Adrian Păunescu şi Rezistenţa prin cultură

Enunţul globalizant „Cenaclul la gura gropii bardului de la Bîrca, din cimitirul Belu, a fost o nouă probă (la scară redusă) de românism 100%.” ignoră academicienii basarabeni prezenţi şi ne reaminteşte paradoxul că tocmai postromânismul megaintelectualilor l-a  condus pe Adrian Păunescu spre funeralii aproape naţionale în vremuri de întoarcere la Mizerie, cu datorii externe sporite faţă de ceauşism.

Atacat la TVR de un filozof, poporul îl vede azi şi ca filozof! Precum Sartre, Păunescu gândea in USA, în preajma lui Mircea Eliade, că nu are decât viaţa aceasta, şi că nu poate face din ea o figură caricată, vorba Maiorescului, mormintele fiindu-le azi apropiate. Talent, ajunge a avea geniu obligat prin donquijotesca sarcină de a reforma PCR din interior, ca în Cehoslovacia, Ungaria sau Polonia, negociind direct cu Dictatorul. Un eşec previzibil, dar rămâne singurul meteor care a brăzdat totalitarismul, o neomogenitate 1973-1985. Luminarea Poporului (adevărata Rezistenţă prin Cultură!): de prisos a explica ce însemna Cenaclul Flacăra ca eveniment în atâtea localităţi în care nu exista decât propagandă cenuşie. Efectul de luni în Basarabia e mai important pentru masele largi populare decât Cenaclul de luni – un rafinament filologic! Secvenţa histrionică de pupincurism nu bolşeviza pe nimeni, era înghiţită cu noduri sau cu veselie, cum azi publicitatea! Volumul „Deromânizarea României” apare în 1998, adică anul demolării mitului eminescian prin celebrul nr Dilema 265, care exprimă subtil refuzul politic al Autoelitei de a se angaja într-o mişcare unionistă, spre marea consternare a basarabenilor. Ulterior, a fost batjocorit cu asupra de măsură şi Ştefan cel Mare, celălalt simbol unionist.

In 25 decembrie 1989, mulţi contemporani l-ar fi vrut judecat pe Adrian Păunescu, la Târgovişte, odată cu Ceauşeştii şi alţi trei făuritori ai cultului personalităţii: Dumitru Popescu-Dumnezeu, Eugen Barbu si C. V. Tudor.

Dacă mişcarea civică nu eşua în postromânism, oricâtă manipulare mediatică s-ar fi încercat, Păunescu ar fi dispărut discret cum Eugen Barbu în septembrie 1993.

Culmea e că erorile sau abuzurile enervante continuă. Emisiunea Rezistenţa prin cultură a TVR a reuşit recent performanţa de a echivala sub acest generic nivelator ce a făcut sub ceauşism supravieţuitoarea Gabriela Adameşteanu (26 octombrie 2010) cu ce a făcut opozantul Paul Goma (16 noiembrie 2010)!

2010 11 18, Rev 22, Dorin Teodorescu, Adrian Păunescu, activistul public

Anunțuri