importator direct, la care era acţionar majoritar.

Dinspre forturi se auzi lătratul baritonal critic al fachirului Kabîzdoh şi Moluscă îşi aminti de EXCEPŢIA DE LA REGULĂ şi că-şi iniţializase cu păcat agenda zilei, cerşind puţin trunchi comun Malaşei Bibikova, în timp ce lăţosul Murugoi îi lingea de lăptic somnoroasei picioruşele desculţe.

„Doamne, ai grijă de copilaşii mei, Genaro şi Maricusa !” – şopti, ţinând capul aplecat ca aşteptându-şi sentinţa.

Aprigul patron Stiopa Ciuvîrin desprinse din clei un pătrăţel de hârtie galbenă tipizată şi pe dosul ei imaculat scrise cu grafie latină :

1) nici Harneală şi nici alţi băieţi cu facultate, unii şi cu… masterat, ca Şişu şi cu Săbiuţă, recidivişti de le-ai fost diriginte, deşi e necalificaţi, n-ar sta ca tine pe nici nouăzeci de dolari pe lună la Şcoala nr. 1 cu clasele I-VIII din Drujba, titular pe catedra de bio, gradul didactic unu, două’ j’ cinci de ani vechime ; chiar şi ăştia se zbat, băi, am informaţii că lucrează ca cascadori pe TIR-uri, la magistrala Nord-Sud !

2) am post liber la benzinărie, îmi trebuie bărbat, da’ serios, de noapte, tura zero-şase, venit garantat, o sută cincizeci de parai lunar ca pompist, plus sporuri în funcţie de desfacere !

3) plătesc analize-sinteze, adică revista presei economice de specialitate pentru patroni, pagini de interes din cotidiene cu oamenii de afaceri, rezumate dezbateri tâlcşou privind tranziţia, alte surse, cincizeci de dolari minimal, plus venit nelimitat în caz că sugestia este productivă !!!

„Cincizeci de dolari minimal pe analiză-sinteză !!!” – avu un tremur spasmodic al mustăţii Dudu Străchinaru, deloc interesat însă şi de a părăsi munca la clasă cu elevişorii pentru un serviciu de noapte dangeros, chiar dacă mai înnoptau la Popas doi paznici înarmaţi, Anfisa Barabanova uneori, Perlita alteori, precum şi călători suspecţi, atraşi de rusticele căsuţe de lemn.

„Nu pe fiecare informare, ci pe lună ! Drept ce mă iei ? Candidat ? Fundaţie ?” – se enervă patronul şi se uită ca un procuror la el.

Apoi făcu un semn de întrebare sub ofertă şi îi întinse instrumentul de scris cu pastă cadrului… didactic.

Care bifă !!! Fără ezitare. Fără să se consulte cu Cenţica lui. Două linii scurte şi nervoase, în semn că achiezează la propunerea indecentă, anvizajată de nea Fane fără să-i pese că răpeşte SISTEMULUI o competenţă de valoare. Sau poate că, mascul de-o rară demnitate şi pedagog de vocaţie, nou-angajatul de noapte pompist la benzinărie aplica fetii Puşii legea talionului, ale cărei valenţe educative sunt cunoscute din Antichitate, luând decizii majore de capul lui, motanus mutantus cum şi ea la zodieră, la solomonara Staruhă din pădure, care act exclusivist mai treacă-meargă (el nu ştia de Udaloi !), era pardonabil, dar uite că recidivase cu popa Panda la nişte spovedanii, dese, cel puţin suspecte tocmai în contextul uşurinţei cu care dânsa a achiezat să implementeze, într-o familie fără vocaţia martiriului, EXCEPŢIA DE LA REGULĂ, concretizată în greva conjugală de protest faţă de politica distributivă a Providenţei, făcută publică prin declaraţia de bază că urmează să-şi îngheţe opţionalul până nimereşte animalul câştigător la teleloterie pentru prima tranşă de ajutoare !

Dar dacă nu câştigă ? gemu Bonobo, frunzărind distrat Bîrjevîe Vedomosti, un buletin bursier uitat de Ciuvîrin pe scaun, de fapt ediţia de seară, Vecerniaia Bîrjiovka, pe care Generalul i-o adusese încă de dimineaţă.

Cucuveaua paca-paca rătăcită, vindecată-n noiembrie 1996, ţipă iarăşi promorţional din podul hanului la el, sugerându-i să mai analizeze cu discernământul care-l caracterizează, trezindu-l din euforie, acuzându-l că totuşi s-a cam pripit, ca un Bonobo care nu amână, situat filogenetic mai aproape de fiinţa maimuţană decât de Homo pauper !

N-am ce face ! da el din umeri. Pentru că predarea integrată a ştiinţei comasează orele, desfiinţând din catedrele de fizică, chimie, biologie, şi aşa rărite de implozia demografică datorată mizeriei, slăbind de tot concepţia despre lume a tineretului, în favoarea popii Panda, a vrăjitorilor şi a horoscopistelor. Şi tocmai ACUM providenţialul patron de l-am ajutat cândva c-o vorbă bună pe la Calu, Veturia şi Didina, să-l treacă, îmi oferă o alternativă salarială, doar că ignoră VOCAŢIA mea că-s prea mămos să-mi las Vizdelei puişorii de-a cincea, formaţi în ciclul primar de Cenţişor, căreia tocmai i-au adus, sărăcuţii de ei, două luni în urmă, prinosul lor de recunoştinţă eternă, sub formă de mărţişoare şi de săpun de-ăla duru pentru spălat aria curriculară cu el.

„Eu accept fără nici o obiecţie, dar ce-o să zică Cenţişorul meu ?” – mormăi într-un foarte târziu, tremurând din tot puţinul său corp răcit de bere.

„Să se gândească Cen-ţi-şorul tău – replică sarcastic nea Fane – că aici e vorba nu de cenţi, ci de dolari ! De mulţi dolari ! Să estimeze că veţi strânge un anume capital, şi că vom putea, cândva, să şi colaborăm pe anumite relaţii ! Dacă, de pildă, Iordanka mea o reuşi să-şi înfiinţeze colegiul de supersupradotaţi în care, nu mă sfiesc să ţi-o spun fiindcă e banii mei, Feodor va fi unul din capii de serie printre admişii de geniu !

Da, de geniu ! Fiindcă Frecardo al meu publică demult eseuri de tip obiectiv, structurate şi nestructurate, în reviste pentru copii, activează ca prezentator în emisiuni radio TV la primarul Buţai, face parte dintre copiii actori într-un film documentar şi-ntr-o piesă de teatru la Căgiurzia, după ce l-a remarcat Vasili Lukici. El realizează creaţii originale în versuri sau în proză, dovedind imaginaţie creatoare, pe care le citeşte colegilor în echipă, participă la concursuri de ghicitori şi de integrame de cultură, a investigat noi metode de reciclare a îngrăşămintelor organice, obţinând compostul, întocmeşte fişe de lectură ale cărţilor citite suplimentar din proprie iniţiativă şi fişe biografice ale autorilor, realizează planşe relevante, fotomontaje, albume, insectare, ierbare, osuare, a confecţionat un acvariu din cuva unui acumulator auto, un captator solar dintr-o cuvă foto şi o muză dintr-o curvă ca Perlita, precum şi diferite montaje electronice ca căţel muzical, sonerie şi girofar, selectează informaţii din mass media şi dupe pagini web dupe Internet, compune fotomontaje tematice, machete, practică diferite sporturi extreme, colecţionează timbre şi surprize, eşantioane de roci sau minerale, scrie reportaje, note de călătorie, ca şi un jurnal propriu, face fotografii şi documentare video, scrie scenete pentru teatrul de păpuşi şi, în faţa oglinzii, ţine cuvântări sau dă interviuri cu un zâmbet seducător…

Iar voi, Străchinare, aţi avea prioritate la angajare la fundaţia Iordankăi, că vă apreciem de când am fost şi noi elevi. Nu ştiu însă dacă acest vis e fezabil. Deocamdată, meditaţi mai bine c-aveţi de la mine o şansă s-avansaţi înainte ca statut social în republica răsprofilor, una fiind când copiii voştri vor zice la vreun interviu că am părinţi cadre… didactice şi alta e să arunci poanta fină că taica e la o benzinărie, iar mamica e casnică !”

„Repet, domnu Ciuvîrin, eu accept, capitulez necondiţionat, dar nu ştiu Cenţica… Tocmai de aceea, oare n-ar fi mai bine să ardem hârtiuţa asta ?”

„Nnnu ! De ce, dom’ le ? Păstraţi-o, ca pe un document istoric imortalizând cele convenite împreună ! Dar grăbiţi-vă, că am mai mulţi pretendenţi pe cap, iar revista presei oricum mi-o face fratele Vasea, însă nu prea are timp şi dă rasol… Şi-şi reţine-n folos propriu unele informaţii ! Nu acuz ! Eu, dintr-o veche experienţă, ştiu însă că oricum trebuia de mult să-l dublez, fiindcă un analist vede una, altul alta… Ştii, Dudule, e ca la un târg de mostre când n-ai voie să fotografiezi şi atunci o iei sumativ, unul ocheşte o porţiune, alţii alta, apoi aduni toate rapoartele şi faci o sinteză coerentă… Cât despre căutările de te frământă-n pedagogie, poate că de la Popas, din aceste singurătăţi vegheate de buha paca-paca de la forturi, în nopţile magice în care Skinner al vostru, tu nu ştii, dar eu sunt informat de pădurarii mei, că fuge de la Blocurile Ruşilor pentru a detecta cu râtul, pe sub frunzişul putred din pădure, apetisant-paradisiacele trufe, adică lo real maravilloso pentru el, poate că motanus mutantus suspendându-ţi vremelnic condiţia de cadru… didactic, cum el nocturn pe aceea de porc, vei putea şi tu medita altfel la oligopedagogia pe care zici c-o fundezi, să-ţi iasă ca un text micuţ dar clasic, un Tractatus cu o aforistică de neclintit, deoarece vei avea timp berechet, între doi rari clienţi nocturni, să rumegi la rece toate argumentele pro şi contra la benzinărie, sub tamarinii împarfumaţi !”

„Înţeleg, dar… cum voi ostoi istovitorul dor de elevişori ? – lăcrimă Străchinaru. Plus că eu nu sunt numai oligopedagog ! Ci şi biolog şi aş mai vrea să lucrez, să-mi continui activitatea în specialitatea mea, în ultimul timp studiind, pe Murugoi şi Kabîzdoh, ca voluntari mcdondieni, reflexologia glandei antiperspirante la canide, într-un colectiv pluridisciplinar condus de drăguţa de Daria Nikolaevna Saltîkova, care a lucrat în anii trecuţi pe mama lor, Glinka, şi pe Buxtehude, dulăul comunitar al şcolii noastre, dovedind căţelei cu argumente genetice irefutabile că nu el este tatăl biologic al celor doi frăţiori diseminaţi la doi stăpâni ! Am obţinut deja, rezultate subtile în special la manipularea glandei antiperspirante, cu posibile cândva aplicaţii suave la deodorante umaniste şi n-am vrea să părăsim nebrevetat un asemenea filon !”

„Treaba voastră ! Mai gândiţi-vă !” – căscă extenuat nea Fane şi se retrase fără să salute, spre benzinăria de sub umbroşii tamarini, lăsându-l pe domnul Străchinaru să-şi termine berea în cea mai deplină linişte.

Anunțuri