Cercul vicios al subsalarizării meritate

Încă în anul eclipsei 1999, sub Marga, sistemul de învăţământ românesc a intrat în colaps oligopedagogic, nu mai putea să practice decât OLIGOPEDAGOGIA, adică să-l înveţe pe cimpanzeu matematică şi gramatică, dar nu şi bazele educaţiei sau culturii, deoarece profa era deja subsalarizată prea jos ca să mai aibă, cu exemplul personal de poveste de insucces, autoritate în faţă elevei pline de fiţe. Acum, presa ar câştiga mult rating senzaţional dacă ar facsimila statele de plată pe luna septembrie, luminând poporul că predomină în învăţământul preuniversitar salarii (ajutoare sociale) de 6-900 lei, ceea ce va izgoni din sistem ultimii profesionişti, iar alţi fraieri nu vor mai putea fi atraşi. Furnizarea de generaţii nu numai needucate ci şi neinstruite va mări încă şi mau mult dispreţul şi ura întregii societăţi pentru corpul didactic, sentimente de care sistemele mediatice de educaţie nonformale vor şti, ca şi până acum, să profite sub lozica Moarte intelectualilor care nu dau produse de calitate, alimentând multă vreme cercul vicios al subsalarizării.

Anunțuri