Dispariţia ciititorului

Literatura basarabeană riscă prin profesionalism filologic să „recupereze” faţă de cea română de azi mai ales handicapul în ce priveşte Dispariţia Cititorului! Sau anemierea acestuia, incapacitatea lui de a  rezista până la sfârşitul lecturii. Deja Labiş observa că ne cam citim între noi, profesioniştii. Ca fan al lui Mircea Cărtărescu, eu m-am abătut de la trebi combătând următorul derapaj pus în gura Omului-cu-două-mame: „Căci Ştefan cel Mare, mărunt de statură dar mare figură este cel care, inspirat de Duhul Sfânt (…), a rostit o zicală nemuritoare, ce i-a servit drept deviză, şi care-apoi s-a dovedit o lege-a pământului pentru toţi voievozii ce i-au urmat: «În duşmani cu hula, în popor cu sula!» Nu-i de mirare că toţi moldovenii de azi îi seamănă ca două picături de apă: pitici, peltici şi degrabă vărsători de sânge nevinovat. Apoi, Mihai Viteazul. A avut, ce-i drept, neclarităţi ideologice, i-a legat pe ţărani de glie, dar a şi unit cele trei ţări Româneşti, cum mai târziu, în mod simbolic, istoricii au unit trei bucăţi de hârtie ca să alcătuiască faimoasa lui frază-testament: «Pohta ce-am pohtit: Moldova, Ardealul, Ţara Românească». (Orbitor 3, p. 420)” Ei bine, am avut surpriza că unii dintre interlocutorii mei ulteriori, destul de mulţi şi de agresivi, se mirau, nu au ajuns cu lectura atât de departe, abandonaseră, frunzăriseră, deşi erau şi ei fani cărtărescieni! Faptul că nici măcar Mircea Cărtărescu nu este citit complet, dupa o enormă publicitate, ci doar frunzărit, aproape că-ţi taie curajul de a scrie. De aceea, verificarea acestei ipoteze merită un studiu serios. De fapt, în postmodernism, textul este o marfă şi, înainte de a şti ce producem în 2011-2015, noi ar trebui să dispunem de sociologia corectă a cititorului real, care nu e doar profesionist, ci şi amator. Numai politicienii pot însă finanţa o asemenea costisitoare investigaţie. Şi nu o vor face!

Cf. Noua proză după Mircea V.Ciobanu