Ocupaţi Istoria

Momentul ales pentru ocupare nu e prea fericit din punct de vedere al stării opiniei publice, care e contra Generaţiei Pupici aproape ca în 1990, fiind gata să aplaude măsuri disciplinare aspre, cum ar fi uniforma, arestul în unitatea de învăţământ şi chiar bătaia. Poate că s-ar mai domoli această ostilitate dacă, fiind vorba de Facultatea de Istorie, studenţii s-ar gândi şi la eventuala ieşire din postromânism, adică din presupunerea multor publicişti că Neamul Românesc e o adunătură pe cale de dispariţie. Nimeni nu s-ar opune dacă tineretul ar revendica mai multă grijă din partea autorităţilor pentru patrimoniu şi simbolurile noastre, reglementându-se unele reacţii la asocierea în vederea denigrării sistematice a trecutului, protejându-ne astfel şi de naţionalismul în creştere al multor europeni, manifestat printr-un antiromânism tot mai corosiv.